Asociaţia ArtLink a organizat a doua ediţie a festivalului
european de teatru, dans şi imagine video, Temps d’Images. Anul trecut,
festivalul a avut loc la Bucureşti, înce-pînd cu acest an, el este organizat la
Cluj-Napoca. Motivaţia alegerii acestui oraş pentru desfăşurarea festivalului
ne este prezentată, din partea Asociaţiei ArtLink, de Nicoleta Branişte:
„Considerăm necesar ca un eveniment de amploare europeană să se desfăşoare în
Cluj, oraş cu mulţi artişti importanţi, care merită mai multă atenţie la nivel
naţional şi internaţional. Mai mult, putem vorbi de un public deschis şi
interesat de noi experienţe şi proiecte inovatoare. Nu ne aflăm, însă, în faţa
unui eveniment «colonizator», în care schimbul este unidirecţional, ci ne dorim
să valorizăm oraşul, integrînd în festival şi patrimoniul lui, prin crearea
unor proiecte speciale (unele, in situ) în locuri ca Turnul Croitorilor şi
Fabrica de Pensule. Avem în faţă un început incitant de ambele părţi: publicul
poate lua contact cu forme noi de spectacol şi abordări artistice actuale, iar
organizatorii dau curs provocării unui nou oraş“.
Festivalul aduce publicului şase spectacole, trei
performance-uri, patru ateliere de cercetare artistică la care participă
coregrafi şi artişti vizuali, un workshop dedicat studenţilor şi o conferinţă.
Spectacolele de teatru, dans contemporan şi video, din
Franţa, Germania, Italia, Slovenia, Norvegia, Elveţia şi România, au fost prezentate
la Teatrul Maghiar de Stat şi Teatrul Naţional „Lucian Blaga“. Lucrări video
ale absolvenţilor universităţilor de artă din ţară au putut fi văzute la Turnul
Croitorilor, iar Fabrica de Pensule (un spaţiu iremediabil impregnat de o
perioadă a istoriei marcată de „eroismul“ muncii socialiste, acordul global şi
retorica generată de regulile protecţiei muncii) a găzduit un spectacol in situ
al companiei franceze „Haut et Court“, ateliere de creaţie, un eveniment
audio-video şi proiecţii de filme de dans contemporan.
Creat în anul 2002 de canalul de televiziune ARTE şi La
Ferme du Buisson – Scène Nationale Marne la Valée din Franţa, proiectul Temps
d’Images, festival de teatru, dans şi imagine, s-a dezvoltat la nivel european,
desfăşurîndu-se acum în unsprezece ţări: Belgia, Estonia, Franţa, Germania,
Italia, Portugalia, Polonia, România, Ungaria, Canada şi Turcia. Despre
eveniment, organizatorii lui afirmă că: „Accentul cade pe relaţia dialectică
dintre scenă şi imaginea filmată, dintre personajele reale şi imaginile
proiectate. Caracteristica spectacolelor din Temps d’Images constă în
încercarea de aduce un echilibru între acum şi atunci, între viu şi
înregistrat, folosind imaginea video sau multimedia ca un element dramaturgic
esenţial în artele spectacolului“.
Ca în orice festival, pot fi sesizate puncte tari, creaţii
originale care diferenţiază evenimentele respective de alte manifestări cu
structură şi principii similare, precum şi aspecte care ar trebui îmbunătăţite
pentru creşterea calităţii festivalului.
