Cea de a doua editie a Festivalului-concurs de dramaturgie Goana dupa fluturi, gazduit de Teatrul Municipal Ariel din Rimnicu Vilcea, s-a exprimat si in acest an ca o manifestare complexa de teatru adunind in jurul competitiei spectacole, intilniri cu publicul, seminarii, vizite la locuri istorice, comemorari. La dramaturgie recolta a fost mai slaba, ceea ce a pus in dificultate juriul determinindu-l sa acorde doar un singur premiu, cel care poarta numele scriitorului vilcean Bogdan Amaru, omagiat de acest Festival. S-a distins o tinara din Galati, Elena Maximov, al carei text, intitulat cam neteatral Apreciere, s-a remarcat prin unele calitati de structura dramatica, si oarecari subtilitati in exprimare. A mai fost premiata de catre o Fundatie locala cu premiul in memoriam „Felix Anton Rizea“, piesa ce poarta titlul socant Stalin se pupa cu Caragiale de Stefan Dumitrescu, acreditind ideea unui specific funest local in privinta istoriei recente romanesti. Mai interesant decit concursul insusi (boicotat in acest an, se pare, din cauza unei mici rafuieli provocate de un fost premiant care si-a revendicat dreptul de a fi montat la Teatrul Ariel) a fost seminarul Directii tematice si artistice in noua dramaturgie romaneasca condus de Marian Popescu.
Cu o participare competenta si substantiala din partea publicului, seminarul a punctat idei actuale care framinta lumea teatrala in privinta orientarilor din domeniul scrisului pentru scena. Obsesia dramaturgiei integrate actului teatral care presupune o altfel de implicare a dramaturgului si reclama structuri noi de productie a dominat discutiile, iar in privinta temelor predilecte un loc aparte a fost consacrat rupturii dintre generatii, cu contestarea termenului insusi. Testul aplicat de moderator publicului in privinta cunostintelor in materie de dramaturgi contemporani a provocat vehicularea unor nume dintre cele mai diferite de la Marin Sorescu la Marcel Tohatan, actualmente emigrat in Canada si publicat de Editura gallerya.ro din Rimnicu Vilcea cu ultimul sau roman Recviem Rock.
La Sala Studio Zavoi a Teatrului Ariel caruia municipalitatea ii va darui in curind o alta locatie, mai confortabila, au fost oferite invitatilor trei spectacole din stagiunea curenta. Cunoscuta parabola Tara lui Guffy de Matei Visniec, in viziunea tinarului regizor Aurel Palade, pare a-si fi tocit ascutisul satirei. Nici basmul imaginat cindva de autor pentru a incrimina orbirea statului totalitar nu mai are umor, spectacolul evoluind intr-o schema gri, la propriu si la figurat, rigida si plicticoasa. Doua actrite talentate si aplicate, Petronela Stiopu si Dana Porlogea, s-au remarcat in spectacolul destul de stingaci al regizorului Bogdan Tudor cu Cameristele de Jean Genet, virful acestei ministagiuni fiind marcat de un original spectacol intiulat Giocondele, o coproductie belgo-romana, regia si scenariul Brigitte Louveaux. Pe tema „progresului“ artelor autoarea a conceput un spectacol spiritual, degajat, bogat din punct de vedere al mijloacelor teatrale, si in general placut, servit cu brio de cei opt interpreti ai trupei vilcene. De altfel, se pare ca reprezentatia s-a bucurat de succes si in turneul intreprins la Bruxelles in cursul stagiunii.
Printre momentele pregatite cu grija de directorul Festivalului, dramaturgul Doru Motoc, un loc special i-a fost rezervat fireste scriitorului Bogdan Amaru. Din pacate, prezentarea unei montari cu unica sa piesa – Goana dupa fluturi – a fost ratata din motive organizatorice, asistenta bucurindu-se in schimb de lansarea unui nou volum din editia operelor scriitorului ingrijita de prof. Dumitru Mitrana, cuprinzind jurnalistica si intitulat Colivia cu „Sburatori“. La casa memoriala din comuna Budele-Tetoiu si la mormintul scriitorului, gestul de reverenta fata de destinul nefericit al acestuia a fost poate cel mai bine simtit de localnici, de copiii aceia tristi care ne-au cintat din fluier pe prispa unei case saracacioase ca tot ce era in jur.
Integrarea acestei Romanii in Romania pe care ne-o imaginam transformata e aici mai importanta decit alte ambitii europene.

