OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Meandrele inocentei

„Dupa scena cu Horea Popescu si top-modelul de 1,90 m, alt moment de un gust indoielnic, nu-i mai suspectez de inocenta pe organizatorii Galei“, zicea, in numarul trecut al Observatorului cultural, Iulia Popovici. Tare mi-e, draga Iulia, ca unele fete precum Gala asta a noastra, nascuta UNITER, vin pe lume direct fara himen. Pai, nu e mai bine asa? Spre deosebire de posibilele meandre ale inocentei, abia celebrele meandre ale concretului sint lucrative...
Anul acesta, Gala UNITER a fost girata la nivelul celor doua jurii ale sale de personalitati verticale: Miruna Runcan, Marian Popescu si Octavian Saiu (nominalizari), Lia Mantoc, Mariana Mihut, Doina Papp, Stefan Iordanescu si Ion Parhon (premii). Trei critici de teatru, in primul caz, o scenografa, o actrita, un regizor si doi critici, in cel de-al doilea. De remarcat totusi ca, exceptie facind Ion Parhon, ceilalti sapte – din varii motive – nu au fost niste obisnuiti ai salilor de teatru romanesti in 2002, anul la care s-au referit premiile. Drept pentru care au trebuit sa creasca intr-o luna cit altii intr-un an, ca sa zic asa, alergind pe firul unor informatii, prin forta imprejurarilor incomplete. Cine a stiut sa-si promoveze marfa a fost mai aproape de satisfactia premiilor. Nu sint convins ca aceasta adaptare la realitate este insa si benefica baleiajului integral al anului teatral, un scop obligatoriu al Galei UNITER.

Teoretic, juriul de nominalizari al Galei 2004 ar trebui deja sa treaca la treaba si sa aiba si functia de descoperire, nu doar de confirmare. Cit despre intentia de secretizare a juriului, ma tem ca asta are macar doua laturi negative: nu toti sintem, totusi, coruptibili, pe de o parte; pe de alta, secretul va fi al lui Polichinelle caci, din moment ce, in Romania actuala, teatrele asigura vizitelor critice masa, cazarea si transportul sau macar o parte dintre acestea (instrumentele media lasind cultura, ca si toate guvernele de pina acum, la coada listei de preocupari/finantari), „autoguvernabilii“ jurizatori vor sari in ochi la modul cel mai penibil. E drept, am mai spus-o, pentru a te achita de o asemenea misie iti trebuie nu doar forta intelectuala, dar si fizica (personal, pentru o asemenea sarcina, am petrecut mai bine de o jumatate de an prin hoteluri si vagoane de dormit, cu exceptia orelor dedicate spectacolelor de vizionat). Asta ar presupune, insa, un anume model de membru al juriului – care, dat fiind si biosul, ar contrazice o anume orientare conservatoare a UNITER-ului si, in consecinta, a Galei sale. Banuiesc ca in vreo zece-cincisprezece ani lucrurile se vor schimba de la sine. Trista concluzie! Sigur, fostul „nou val“, ajuns acum la maturitate, dupa ce a fortat portile cam un deceniu, incepe sa ocupe, unul cite unul, locurile privilegiate. Probabil ca si aici solutia off ar ajuta, dar nu una traznind de complexe precum Festivalul de la Tirgu Mures, unde Cristian Ioan a interzis accesul Capitalei!

In sfirsit, disfunctiile la care m-am referit au facut, anul acesta, sa-i scape juriului spectacole de exceptie precum Nunta lui Szabó K. István, de la Teatrul Tomcsá Sándor din Odorheiul Secuiesc si, mai ales, Romeo si Julieta al lui Bocsárdi László, de la Teatrul Tomási