OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mady-baby.edu
Teatrul Foarte Mic
Un spectacol de Gianina Carbunariu
Cu: Madalina Ghitescu, Rolando Matsangos, Razvan Oprea
Scenografia: Alina Herescu
Multimedia: Maria Draghici, Tudor Petre
Miscare scenica: Carmen Cotofana
Producator: Lucian Pavel


Mady-baby.edu este un spectacol agresiv, care arunca in aer certitudinile unor romani asezati cu prea multa seninatate intr-un confort stabilizant, multumiti de job, de casa si de micile satisfactii cotidiene. Este un spectacol despre cei care nu au certitudini. Sperantele lor se transforma in cel mai cumplit cosmar, iar visele le sint anulate. Asta pentru ca, din start, nu prea au sanse. Pentru unii, viata e intr-adevar ciinoasa. O pustoaica de cincisprezece ani (Madalina Ghitescu), fara parinti, crescuta de bunica, careia cu o tigara, un suc si cu promisiunea unei cariere de vedeta de show ii poti vinde imaginea singurei realitati „care merita“, poate fi lesne ademenita de lumea seducatoare din Vest. Un masterand (Rolando Matsangos) care studiaza arta imaginii gratie unei burse de studii in Irlanda si vrea sa aiba o cariera in publicitate se multumeste, pentru un timp, sa filmeze clandestin scene de sex cu o minora (aceeasi care spera sa ajunga vedeta, dar nu cu astfel de film) pentru un site porno pe Internet. Un tip descurcaret si fara scrupule (Razvan Oprea), care stie ca trebuie sa citeasca ziarele pentru a invata limba si pentru a detine un minimum de informatii care sa il fereasca de pericolul expulzarii, este un peste corupator de minore, insa cu neasteptate, dar deplin credibile nostalgii de familist.

Spectacolul are, didactic vorbind, trei planuri: unul reprezentat de povestea „rupta din realitate“ si extrem de cruda, intr-adevar, a celor trei emigranti romani in Irlanda si a destinului lor comun, care merge pina la santaj, crima si dezumanizare. Integrarea, care are ca fundament uciderea fetei, le reuseste doar barbatilor: masterandul isi gaseste o slujba bine platita in publicitate, dupa ce prezentase la examen un film „autentic“ despre viata unei fete prostituate. Cu alte cuvinte, viata vinduta ca artefact sau Real TV. Iar partenerul de afacere, pestele, il santajeaza, devenind un fel de intretinut (cu pretentii) al „artistului“. Fata, care ramasese insarcinata, este ucisa de comun acord. Imaginea din spectacol a femeii, a fetei-victima, prinsa in tesatura ucigatoare a societatii si a celor doi, este, din pacate pentru Romania, una verosimila, un caz frecvent. Priviti mai atent adolescentele imbracate din „Europa“, cu cercei mari, de plastic, si cu o privire fugara, nesigura.
Un alt plan, marcat regizoral prin solutii simple dar percutante, este cel al viselor pe care cele trei personaje le au. Candorile copilariei si spaimele mai noi, negre, se amesteca indiscernabil. Dincolo de realitatea brutala se ascunde o alta lume, care, asa cum credeau suprarealistii, este la fel de consistenta si ne reprezinta in aceeasi masura in care timpul de veghe si actiunile „constiente“ ne constituie. In caietul-program, fiecare actor si-a scris visul repetat cel mai des – ori cosmarul.

Cel de-al treilea plan este dominat de mesajul social-politic, adresat sub forma unui avertisment imposibil de uitat. Proiectiile video din secventele in care Madalina Ghitescu apare in ipostaza de gimnasta a Romaniei si muzica hip-hop sustin, la rindul lor, acest mesaj asumat si in caietul-program: „Romanesc de cincisprezece ani incoace: plecarea, ruperea brutala de tara si reusita intr-o lume mai buna, neincrederea profunda dintre intelectualitate si oamenii de rind, iar ceea ce vrea acest spectacol este sa puna sub semnul intrebarii ceea ce societatea considera la un moment dat drept frumos, adevarat si bun. Numai asumarea realitatii pe care o traim, refuzul de a ne adaposti confortabil in spatele esteticului lipsit de orice miza sociala si politica poate sa construiasca un discurs credibil si direct pentru cei pe care avem menirea de a-i reprezenta pe scena: oamenii care traiesc in Romania anului 2004 sau cei care au decis ca nu mai e timpul sa traiasca aici“. Sa speram (sau sa visam) ca va veni o vreme cind nu vor mai fi oameni care sa faca orice, dar chiar orice, pentru a nu se mai intoarce aici.