Printre momentele pozitive ale festivalului pot fi remarcate
componentele din cadrul instalaţiei video de la Turnul Croitorilor, realizate
de Andrea Hatjajer, Miruna Toma, şi o parte a demersului video întreprins de
Octavian Fedorovici; prezenţa în cadrul festivalului a coregrafei Maja Delak şi
a companiei Muto Imago (Italia); performance-ul Self-Service a lui Yan
Duyvendak (Elveţia); workshop-ul realizat de Cyril Teste şi Patrick Laffont cu
studenţi din Cluj, care au putut experimenta modalităţi de lucru pe care
sistemul românesc încă nu le face posibile; conferinţa Tincuţei Heinzel
(„Aspecte fenomenologice ale autenticităţii“), în care este analizată, prin
abordări teoretice şi prin analiza unor practici din perimetrul
performance-ului, importanţa „turnurii digitale“ în delimitarea clară a
conceptelor de simulare şi interactivitate, atît în viaţia cotidiană, cît şi în
sfera artei contemporane; trebuie menţionată interpretarea remarcabilă a
actorului Filip Odangiu, care, într-o piesă (Chemarea lui Matei, scenariu de
Ozana Budău, după romanul omonim al Florinei Ilis) cu un subiect simplu,
„racordat“ la arta video fără prea multe tentative de a genera ceva nou sau de
a regîndi vreo paradigmă teatrală contemporană, a reuşit să comunice constant
cu publicul şi să păstreze fiecare spectator conectat la tot ceea ce avea de
transmis. Proiecţiile filmelor de dans au constituit un moment esenţial al
festivalului, căci au avut cumva funcţia de a „educa“ publicul în înţelegerea
limbajelor coregrafice contemporane. Ar fi fost, poate, recomandat ca numărul
filmelor să fie mai redus, iar pauzele dintre proiecţii să fie valorizate prin
discuţii între specialişti şi spectatori. Trebuie insistat asupra a trei
momente din festival: spectacolul Companiei „Fabienne Berger“ din Elveţia,
performance-ul companiei „Haut et Court“ din Franţa şi atelierele de creaţie
realizate de coregrafi în tandem cu artişti vizuali.
Spectacolul Screen Sisters (Compania „Fabienne Berger“,
Elveţia) porneşte de la o idee prezentă adesea în arta coregrafică actuală:
juxtapunerea corpului concret şi a proiecţiei sale, relaţia dintre imagine şi
„materialul fizic“, investigarea raporturilor destul de fragile dintre ceea ce
numim real şi ceea ce se instituie ca proiecţie. Ideea centrală a spectacolului,
deşi frecvent întîlnită (astfel încît nu poartă marca ineditului), a fost
coerent prezentată la nivel vizual. În plan coregrafic însă, limbajul a fost
adesea redundant şi generator de timpi morţi, care ocultau autenticitatea
creaţiei vizuale. Fără îndoială, cele trei dansatoare ale companiei au
demonstrat un potenţial interpretativ rareori intîlnit la dansatorii români,
dar trebuie spus şi repetat că un spectacol care conţine mişcare prea multă de
dragul mişcării, mişcare fără un corelativ în planul sensului, nu poate avea
decît de pierdut.
Cele patru ateliere realizate de cîte un coregraf în echipă
cu specialişti în arte vizuale (Carmen Coţofană/ Maria Drăghici, Maria
Baroncea/ Mihaela Kavdanska şi Vlad Basalici, Mădălina Dan/Ciprian Mureşan,
Alexandra Pirici/Alexandru Mirutziu) reprezintă un demers coerent cu principiul
interdisciplinarităţii specific artei contemporane. Recomandabil ar fi ca
produsul să fie unul care să reprezinte o sinteză între propunerea coregrafului
şi propunerea artistului vizual, astfel încît să nu existe sentimentul că avem
de-a face cu două arte „lipite“ şi nu cu o încercare de coerentizare şi
armonizare a lor. Atelierul cel mai grăitor în sensul realizării unei sinteze
între două demersuri care vizau acelaşi principiu este cel propus de Mădălina
Dan şi Ciprian Mureşan, deşi păstrează o nuanţă tautologică la nivelul
mesajului transmis: cei doi artişti văruiesc în alb un perete pe care anterior
au scris o multitudine de nume cunoscute din toate domeniile vieţii publice din
România, din istoria tuturor compartimentelor sociale, culturale sau politice
ale ţării. Proiecţia video reface traseul scrierii şi anticipează neantizarea
numelor scrise.
Compania „Haut et Court“ din Franţa, prin performance-ul
Camera Ficţională, inspirat de Cartea Tibetană a Morţilor, propune fiecărui
spectator, în mod individual, o introspecţie realizată în propria lume
interioară. Construirea unui labirint la Fabrica de Pensule, prin care
spectatorii, unul cîte unul, sînt purtaţi după scenariul sufletului ajuns în
lumea de dincolo, este a treia etapă dintr-un demers artistic mai larg al
companiei franceze. Personal am simţit că labirintul e prea scurt, iar
introspecţia – curmată prea brusc într-o ultimă cameră construită prin filtrul
unei poveşti specifice, ce se poate preschimba în povestea celui care devine
martorul ei.
Ca o concluzie, principalul punct-forte al festivalului a
fost acela de a reuni creaţii artistice din zone diferite „sub umbrela“ unui
principiu comun, important pentru arta contemporană: funcţia tehnicii şi
interogaţiile aferente ei, la întîlnirea dintre mediul social şi mediul
artistic.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters