OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Există două moduri de a vorbi despre cel mai amplu (dacă nu şi important) eveniment teatral românesc – Festivalul Naţional de Teatru (FNT), de la Bucureşti. El e, în egală măsură, o manifestare adresată publicului larg şi una de maxim interes pentru comunitatea de profesionişti ai domeniului. Vinde bilete şi, în acelaşi timp, vinde spectacole, regizori, scenografi, uneori şi actori. Iar dacă Institutul Cultural Român a investit (afirmă vicepreşedinta Tania Radu) 120.000 de lei (în jur de 28.000 de euro) în participarea la FNT a directorilor de teatre, directorilor de festival şi a criticilor de teatru din străinătate, poate că abordarea din perspectiva teatrului ca parte a industriei creative nu e de neglijat.

Conform comunicatului de după conferinţa de presă a festivalului, Cristina Modreanu consideră că şi separarea în secţiuni a spectacolelor din străinătate începe să fie contrazisă de realitate, mai multe spectacole din program fiind create fie de regizori din străinătate în teatre româneşti, fie de creatori români care au lucrat peste graniţe – „Colaborarea cu creatori din afară care au venit să monteze în România este pentru teatrul românesc o gură de oxigen absolut necesară. Vor fi tot mai multe astfel de exemple în viitor, pentru că trăim într-o lume globalizată“, spune selecţionera, citîndu-i pe Rodrigo García, Tim Carroll şi Peter Uray (artişti ale căror nume reprezentanţii FNT nu le cunosc prea bine, de vreme ce în comunicat e notat că „trebuie verificate!!“). Lăsînd la o parte faptul că teatrul românesc, prin brusca revelaţie (care nu e chiar atît de bruscă, totuşi) a colaborării cu artişti străini, se plasează pe el însuşi undeva, pe la jumătatea secolului al XX-lea (şi n-ar trebui să se laude cu asta), această colaborare în sine nu afectează dihotomia „spectacol românesc“ – „spectacol din străinătate“, pentru buna raţiune că cetăţenia unui spectacol e dată nu de naţionalitatea regizorului/ coregrafului, ci de originea instituţiei producătoare (şi deci, adeseori, de componenţa echipei în general). Detaliul că Gianina Cărbunariu, autoarea textului şi regizoarea producţiei Sold Out de la Münchener Kammerspiele, e româncă nu înseamnă că spectacolul în sine e mai puţin nemţesc (nu, nu e în FNT, dar va putea fi văzut în România, la Timişoara, pe 13 noiembrie). Să redescoperim etnicitatea în contextul în care această formă identitară e tot mai slabă şi îmbracă forme atît de diverse e ceva de pe vremea căderii Imperiului Austro-Ungar. Pentru participanţii la economia bunurilor culturale, se impune să ştii unde te plasezi şi unde vrei să te plasezi ca ideologie şi marketing, iar începuturile modernităţii nu sînt o zonă recomandabilă.

Festivalul Naţional de Teatru de anul acesta rămîne, însă, dincolo de orice, ocazia unor întîlniri: cu Strigăte şi şoapte al lui Andrei Şerban, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, cu 20/20 al Gianinei Cărbunariu, de la Studio Yorick din Tîrgu Mureş, cu spectacolele lui Radu Afrim, Herr Paul de la Piatra Neamţ şi Miriam W de la Ploieşti, cu Sfîrşit de partidă montat de Alexandru Tocilescu la Metropolisul bucureştean, cu Pyramus&Thisbe 4 you al lui Dabija de la Odeon. Aşadar, dezbateri plăcute!