Ieri seara a debutat la Teatrul „Andrei Muresanu“ (TAM) din Sfintu Gheorghe cea de-a XI-a editie a Festivalului International de Teatru Atelier, manifestare neconventionala cu caracter exploratoriu, al carei scop il constituie experimentarea de noi forme de expresie teatrala, dar si adecvarea actului de creatie scenica la conditia omului contemporan, valorificarea marilor traditii ale teatrului in conjunctie cu problematica moderna, reconsiderarea gestului culural in perspectiva unei lumi in reconstructie.
Primul festival de gen in Romania post-decembrista, Atelier a ajuns sa fie si singurul, dupa disparitia Festivalului International de Teatru de la Piatra Neamt, a carui „linie strategica“ mergea cam pe aceeasi directie.
Asadar, timp de opt zile, pina pe data de 16 iunie, la Sfintu Gheorghe vor fi prezente trupe de teatru din Japonia, Norvegia, Spania, Franta, Belgia, dar si din Bucuresti, Cluj, Baia Mare, Piatra Neamt, Odorheiu Secuiesc, Ploiesti, Tirgu Mures si, bineinteles, trupa teatrului-gazda si cea a Teatrului „Tamasi Aron“ din Sfintu Gheorghe.
Aceasta a XI-a editie se dovedeste astfel extrem de bogata, poate prea bogata pentru puterea de rezistenta a unui public care se presupune ca mai are de mers si la serviciu ori la scoala. Vor fi nu mai putin de douazeci si doua de spectacole in concurs, trei in afara acestuia, un colocviu cu tema „Festivalurile de teatru la romani. Cautatura critica“, dar si – timp de patru zile – spectacole-lectura. De asemenea, in fiecare seara, la miezul noptii, vor avea loc intilniri intre protagonistii spectacolelor si critici, public, ziaristi.
Aceasta saptamina-maraton, ça veut dire proiectul TAM intitulat Festivalul International de Teatru Atelier, despre ale carui intimplari Observatorul cultural va va tine la curent, se inscrie cu succes in cadrul unui an a carui prima jumatate s-a dovedit a fi deosebit de prospera pentru Teatrul „Andrei Muresanu“. Prin proiectele comune initiate sau prin onorarea invitatiilor internationale, TAM a reusit sa-si arate productiile in zone geografice dintre cele mai diverse, din Ungaria si pina in Turcia via Italia. Despre ce este vorba: in primul rind, a existat un parteneriat cu Muzeul Literaturii Romane din Bucuresti, finalizat cu amplul proiect cu titlul Sapte decenii cu Nichita, cuprinzind o conferinta despre viata si opera poetului Nichita Stanescu sustinuta de criticul literar Alexandru Condeescu, directorul Muzeului Literaturii Romane, prezentarea unei expozitii de fotografie „Nichita Stanescu“, apartinind patrimoniului acestui muzeu, dar si a spectacolului Dupa-amiaza cu un inger, pe un scenariu semnat de poeta Gratiela Popescu, „adunind“ versuri din ultima perioada de creatie stanesciana. Intreaga manifestare s-a desfasurat in martie-aprilie la Centrele culturale romanesti de la Budapesta, Venetia si Roma, in ultimele doua orase spectacolul fiind prezentat in limba italiana, astfel ca este de salutat efortul actorilor Sergiu Alius, Camelia Paraschiv si Elena Popa de a invata textul in numai doua saptamini si de a se prezenta foarte bine, daca e sa ne luam si numai dupa spusele gazdelor.
Apoi, nu putin lucru a insemnat obtinerea nu a uneia, ci a doua nominalizari la Gala Premiilor UNITER din aceasta primavara pentru spectacolul Alge – Bernarda’s House Remix, dupa Federico Garcia Lorca. Este vorba de nominalizarea lui Radu Afrim la Premiul pentru cel mai bun regizor al anului 2002, dar si de nominalizarea Ioanei Gajdo la Premiul pentru cea mai buna actrita a anului trecut. Este pentru prima data in istoria Teatrului „Andrei Muresanu“ cind se ajunge la astfel de performante.
Mai departe: acelasi Alge... a incintat publicul de la Budapesta, la inceput de mai, pe scena Teatrului „Barca“. A urmat, la sfirsitul aceleiasi luni, participarea Algelor... la cea de-a patra editie a Festivalului International de Teatru de la Trabzon (Turcia), acolo unde atit organizatorii, cit si critica de specialitate au apreciat ca aceasta productie a fost de departe cea mai buna din intreg festivalul, cronicile aparute in ziarele straine stind marturie in acest sens. De asemenea, acelasi spectacol a fost prezentat in cadrul Bienalei Teatrului „Eugen Ionescu“ de la Chisinau.
Urmeaza: participarea la International Festival of Alternative and New Theatre de la Novisad, in perioada 25 iunie-4 iulie, cu spectacolul Cu mina pe ciocan realizat la Teatrul „Andrei Muresanu“ de Theodora Herghelegiu. De asemenea, productia cu Trei surori a lui Radu Afrim va fi prezenta la Festivalul de Teatru de la Zsambeck (Ungaria) in perioada iulie-august, asta ca sa nu mai amintim de faptul ca este foarte probabila realizarea unui amplu proiect trilateral (Ungaria-Italia-Romania): producerea unui spectacol cu actori de la Teatrul „Andrei Muresanu“, spectacol itinerant in cele trei tari implicate.
In plus, pentru luna iulie exista o invitatie la Festivalul International de Pantomima de la Belgrad.
Dupa cum se vede, Teatrul „Andrei Muresanu“ traverseaza cea mai prospera perioada artistica din istoria sa, iar acest proiect al institutiei – Festivalul International de Teatru Atelier, aflat sub directoratul dramaturgului Radu Macrinici, initiatorul manifestarii – se inscrie cu brio intr-un suivi ce se arata a fi situat sub cele mai bune auspicii.

