OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Cel pian“ e un Blütner (cu coada), pe care parintii Dorinei Crisan Rusu l-au cumparat cu 10.500 de lei, pe vremea cind salariul mediu era 300 de lei. La „cel pian“, ramas la Iasi, visa Dorina pe cind strabatea tara in lung si-n lat, in etern turneu cu o claviatura electronica ce parea o ruda indepartata a Blütnerului de acasa. Si cu toate astea (sau poate tocmai de aceea), fiecare instrument la care cinta Dorina devenea, dintr-o data, un fel de „cel pian“.

Chit ca, uneori, capata pentru asta tot felul de imbunatatiri ciudate, cum ar fi cutii pe sub pedale...
Dorina Crisan Rusu nu mai cinta la „cel pian“ printre noi, l-a dus cu ea in ceruri. A murit la 53 de ani, dupa mai bine de o luna de suferinta, si si-a gasit odihna la Cimitirul „Petru si Pavel“ din Iasi. Pianista „notista“, cum spunea ea, Dorina Crisan Rusu a fost o mare compozitoare, dintr-o specie pe care n-o mai gasesti pe lumea asta, de muzica de teatru. Muzica pe care o cinta, de cele mai multe ori, live, pe scena, linga actori (atunci cind nu „juca“ ea insasi, cum o facea in Arat bine azi? al Anei Margineanu). Dorina insasi era un spectacol, ardea cu tot sufletul ei pe notele de la Ghetou, de la Asta-seara, Lola Blau, de la Chantan au lait, de la Alcool... Amar... Amor, de la Woyzeck. Avea un talent pe care foarte putini muzicieni il au, acela de a simti scena, spectacolul, de a recrea din sunete lumea construita de regizori. Nu era o chestiune de virtuozitate, de precizie tehnica (Dorina improviza mult, cu... fidelitate, insa), ci de corespondenta a sentimentelor.

Sergiu Celibidache spunea despre muzica inregistrata ca este ca o conserva. Muzica Dorinei, fara de Dorina si actor, e ca un spectacol de teatru dublat. Dorina era un spectacol mereu in turneu. In lungile noastre plimbari, m-a intrebat la un moment dat care cred eu ca-i cel mai raspindit cuvint din lume. I-am spus ca „mama“... A pufnit scurt, perfect tonal, si mi-a raspuns: „taxi“. Calatorie deci..., nu-i frumos!? A fost ca un banc sec. Putin mai incolo, mi-a zis: „Poate si mama, dar TAXI sigur!“. Ca un facut, o asociam perfect pe Dorina cu un „TAXI“, dar ceea ce m-a impresionat a fost ca ultimele ei cuvinte – din ceea ce mi-a spus Iulian – au fost „Mama, ia-ma la tine!“... Asa mi-o amintesc eu pe Dorina: spectacol, taxi, mama. (Radu APOSTOL, regizor)

Dorina avea calitatea rara de a imprieteni intre ei oameni care altminteri nici macar nu s-ar fi cunoscut vreodata. Fiindca dragostea ei era contagioasa, fiindca era un om generos si-si impartasea cu tot sufletul bucuriile, iubirile, tristetile. Bucurii, iubiri si tristeti nascute, intotdeauna, in teatru.
Se spune ca pentru fiecare exista undeva, in lume, un alt om identic sau aproape identic cu el... un fel de completare a intregului. Eu mi-am intilnit-o pe Dorina, care mi-a devenit si cel mai bun prieten. Si noi doua si cei din jurul nostru, chiar si mama mea (care poarta acelasi nume si are aceeasi virsta), toti ne-am tot minunat de atita asemanare adunata cu atita drag la un loc... Dar pentru ca aveam nevoie de un Inger mai frumos, mai puternic, mai talentat, mai profesionist si... mai poznas, Dorina a devenit Ingerul meu... (Alina HERESCU, scenografa)
Dorina era frumoasa joi, in ultima zi a ei pe acest pamint. Era ea insasi, avea acelasi par rosu, aceeasi expresie mindra si ironica a fetei si parea sa faca eforturi ca sa-si tina ochii inchisi si sa nu izbucneasca in ris. La capatiiul ei, tatal Dorinei, la cei 83 de ani, ii mingiia fata, stringind un ziar cu fotografia fetei lui si soptind in nestire Doina, Doinita...
Dorina nu-mi raspunde la telefon. Asa a vrut ea si eu trebuie sa-i respect hotarirea. Singurul lucru pe care pot sa-l fac e sa rememorez traseul celor 13 ani petrecuti impreuna.

1992, Tirgu Mures. Acolo am cunoscut-o pe Dorina, acolo am inceput sa invat de la ea, acolo a compus poate cea mai tulburatoare muzica a ei, o adevarata simfonie, Satyricon, acolo am inventat butoaiele (Trupa pe butoaie), acolo s-a nascut Istoria comica a magului Faust, acolo a fost Tom Paine, acolo am ascultat pentru prima oara muzica Ghetoului de la TNB (inaintea distributiei – ce privilegiu!) – si pentru toate astea ii multumesc lui V.I. Frunza – acolo Dorina era frumoasa, frenetica, plina de viata, inepuizabila, puternica, dreapta. Si asa A RAMAS!
1998, Bucuresti. Aici ne-am intilnit la Teatrul Mic, la Teatrul Luni, aici am ris, aici am plins, aici... Alcool...amar...amor, aici...
31 octombrie 2006, Iasi. Sa-i spuna cineva Dorinei sa raspunda la telefon... (Mihaela RADESCU, actrita)
Pe ultimul drum al Dorinei Crisan Rusu, a plouat fara oprire, si se spune ca ploaia poarta cu ea regretele celui care s-a dus.