OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Michel VIEGNES
Teatru
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Syracuza“, Bucuresti, 1999, 191 p., f.p.


Volumul consacrat de Michel Viegnes teatrului occidental se inscrie in seria studiilor de „analiza si sinteza“ (Romanul realist, Compendiu de literatura comparata), initiate de Colectia Syracuza.
Interesul abordarii propuse de autorul francez vine din raportarea momentelor de maxima importanta in istoria teatrului occidental (teatru antic, misterele medievale, teatrul renascentist, commedia dell’arte) la structura si procedeele spectacologice moderne. Perspectiva istorica este intregita de cea comparativa, lucrarea nelimitindu-se la enumerarea principalelor tendinte teoretice caracteristice anumitor perioade (secolul al XVII-lea, secolul al XVIII-lea), ci asociindu-le permanent operelor la baza carora au stat si transformarilor generate.
„Noul teatru“ avind ca fundament deriziunea si absurdul isi exprima sensul/nonsensul prin neputinta comunicarii si insertia cruzimii (Ionesco, Duras, Michel de Ghelderode).

Este accentuata prezenta elementelor cinematografice in montarea contemporana, relatia teatrului cu discursul si personajul romanesc, precum si influenta social-politicului asupra spectacolului.
Premisa de la care porneste autorul este conceperea si receptarea actului teatral ca „spectacol total reprezentat pe scena“. Teatrul nu-si implineste pe deplin vocatia decit in momentul in care devine spectacol, subsumind limbajele sonore si vizuale codului reprezentatiei. De aici, atentia acordata tuturor elementelor ansamblului: decor, costume, lumini, muzica, expresii corporale si faciale, tonalitate a vocii, considerate complementare.
Teatrul este analizat ca text, ca retea de structuri discursive (textul autoritar, textul-canava, textul ramificat), pentru a putea fi apoi asociat demersului regizoral si interpretarii actorului. Michel Viegnes mentioneaza diferitele dispute dintre dramaturg si regizor, vizind suprematia textului sau a montarii. Regia este inteleasa de teoreticianul francez ca forma de interpretare si deschidere a textului.

Fiecare capitol al cartii debuteaza cu o scurta prezentare istorica a temei abordate, analizata in datele ei esentiale. Referirile concise la originile si evolutia tragediei si comediei sint completate de modalitatile reinterpretarii acestora din perspectiva teatrului modern, insistindu-se asupra granitei labile dintre tragic si comic. Alaturi de Eschil, Sofocle si Euripide sint prezenti Anouilh si Cocteau, care au propus revalorizarea temelor teatrului antic.
Cartea se incheie cu un „epilog“ purtind un titlu sugestiv pentru multiplele experimente ale teatrului modern: Este teatrul in criza?. Intrebarea isi gaseste un posibil raspuns in tentativa lui Jean Villar de a recupera momentele de comuniune perfecta de altadata: „Doar revenind la aceste surse, teatrul se va putea perpetua“.