OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In urma cu jumatate de an, Observatorul cultural facea o ancheta printre criticii de teatru, despre cele mai bune spectacole ale anului calendaristic 2004. Pentru ca aceasta e si „unitatea de masura“ in jurizarea celor mai importante premii ale scenei autohtone, despre topul din ianuarie s-a discutat mult – neasteptat, el a functionat ca o testare a temperaturii critice, care ar fi trebuit sa anticipeze (n-a prea facut-o) confirmarea valorica adusa de Gala Uniter.
Si, fiindca e intotdeauna sanatos sa stim cum stam, am incercat sa aflam si la sfirsitul anului teatral, al stagiunii, opiniile unor critici (dintre care ne-au raspuns sapte) despre ceea ce s-a intimplat din octombrie 2004 pina acum. Idee pe care a avut-o, intre timp, si ziarul Cotidianul, a carui ancheta i-a avut ca participanti pe Magdalena Boiangiu, Florica Ichim, Ion Parhon, Ileana Lucaciu si Mircea Ghitulescu, citeva dintre spectacolele apreciate de domniile lor (Woyzeck al lui Maniutiu, Sase personaje in cautarea unui autor al lui Ciulei) regasindu-se in egala masura in topurile Observatorului.

De asemenea, citeva „note de lectura“ asupra preferintelor noastre critice ar putea fi comune celor doua anchete.
In primul rind, e din ce in ce mai evident ca anul teatral nu mai functioneaza ca reper de sine statator, suprapunindu-se emotional celui calendaristic (sint spectacole, „nominalizate“ si in Observator, si in Cotidianul, montate cu o stagiune in urma – e cazul Electrei lui Maniutiu, care a avut premiera in februarie 2004 –, resimtite insa ca apropiate/actuale, caci au marcat, prin pozitionari pro sau contra, un intreg an); nu se mai poate sti daca astfel de incertitudini de plasare temporala au influentat decizia Uniter de a-si da premiile dupa calendar sau invers. Pe de alta parte, e demn de apreciat atasamentul valoric al unora dintre critici fata de spectacole care-au ratat nominalizarea la Uniter si-n general n-au fost tratate ca vedete (Portretul lui Dorian Gray, Trei surori al lui Dabija) si cu precadere fata de Othello al lui Bocsárdi, care-a avut cel mai mult de suferit la premierea din aprilie. Cum se face, totusi, ca aceleasi montari ajung si in topul reusitelor, si in cel al ratarilor (in Cotidianul sint citeva ierarhizari care se suprapun perfect, dar rasturnat), nu se prea poate explica – decit fie printr-o intrinseca (si idiosincratica) labilitate a criteriilor de judecata, fie prin intransigenta viziunii estetice a criticului (ale carei linii directoare nu sint insa suficient argumentate teoretic). La fel de putin explicabila e reticenta unora de a numi spectacolele-fiasco.

Pentru urmatoarea editie a Galei Uniter, se anunta deja niste candidati – unul e, din nou, Maniutiu cu Woyzeck-ul lui clujean, altul e Frunza cu Darul Gorgonei (are si o distributie de vizibilitate, cu Mircea Rusu si Rodica Negrea, si o tema – limitele fictiunii in jocul realitatii – digerabila pentru mediul nostru teatral), apoi Bocsárdi si Ciulei, cu cei doi Pirandello ai lor. Totul, foarte clasic, in recul fata de anul trecut (calendaristic), o miscare destul de tipica mareelor teatrale. Sa asteptam cu incredere toamna.