OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Paralising self pity

Sintagma-subtitlu ii apartine lui Andrei Serban si era unul dintre calificativele defectelor lumii teatrale romanesti numite de celebrul regizor, alaturi de „empiric, confuz si primitiv“. Intr-o buna masura acesti demoni greveaza si asupra Galei Tinarului Actor, abia incheiata la Mangalia. Caci este evident corsetul echilibrului intre ei si vijelia/vitejia intentiilor pozitive, vorbind despre defecte de management, mentalitate si, deloc in ultimul rind, constiinta estetica, profesionala.

Este foarte adevarat ca mutarea Galei de la Costinesti la Mangalia inseamna un pas urias in corectiile necesare de mentalitate. De la sordid la eleganta distanta e radicala si ofera suportul civilizatoriu atit de util indiferent de palierul social ori intelectual caruia i se adreseaza. Cooperarea de ultima ora dintre UNITER, Ministerul Culturii si Ministerul Tineretului si Sportului, organizatorii clasici ai Galei, si Primaria din Mangalia e un semn bun pentru eficienta autonomiei administratiei locale, acolo unde aceasta e sustinuta de bunul simt al sprijinirii faptului de arta nu doar din pricini estetice dar si din lucida intuire a beneficiilor turismului cultural. Chiar daca Mangalia nu are, deocamdata, o sala adecvata (casa de cultura care a gazduit Gala e totusi o constructie in linia gri a edificiilor comuniste, cu unele imbunatatiri, e drept), spatiile utile evenimentelor teatrale merita cautate si valorificate. Iata de ce, pentru Gala anului viitor ar fi bine sa inceapa de pe acum preparativele.

Pina una alta, unicul fapt evident pozitiv e parasirea Costinestiului. Altfel, nivelul maxim de performanta profesionala ramine cel de anul trecut. Desi de citeva ori mai multi decit in anii precedenti, candidatii prezenti la preselectie au dovedit o teribila mediocritate si, din pacate, nici ceea ce s-a prezentat in finala nu a depasit cu mult acest statut. E curioasa lipsa unor actori tineri (absolventi din ultimii cinci ani, in acceptiunea organizatorilor) in voga, cu exceptia celor de la Teatrul Inexistent. Pina la urma, modelul cel mai eficient se ofera tot in interiorul aceleiasi generatii. Nu am inteles de ce tocmai acestia au oferit deja celebrul Cum se face… in afara concursului, mai ales ca jurizarea ar fi fost posibila dupa o pauza de un sfert de ceas de deliberare, intre prezentarea spectacolului si decernarea premiilor. O gala dorita eveniment, tocmai prin virfuri isi justifica existenta. Asa, dintre cei opt concurenti la individual, nu am retinut decit trei nume: Elena Ivanusca, Ana Maria Marinca si Gabriel Rauta. La sectiunea „Grup“ lucrurile (doua cu totul) au fost insa cel putin admisibile.

Despre problemele de organizare si imagine am mai vorbit cu o luna in urma si nu as spune ca, intre timp, s-a miscat ceva. Un artist, cu atit mai mult cel care isi dovedeste talentul prin artele spectacolului, mizeaza intr-o masura covirsitoare pe imagine. Din acest punct de vedere, organizatorii Galei mai au imens de lucru. Prin Biroul de Presa al UNITER, prin directia de specialitate din Ministerul Culturii, in colaborare directa cu teatrele si scolile de teatru (aici deja sintem in plina catastrofa), tinerii actori ar trebui informati asupra instrumentelor de construire a imaginii, in acelasi timp cu noile directii estetice. Din nefericire, rata naivitatii (termen nontraumatic…) e surprinzatoare, iar Gala de la Mangalia nu reuseste nici ea sa o reduca. Nu e vorba, aceasta ar presupune o monitorizare asidua si un schimb de informatii inclusiv via Internet, lucruri care lipsesc cu desavirsire din Romania in prezent, in pofida instrumentelor publice platite si abilitate sa o faca. Anuarul teatral girat de Marian Popescu e mai repede un reper de istorie teatrala, prin inevitabila sa aparitie post festum.

Daca pentru foaia Galei au lucrat citiva ziaristi tineri, reusind sa o editeze superior anului trecut (nu si aceleia de acum doi ani insa), biroului de presa i-au lipsit oamenii de meserie de unde si starea de confuzie legata de aceasta capitala necesitate a constructiei de imagine.
Cit despre mentinerea aceleiasi formule a juriului, traditia pe care o reclama organizatorii intra in conflict cu destinatia unui eveniment creat de tineri, a caror prima obligatia e tocmai inovatia, rasparul. Exista riscul – manifest, din pacate, la nivelul institutiilor organizatoare – de a cerne doar „convenabilul“ unei anume mentalitati (fara suparare, cu exceptiile stralucite, biologia e totusi o realitate incontestabila) si generatii. Intre cei cinci membri ai juriului nu se regaseste nici macar un singur tinar, ceea ce e totusi penibil. Festivaluri precum cele de la Bistrita, Sfintu Gheorghe sau Piatra Neamt sint, din toate punctele de vedere enuntate mai sus, mult mai ale „tinarului actor“. Chiar daca si-ar dori finantarea de care Gala abia incheiata a beneficiat…


Tinerii, asadar!

