OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cîrcotind, poţi să spui că manifestările larg antisemite ale personajelor din Ivanov făcut la Bulandra (a doua montare a lui Şerban la Bucureşti, după Lear, la acelaşi teatru), cu imitarea în derizoriu a accentului idiş şi frecvenţa cuvintelor „jidan“/ „jidoavcă“, sînt cel puţin inconfortabile. Traducerea – a primei variante, de care, la premieră, A.P. Cehov era profund nemulţumit şi pe care a refăcut-o ulterior în ceea ce avea să devină o piesă a canonului cehovian – e făcută după versiunea în engleză, probabil cea a lui David Hare, care foloseşte abundent termenul ofensator „Jewess“. În orice caz, cînd te eliberezi de neplăcuta senzaţie (iar accentul e, totuşi, excesiv), ceea ce rămîne e o constatare „civilizatoare“: da, piesa lui Cehov e (şi) despre a fi o evreică creştinată în Rusia sfîrşitului de secol XIX, cînd da, a vorbi despre „jidani“ nu era mare lucru în lumea micii burghezii de provincie.

 

Iar lumea din Ivanov vorbeşte mult despre asta. Nikolai Ivanov (Vlad Ivanov), funcţionar şi moşier, s-a căsătorit cu Anna Petrovna (Mirela Oprişor), născută Sara Abramsohn şi convertită, din dragoste, la ortodoxie. Tîrgul vuieşte că nunta a fost din interes, numai că familia Annei/ Sara a dezmoştenit-o, iar acum ea e bolnavă de oftică, iar el – plin de datorii şi adînc deprimat. O depresie existenţială, care-l goneşte în fiecare seară de acasă, la familia Lebedev, Paşa cel plin de viaţă, Zinaida Savişna cea zgîrcită, de-şi hrăneşte musafirii numai cu dulceaţă de coacăze (Manuela Ciucur, pusă să joace mai degrabă o vrăjitoare cu machiaj sinistru, obsedată maladiv de bani), şi Saşa (Ioana Anastasia Anton, cu aparenţă adolescentină, imaginea vie a inocenţei, trădată, din cînd în cînd, în controlul vocii şi al mişcării, de lipsa de experienţă), juna de 20 de ani care vede în „salvarea“ lui Ivanov misiunea ei în viaţă. „Societatea“ care se strînge la Lebedevi e pestriţă, de la peţitoarea Avdotia Nazarovna (Dana Dogaru) la Marfa Babakina, văduva de bani gata, cu ticuri verbale şi stil de mahala (Ana Ioana Macaria, mai bărbătoasă, Maria Obretin, uşor isterică), iar sosirile accidentale ale doctorului Lvov (Alexandru Pavel), cu obsesiile lui de cinste şi dreptate, îndrăgostit de pacienta lui, Anna Petrovna, sînt cu atît mai excentrice.

 

Întreaga structură a piesei trăieşte din ambiguitatea personalităţii lui Nikolai Ivanov: s-a însurat cu Sara pentru bani sau din dragoste adevărată?; acceptă iubirea Saşei pentru că la rîndu-i o iubeşte ori tot pentru bani şi pentru că-i e dator Zinaidei?; e nefericit fără scăpare sau un ticălos, care se răzbună aruncîndu-i cuvinte grele unei biete femei pe moarte? Teoretic, Ivanov e imaginea intelectualului dezabuzat, prins în menghina incapacităţii de acţiune, visînd la absolut şi trăind cît se poate de terestru. În această variantă de text, preferată de Andrei Şerban, Ivanov nu-şi trage, în final, un glonte în cap – ceea ce oferea un răspuns moral ambiguităţilor de mai sus; pur şi simplu, moare la fel de banal precum a trăit, căzînd din picioare într-un moment încordat al petrecerii de nuntă (cu Saşa, după moartea Annei).

 

Dacă Şerban reuşeşte să deseneze peisajul comunităţii provinciale, uneori în tuşe groteşti şi jonglînd cu amestecul de hilar şi penibil, personajele principale, Anna Petrovna şi Ivanov însuşi, nu sînt foarte limpezi. Vlad Ivanov nu e (aici, cel puţin) actorul să joace drame de idei şi eroi bîntuiţi de iele, iar ceea ce-ar trebui să fie cinism e răutate urmată de instantanee remuşcări. Că soţia îl şantajează cu propria ei convertire (îi arată crucifixul de la gît, cerîndu-i să rămînă cu ea), nu ajută nici unuia dintre personaje, cel al Annei rămînînd, în ciuda eforturilor Mirelei Oprişor, indecis în traseul spre recunoaşterea trădării.

 

Acest Ivanov e un spectacol al personajelor secundare şi al actorilor care le joacă: în prima parte, Mişa Borkin/ Marius Manole, pungaşul administrator al moşiei lui Ivanov, pentru care şi căsătoria e o afacere, dar care-şi pierde din energie şi impuls în ultimele două acte, în partea a doua, Paşa Lebedev/ Cornel Scripcaru, „bătrînul pilangiu“ terorizat de nevasta scîrţară, cu gesturile lui largi, strigînd resemnat „Sînt un bou!“, cu amestecul de comic şi tragic, intrinsec fiinţei lui mai mult decît oricui altcuiva în această montare; iar în prima parte, a doua parte şi tot timpul, contele Şabelski/ Victor Rebengiuc, cel care atît de mult iubeşte viaţa, cu al său ţipăt de disperare, încercînd să-l convingă pe „Nichişor“ să-l ia şi pe el la petrecerea Lebedevilor şi tropăind ca un copil: „Sînt un tîmpit (…), vreau şi eu să văd şi alţi tîmpiţi!“.

Ivanov de A.P. Cehov

Traducere de Dana Dima

Adaptare scenică de Andrei Şerban

Regia: Andrei Şerban

Decor: Octavian Neculai

Costume: Carmencita Brojboiu

Cu: Vlad Ivanov, Mirela Oprişor, Victor Rebengiuc, Cornel Scripcaru, Manuela Ciucur, Ioana Anastasia Anton, Alexandru Pavel, Ana Ioana Macaria, Maria Obretin, Radu Amzulescu, Marius Manole, Dana Dogaru, Marius Chivu, Mihai Bisericanu, Dan Clucinski, Vasile Toma, Alin State, Alin State, Alexandra Fasolă, Andreea Bolovan, Ana Turos, Gabriel Sandu, Anca Ioana Iliese, Adriana Bordeanu, Ioan Cortea, Iulia Samson, Irina Drăgănescu