OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fu si editia a patra a taberei de Dramaturgia Cotidianului. Si fu, iarasi, in Oltenia, la Tirgu-Jiu, la fel ca editia de anul trecut. De data asta, intre 1 si 10 august, n-am mai cercetat fenomenul migratiei fortei de munca. Ne-am dat ridurile proletare la o parte si am incercat sa ne virim, intr-o cura de intinerire, in rindurile asa-numitei Generatii X-Men&omen. Cine e generatia „15-25“ (de ani)? De unde vine ea, cum arata si unde se duce? Este ea, cu adevarat, o generatie „mutanta“ fata de celelalte?

Cine-a pus tabara-n drum?
Nucleul echipei au fost, la fel ca in anii trecuti, profesorii Miruna Runcan si C.C. Buricea-Mlinarcic. Ei conduc ArtReSearch, Asociatia de Promovare a Cercetarii si Creatiei in Artele Spectacolului, asociatie care a fost organizatorul taberei. Dar nu, artresearcher-ii n-au fost singuri. Si-au dat silinta sa ne fie parteneri si Teatrul „Elvira Godeanu“ din Tirgu-Jiu si Facultatea de Teatru si Televiziune a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. in rest, noi, forta de munca, „cercetatorii si creatorii“: studenti si absolventi de teatru si jurnalism, actori, liceeni. Cu pofta de treaba, cu putine emotii, iacata-ne porniti la drum. Ca, vorba ceea, lung e drumul Jiului, dar mai lung al lucrului...
Si, pentru ca totul trebuia sa inceapa de undeva, am inceput cu trecutul. in discutiile primelor zile, am rememorat experienta celorlalte trei editii ale taberei. Ce-a fost bine, ce-a fost rau, ce n-a fost nicicum? A fost bine c-au existat subiecti si producte, a fost rau ca n-au existat mai multi/multe. A fost bine ca s-au scris materiale, a fost rau ca nu s-au prea filmat materiale. A fost bine c-am folosit din plin povestile culese de pe teren, a fost rau ca le-am luat aproape per se si ca n-am reusit sa le reinventam si sa le recontextualizam. Concluzia: nu mai vrem sa fim mimetici, dar nici originali. Vrem ceva bine facut si atit.

Avem echipa, avem valoare!
Un mare anonim spunea, odata, ca repetitia e mama invataturii. Asadar, ca sa invatam sa facem bine, repetam, exersam, pe copii ii invatam. Actorii Ion Alexandrescu de la teatrul local, Radu Botar de la Teatrul de Nord Satu Mare si Anca Doczi, proaspata MA la Cluj, au tinut o serie de exercitii de incredere. S-o avem in noi, s-o avem in subiecti (nu prea mare, sa nu ne manipuleze), s-o aiba subiectii in noi (cit de multa, sa se deschida si sa se povesteasca). A, si ceva exercitii de improvizatie, ca sa iesim basma curata din orice fel de situatie in care ne-ar putea pune subiectul. Au mai workshop-at urmatorii: profesorul Buricea despre scrierea de scenarii si piese de teatru (personaje, structuri, spatii, timpi), Mihai Pedestru despre „tragerea in chip“ si in lentila a ceea ce vedem cu ochiul (mintii), Horatiu Damian despre tehnicile de interviu, si subsemnatul despre scrierea de reportaje si echilibrul intre sarcasm si indragostirea de subiect.
De data asta, spre deosebire de anii trecuti, bagajele ne-au fost pline. N-am venit cu mina goala. Un grup de teatrologi si-au adus textele (mai mult sau mai putin) dezvoltate in cadrul unui workshop anterior. Pe de alta parte, studentii de la Fotografie-Cinematografie-Media ne-au proiectat (in) creatiile lor mai mult sau mai putin „de scoala“, mai mult sau mai putin „de hoha“. Ca atare, am avut o baza de pornire. Am stiut pe ce putem conta, la ce sa ne asteptam. Potentialul, latent sau banuit si, pe alocuri, verificat cu ocazia taberelor anterioare, si-a aratat de la inceput coltii (sau, orgolios, fundul). A fost un sejur optimist, cum se vede...

De la gasti la indivizi
Boooon. Daca tot ne-am autoincurajat cu calitatile noastre, urmatorul pas a fost, fireste, punerea lor in aplicare. Si-asa iesiram pe teren, la cercetat. La cautat tineri (15-25) si la chat-uit cu ei, live. Fata in fata, cu reportofoanele pornite si camerele (foto si video) asijderea. Primii care ne-au iesit in cale au fost copiii care vind ziare prin oras. Am strimbat din nas – ca nu sint in categoria noastra de virsta, ca sint un caz cam... aparte. Dar, in cele din urma, ne-am hotarit sa fim relaxati cu propriile „limite“. Si i-am cercetat. E greu insa de scos ceva profund de la ei, cind nu esti sigur daca azi au luat aurolac sau numai ieri. in fine. O alta idee a fost investigarea universului copiilor „emo“. Am gasit o gasca, cu ajutorul localnicilor. insa nu erau tocmai „emo“. Aveau freze de „emo“, dar, altfel, pareau iesiti de la inceputul anilor ’90. Erau breakdanceri, adica. Ce X-generatie!

Mai vrem subiecti, ca sintem multi! Asa ca, profitind de faptul ca, exact in aceeasi perioada, in acelasi Tirgu-Jiu, se desfasoara Festivalul International Studentesc, ne infiltram, citiva, si pe acolo. Mai dam si de o fata, localnica, foarte tacuta pina cind vine vorba de religie. Acuma mai opreste-o, tata! Un alt localnic ne promite sa ne puna in legatura cu colegii lui din echipa de fotbal. Nu reuseste, dar are un prieten baschetbalist. Merge si-asa. Nu ni s-au incredintat secrete, dar poate nici nu e asa important. Uneori, adincimile se vad de la suprafata. Faza de fixare pe retina intelegerii si a interpretarii abia acum urmeaza. O luna de lucru intens, „la baza“, un numar special de revista Man.In.fest, cu supliment DVD…, tot atitea promisiuni pentru anotimpul culesului.

Cunoaste-te, ba!
Demersul taberei de Dramaturgia Cotidianului a fost cu atit mai provocator, cu cit taberistii, noi adica, sintem „trup si suflet“ intre cei „cercetati“: cu totii am stiut ca facem parte din generatia pe care am purces s-o disecam. E, poate, mai folositor asa, pentru toata lumea. Pentru „ei“, deoarece nu tin garda sus, asa cum ar face-o, de pilda, in fata unor sociologi scrobiti. Pentru noi, deoarece vedem de ambele parti ale oglinzii: ne stim pe noi si putem intui ce e de descoperit la ei, ii stim pe ei si stim cum aratam pe dinauntru. A mai ramas un singur lucru de facut. Sa le aratam si altora. Sa iesim in lume asa cum sintem, in pielea goala (cit se poate) sau chiar cu maruntaiele pe dinafara. De ce? D-aia: „Voi sinteti niste eroi/ Dar intr-o zi si noi.// Noi in anul 2000/ Cind nu vom mai fi copii/ Vom face/ Ce-am vazut cindva...“. intr-o zi... Niste eroi... Super-eroi. X-Men.