Concurentii la individual si-au stabilit in marea lor majoritate colaje tinind de amatorism si de o nu tocmai buna frecventare a bibliotecii. A facut nota aparte Ana Maria Marinca, absolventa anul acesta a Universitatii de Arte „G. Enescu“ din Iasi. Plecind de la Teatrul descompus al lui Matei Visniec, actrita a dovedit si o ingenioasa utilizare a viorii intr-o demonstratie cultivata de tonuri relationate textelor, imbracate intr-o placuta elasticitate zimbitoare. Nu inutil premiata, Ana Maria Marinca a avut practic, la feminin, un singur contracandidat, Elena Ivanusca, actrita la Teatrul din Botosani. Aceasta a avut, la rindul ei, prezenta de spirit de a opta pentru un text al lui Tudor Musatescu, de impact evident la public – Declaratie – dar si pentru sprijinul regizoral al lui Marius Rogojinschi.
La masculin, elegant in asocierea lui Rostand cu Osborne si Camus, cel care a dovedit cea mai inteligenta combinare a talentului cu profesionalismul se numeste Gabriel Rauta, absolvent 2000 al Facultatii de Arte de la Universitatea Hyperion, din Bucuresti. Cyrano calator prin timp si personaje, Gabriel Rauta a adus cu mult haz in scena personaje din Caragiale, parcurgind cu disponibilitate varii paliere, cu un pasaj in engleza, incheind glumet: „ati fost un public cumsecade“.

E de recunoscut si curajul de a fi altfel al lui Marius Chivu, improvizind cu adidasii in mina, dar lipsit de celalalt curaj, al concentrarii in timp. Ironizind vedetismul, pretentiile teoretice, sistemul institutional si direct publicul, actorul a cazut insa in propria-i capcana, lungindu-se ingrozitor desi nu totdeauna ce e mult e si bun.
In rest, plictiseala cit incape, culminind cu Sorin Oros si Daniela Moldovan.
Cele doua grupuri concurente au fost insa atractive. Artistii minuitori din Bucuresti, cu a lor Creatie, au oferit un placut sfert de ora reluind cu un exceptional suport de chitara mitul lui Pigmalion. Un fel de pop-art cu masti, in care Galateea dispare pentru a permite artistului sa intre el insusi in marmura din care nascuse femeia de insufletit, sub semnul innebunitor al Afroditei, demon in viziunea tinerilor artisti.

Cajahcocekesaria, prezentat de Lorena Ciubotaru si Gabriel Pintilei, absolventi si ei anul acesta la Universitatea de Arte iesana, a fost cred momentul de cea mai puternica iradiere emotionala. Vorbit (un fel de a zice) in ceha (probabil) spectacolul e o proba performanta de expresivitate corporala, faciala si vocala, poveste a doi dansatori vagabonzi care banuie arta, banuie talentul, banuie dragostea si, arar, banuie chiar omul de a fi omenesc. Traumatizate si traumatizante, Esaria si Kocek, personajele lor, navigheaza intre violenta si fragilitate, intre tandrete si depresie perpetua, coordonate care se nasc unele din celelalte. Relatia permanenta pina la simbioza cu publicul subliniaza destinul ghicit al artistului ambulant. Publicul e un Kalasnikov de care nu te poti apara decit prin somn ori prin bucuria dansului. Din punctul de vedere al temei Galei Tinarului Actor, „Alteritatea“, acest spectacol a fost si unicul rezonant, tocmai vorbind despre trauma morbida a non-alteritatii.


Invitati si premii

Horatiu Malaele in recital, pe de o parte, doua productii ale Teatrului Luni patronat de Voicu Radescu, pe de alta, au oferit teme de meditatie tinerilor actori, in legatura cu posibilitatile de a fi dincolo de muribundul teatru de repertoriu.
Cit despre Doina Modola, Emilia Popescu, Stefan Iordache, Tudor Marascu si Cornel Todea, juriul acestei editii adica, acestia au oferit Premiul pentru interpretare feminina Anei Maria Marinca, pe cel pentru interpretare masculina lui Marius Chivu, Premiul pentru grup revenind Lorenei Ciubotaru si lui Gabriel Pintilei.
E de nadajduit ca directorii de teatre prezenti vor putea angaja citiva dintre concurenti, ca ziaristii si criticii prezenti le vor construi imaginea si ca, in primul rind, Gala insasi va intineri.