OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In plina toamna teatral-festivaliera, intre evenimentele din acelasi regn de la Galati si Piatra Neamt, de la final de octombrie, si cel de la Brasov, aflat acum in plina desfasurare, si-a facut loc bine mediatizata (pe buna dreptate) a XVII-a editie a Festivalului National de Teatru (reiau titulatura de pe caietul program, nu cel mai operant instrument de lucru de acest fel pe care l-am vazut, de inteles, poate, si din cauza regimului informational cu totul deosebit si, pe alocuri, aleatoriu).

Se incheie astfel mandatul de selectioner al Marinei Constantinescu, cu una dintre cele mai spectaculoase editii (nu singura, insa de o meritorie deschidere). Constatarile evaluative (unele vechi de-o virsta cu festivalul, altele nou-noute) ar trebui, fara patima (lucru aproape imposibil intr-o lume care isi traieste bucuriile si tragediile mereu intre isterie si circumspectie), sa genereze cel putin cautarea de solutii, mai ales ca, in fond, acest eveniment central al vietii teatrale romanesti este evident pe o cale pozitiva.

Modularea propusa de aceasta editie reia, in primul rind, rostul titulaturii. Este acesta un festival „national“ au ba? Si calificativul „national“, in definitiv, ce vrea sa zica? Institutiile din limitele fizice actuale ale tarii europene numite Romania? Cam aspru pe timpan epitetul, cum sa zic, nu si pentru eurosceptici… Cind dai de Teatrul National „M. Eminescu“ din Chisinau la modulul „participare internationala“, in ce limba astepti spectacolul, in moldoveneasca? Lasa ca, pentru fanii veterani, festivalul este inca „I.L. Caragiale“, nume pierdut prin niste culise cam imunde, totusi. La drept vorbind, daca tot era prea lung numele, Festivalul Caragiale ar fi fost un titlu mai logic, in special aici, la noi, unde „feciorul“ e tot cum l-am lasat…
Modulele-„fenomen“ (Act si Masca) au lasat loc amorsarii fara rost a pasiunilor. Prima dovada? „FNT-Luni“ – teatrul lui Voicu Radescu lipsind cu totul din programul festivalului si, in consecinta, pornind motoarele unui eveniment in nume personal, intr-o perioada cu totul penibila pentru sediul atit al companiei, cit si al GDS (alta gaselnita stupida a Parlamentului, fata de care ministrul Iorgulescu se manifesta la fel de lipsit de vlaga cum a facut-o intregu-i mandat). Nu am prea priceput prin ce s-au diferentiat spectacolele propuse de modulul „selectie oficiala“ de cel al „invitatelor“ si nici de ce, de pilda, Creatorul de teatru tine de „Fenomenul Act“, iar Capra sau cine este Silvia? de „Selectia oficiala“, chiar daca ambele apartin aceluiasi producator. E un joc axiologic, din punctul de vedere al selectionerului, sau unul conjunctural?

in illo tempore, asa zicind, festivalul avea trei moase: UNITER, Ministerul Culturii si Primaria Bucuresti. Acum, conform caietului oficial, exista un organizator (UNITER), un coorganizator (ARCUB), un coproducator (TVR, dar „co-“ fiind, nu se prea intelege cine este producatorul cel dintii) si doi finantatori – MCC si Primaria Municipiului Bucuresti. Urmeaza, benefic, mai multi parteneri, sponsori (unul principal), sprijinitori, parteneri media (unul de traditie) si sustinatori. Nu mai vorbesc despre cele „mai mult de sapte sute de persoane“ care „si-au unit eforturile si entuziasmul pe parcursul citorva luni“ pentru reusita celor doua saptamini teatrale bucurestene, persoane care, fara discutie, merita intreg respectul, cel putin pentru ca, in context, acest festival de toamna al Capitalei este tot mai aproape de reala sa institutionalizare (vis care-si filfiie aripile din acelasi illo tempore).

Fara a socoti spectacolele invitate din afara, pe scenele bucurestene, timp de paisprezece zile, au avut loc circa patruzeci de evenimente teatrale ce ar putea sugera o anumita harta a interesului tematic. Nimic din Antichitate in stagiunea din urma. Shakespeare ramine, in schimb, inca direct (Regele Lear in dubla varianta, cea a lui Tompa Gábor, de la Nationalul clujean, si cea a lui Bocsárdi László, montata la teatrul pe care acesta il si conduce, „Tamási