Inițial,
spectacolul Gianinei Cărbunariu se numea X centimetri din Y kilometri: o
secțiune infimă, cea la care autoarea a avut acces, din kilometrii de dosare
(de colaborare și urmărire) din Arhivele Consiliului Național pentru Studierea
Arhivelor Securității (CNSAS). Între timp, domeniul luptei s-a restrîns și mai
mult și a încetat a mai avea de-a face cu problema colaborării, a turnătoriei,
a supravegherii informale.
X milimetri
din Y kilometri e de departe spectacolul cel mai conceptual, să-i zicem așa,
dintre creațiile de pînă acum ale Gianinei Cărbunariu, iar tema lui este
chestionarea limitei de adevăr a fidelelor documente ale trecutului recent.
Punctul de plecare – și singurul conținut textual oferit – este stenograma unei
întîlniri-ședință, între Nicolae Croitoru, secretar cu propaganda al
Comitetului Municipal București al PCR, și scriitorul Dorin Tudoran, în
prezența președintelui Uniunii Scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, datată 25
martie 1985, în momentul în care Tudoran, care depusese cerere de emigrare,
rămăsese fără serviciu, iar eliberarea pașaportului îi era continuu amînată
(scriitorul avea să emigreze în iulie același an, după o grevă a foamei de 40
de zile). Stenograma reuniunii – la care a existat și un al patrulea martor,
sistemul de înregistrare al Securității (transformat, în spectacol, în
personajul TO – Tehnică Operativă) – a fost reprodusă de Tudoran în recentul
volum Eu, fiul lor, mărturia complexului mecanism de urmărire montat de poliția
secretă comunistă la adresa lui. Recunoscut drept un disident „adevărat“,
forțat de împrejurări să devină, din poet, un „gînditor politic“ (Radu Ioanid),
Dorin Tudoran a intrat în vizorul Securității în 1980, pe cînd era deja un
scriitor multipremiat și membru al Consiliului de Conducere al Uniunii
Scriitorilor. În 1983 și-a dat demisia din Partidul Comunist. Lupta pentru
plecarea din România a cuprins, ulterior, inclusiv o scrisoare adresată lui
Nicolae Ceaușescu (în 1984), iar dosarul lui conține un număr semnificativ de
delațiuni semnate de prieteni, apropiați, cunoștințe, mulți dintre ei –
persoane cunoscute (inclusiv un alt disident faimos, matematicianul Mihai
Botez). De ce, așadar, să apelezi, într-un spectacol despre colaboraționism, la
transcrierea unei discuții publice, desfășurată într-un context (convocare
semioficială, la sediul Comitetului Municipal de Partid) în care toți
participanții erau conștienți de existența microfoanelor?
Cei patru
actori – Mădălina Ghițescu, Paula Gherghe, Rolando Matsangos și Toma Dănilă –
încep prin a trage la sorți rolurile pe care urmează să le joace (nu e lucru
ușor să joci într-un astfel de spectacol, care-ți cere să-ți asumi partituri
foarte diferite și să navighezi constant la limita dedublării, a distanțării brechtiene, și nu mulți actori ar putea-o face; cei de față reușesc în mod
admirabil). Există în conținutul stenogramei indicii că întîlnirea fusese
înregistrată nu doar audio, ci și video, motiv pentru care „sarcina“
personajului TO este de a-i filma pe ceilalți (pe lîngă cea de a se „asigura“
de fidelitatea reproducerii textului; proiecția video live funcționează, la
nivelul întregului spectacol, ca formă constantă de supraveghere și, totodată,
ca oglindă). În reprezentația văzută de mine, configurația inițială, dată de
tragerea la sorți, o plasa pe Paula Gherghe în rolul de TO, pe Rolando
Matsangos – în rolul lui Tudoran, pe Mădălina Ghițescu, în cel al lui D.R.
Popescu și pe Toma Dănilă în cel al lui Croitoru. Podeaua e acoperită cu
fragmente de note informative, scrise cu creta, plasarea spectatorilor e
liberă, singurul element de decor fiind o masă pe două capre de lemn, cu un
microfon atașat pe una dintre părți și care-și schimbă în permanență locul.
Prima parte
a stenogramei abundă în detalii contextuale și contradicții între vorbitori
privitor la ordinea evenimentelor: i s-a oferit lui Tudoran un post la Luceafărul, și cînd? Și postul de la Uniunea Scriitorilor, a fost real sau nu?
Cum a fost cu postul de primitor-distribuitor la ICRA (Întreprinderea de Comerț
cu Ridicata pentru Produse Alimentare)? Sînt adevăruri insignifiante, dar
importante atît în economia poziției asumate de Nicolae Croitoru versus Dorin
Tudoran, cît și în economia spectacolului. Spre deosebire de alți comentatori,
nu cred că agramatismele din transcrierea intervențiilor lui Tudoran, care cu
greu i-ar putea fi atribuite unui scriitor, sînt indicii ale unor „intervenții
creative“ din partea securiștilor. Mecanismele fabricatoare ale poliției
politice românești, chiar și atunci cînd descoperea colaboratori acolo unde nu
exista nici un angajament (cazul, arhicunoscut, al lui N.C. Munteanu), nu se
bazau pe invenția factuală, ci pe interpretarea și manipularea datelor
realmente existente (și, adeseori, pe deturnarea limbajului), inclusiv în ce
privește notele informative, în care pentru valoarea de adevăr a relatării
(indiferent cît de fabulistică, din perspectiva celui turnat) garanta
colaboratorul-informator. (Sigur că Partidul și angajații Securității erau cu
totul străini de teoriile privind funcția performativă a limbajului dar erau,
în schimb, adevărați pionieri în domeniu.) Asta e, în profunzime, miza și
premisa spectacolului Gianinei Cărbunariu – valoarea relativă de adevăr a unor
realități construite din cuvinte care, în jocul limbii, îl suspendă pe
„protagonist“, în același timp, în postura de trădător de neam (și limbă,
scriitor fiind) și în cea de erou.
Actorii se
opresc și reiau textul, la un moment dat încep să schimbe rolurile între ei (și
poziția mesei). Iar opțiunea pentru stenogramă în locul mult mai
„apetisantelor“ turnătorii devine evidentă: adevărul factual al stenogramei
este incontestabil – nu e vorba despre o interpretare a celor spuse și relatate
la mîna a doua, toate cuvintele reproduse au fost și rostite, însă adevărul
discuției, felul în care cuvintele au fost spuse, intenția lor, limbajul
corpurilor și al privirilor rămîne pentru totdeauna închis în bula temporală a
momentului de atunci. D.R. Popescu tace mult – dar ce face el în timp ce tace
(iar stenograma rămîne mută)? Limbajul dedublat, politizat al lui Croitoru nu-l
distribuie în rolul unui oprimator, ci mai degrabă în cel al unui mesager al
ordinii divino-politice (iar mesager fiind, are libertatea de a aduce în
discuție teme prohibite, cum ar fi postul de radio Europa Liberă), cu misiunea
de a pune lucrurile în ordinea lingvistică potrivită. În același timp, D.R.
Popescu este prototipul „tovarășului de drum“, care încearcă să readucă în
turmă oița rătăcită – și pentru că propria poziție e mult mai fragilă decît cea
a lui Croitoru, ambiguitatea lui verbală e mult mai acută.
Dorin
Tudoran devine un adevărat erou în momentul în care se desprinde din mrejele
aluziilor atît de specifice unei societăți supravegheate (de pildă, trimiterea
la „bezna“ din oraș și comparația cu iarna lui ’74: „În iarna aceasta nu a nins
decît cîteva zile. În anul 1974, cînd făceam reportaje la Flacăra, a nins mult
mai mult, dar aveam benzină. Acum nu există nimic“), moment în care devine
stăpînul cuvintelor, iar paralimbajul încetează a mai fi relevant pentru
semnificația directă a ceea ce spune. Acesta e finalul, după ce fiecare dintre
participanți a exersat posibilele roluri puse în joc (de susținător al sistemului,
colaborator sau opozant), roluri în care s-ar fi putut autodistribui aproape
oricare dintre cetățenii Republicii Socialiste România, unul singur rămîne,
practic, în scenă; eroismul lui Dorin Tudoran este, aici, o victorie asupra
cuvintelor care generează realitatea.
Întregul
text ce stă la baza scenariului din X milimetri… nu este altceva decît
stenograma (fragmentară) extrasă din dosarul lui Dorin Tudoran și publicată de
el însuși. Tudoran și-a dat acordul pentru utilizarea stenogramei în spectacol.
Întrebarea e: totuși și de fapt, ale cui sînt drepturile de autor pentru acest
text?
Asociația
Colectiv A, Cluj
X
milimetri din Y kilometri (premieră)
Text și
regie: Gianina Cărbunariu
Video:
Ciprian Mureșan
Cu:
Mădălina Ghițescu, Paula Gherghe, Rolando Matsangos, Toma Dănilă
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters