OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tom Paine de Paul Foster. Regia: Victor Ioan Frunza. Costume si scenografie: Adriana Grand. Muzica: Horváth Károly. Cu: Balász Attila etc.


Cine-a fost Tome Paine? Un credincios care-l hulea pe Dumnezeu? Un revolutionar betiv? Un scriitor genial ori doar un palavragiu cu farmec? Un individ aparut in America prin 1774, din suburbiile Londrei, urmarit mereu de politia secreta? Ia sa cautam noi pe Internet, sa vedem ce gasim acolo despre Tom Paine. Nu gasim nimic. Atunci sa intrebam spectatorii din sala cam ce stiu ei despre individ. Tacere. Descoperim un tinar spectator american care o rupe, binisor, pe romaneste. Il intrebam pe el, iar americanul ne raspunde, precum un elev silitor, ca Tom Paine a scris Drepturile omului si Bunul-simt (nu... ca paradox) si ca a fost un revolutionar, iar scrierile sale stau la baza Constitutiei americane. Bun. Si cite statui are Tom in America? Spectactorul american, care studiaza pe malurile Somesului, ridica din umeri. Adica nu poate spune cite are, dar poate sa ne spuna cite statui are Clujul. Asta nu ne intereseaza deloc.

Asa incepe spectacolul Tom Paine, pe un text de Paul Foster, in regia lui Victor Ioan Frunza, in interpretarea celor mai tineri actori ai Nationalului clujean, montat in Sala Mica, in sfirsit redeschisa si careia ii dorim viata lunga, tumultoasa, controversata, cu impliniri si esecuri rasunatoare… Spectacolul lui Frunza se doreste a fi unul interactiv, de talk-show teatral, cu muzica, dans, discutii. In mare masura, asa a si fost. Doar dialogurile cu publicul si implicarea lui in spectacol au cam esuat. Spectatorii au preferat sa-i urmareasca pe actori, decit sa discute despre revolutia romana (un subiect perimat, ce nu duce decit la lehamite) ori sa danseze vals, tango, rock alaturi de personajele lui Foster. Aceste dansuri au si fost cele mai lungi momente ale spectacolului. Se pot scurta, fara prea mari efoturi. In rest, culoare, dinamism si imaginatie, tipete si soapte, momente de iluzionism, de circ (pentru ca, nu-i asa, si revolutia-i, pina la urma, un circ), muzica live (o mini-orchestra condusa de C-tin Arcu si partituri semnate de Horváth Károly), picturi live de Adriana Grand, care a conceput si excelente costume, unele de-un irezistibil comic, plusind doza de caraghioslic a unor personaje, fara a depasi granita... bunului-simt artistic. Si mai intilnim ecrane pentru proiectii, camere video, microfoane portabile, copiator, computer, funii, luminari, baloane, sticle cu palinca, oala de noapte...

Si aflam cite ceva despre amaritul rege Louis XVI al Frantei, despre cam prostanacul neamt George III, rege al Angliei, pe care bunica-l numea “cel mai mare magar si cea mai mare canalie din lume