OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Crima pentru pamint, dramatizare de Grigore Gonta dupa romanul cu acelasi titlu de Dinu Sararu. Regia: Grigore Gonta. Scenografia: Florin Harasim. Muzica: Iosif Herta. Cu: Costel Constantin, Draga Olteanu Matei, Ilinca Tomoroveanu, Tania Popa, Ilinca Goia, Monica Davidescu, Olimpia Olari, Traian Stanescu, Constantin Dinulescu, Alexandru Georgescu, Alfred Demetriu, Gavril Patru, Alexandru Hasnas, Alexandru Bindea, Serban Ionescu, Marius Rizea, George Ivascu, Tomi Cristin, Marin Moraru, Cristian Cretu, Valentin Uritescu, Vlad Ivanov.


La Teatrul National din Bucuresti, probabil singurul loc unde o asemenea optiune ar fi putut avea vreun impact, s-a montat romanul lui Dinu Sararu Crima pentru pamint – dramatizarea (daca se poate numi asa) si regia poarta semnatura lui Grigore Gonta –, inadecvat transpunerii scenice tocmai prin structura narativa stufoasa. Spectacolul nu are nerv dramatic (a nu se confunda teatralitatea cu teatralizarea), este tern si plictisitor atit ca propunere tematica – lumea taranilor de la Cornu Caprei, impatimiti de glasul pamintului si ravasiti de cel al iubirii, motive mult prea vehiculate in proza romaneasca incit sa mai impresioneze sau sa atraga cu ceva –, cit si ca realizare.

M-am intrebat pe cine mai poate interesa astazi un astfel de spectacol greoi, inactual, cu multe scene fortate, in care timp de doua ore si jumatate esti martorul unei devalmasii de cuvinte si unor monologuri patetice, fara nici un fel de rezonanta. Raspunsul nu este, din pacate, decit unul singur. Probabil pe cei al caror orgoliu este mult prea mare incit are nevoie de o punere in scena.
Personajele istorisesc povesti lipsite de legatura intre ele, destul de greu de urmarit si obositoare, despre fapte care le-au marcat intr-un fel existenta, subscrisa inevitabilelor schimbari. Aluziile la un sistem politic unde „secoritatea“ este omniprezenta, cinismul cu care fostului secretar al primariei i se platesc politele, fiind urcat pe un scaun si umilit, interpretarile ironice la adresa unei guvernari ce detine haotic puterea sint citeva dintre reperele inflacaratului dialog de la Mat-ul lui Pafnutie, unde taranii se aduna si-si spun pasurile. Alaturi de acidul schimb de replici dintre Niculaie Cursfint, bine interpretat de Serban Ionescu, si volubilul popa, anchetator mai degraba decit duhovnic, Costica Pruna, care stie in amanunt si se delecteaza povestind toate aventurile femeilor din sat, savuros surprins de Marin Moraru, scena de la Mat poate fi considerat al doilea moment bun din spectacol. Doua secvente bine realizate nu pot salva insa o montare plata. Pe fundalul lor se amplifica tensiunea crimei, care, paradoxal, nu are ca mobil pamintul, ci iubirea.

Actiunea, mai mult istorie decit concentrare dramatica, il are in centru pe Damian Vulpenaru (Costel Constantin propune un joc echilibrat, fara excese, chiar daca prin alura este o aparitie mai degraba citadina), un fel de Don Juan rural irezistibil care zdrobeste nemilos inimile frumoaselor tarancute. Nevoia de a avea pamint, de a-si delimita statutul, legatura formala cu nevasta sa – Lentu – interpretata afectat de Draga Olteanu sint dublate de atractia pentru femei mai tinere. Inutil si neconvingator patetismul Monicai Davidescu in rolul Dariei, cea care se razbuna si il omoara pe Vulpenaru atunci cind este parasita pentru o alta femeie. Finalul spectacolului are toate ingredientele unei telenovele, in care exagerarile si locurile comune se regasesc din plin. In timp ce femeile il bocesc pe Vulpenaru (cam sapte minute), in luminile rosii ale reflectoarelor Daria este urcata pe o platforma, semn mult prea transparent al stigmatizarii, iar vocea mortului care-si cheama iubitele razbate puternic.
Decorul conceput de Florin Harasim este festivist si artificial, cu panouri inflorate si o iarba de un verde praz, pe care zburda copii.

Dupa ce vezi un spectacol cum este Crima pentru pamint intelegi de ce regizori ca Andrei Serban sau Silviu Purcarete refuza sa monteze in Bucuresti. N-ar fi decit niste voci singulare intr-o atmosfera care accepta din ce in ce mai mult compromisul. Mai mult decit atit, am privit uimita simbata trecuta reportajul de circa sase minute din cadrul Stirilor Pro TV facut la al saselea spectacol de la premiera Crimei pentru pamint (de obicei prezentarile de acest tip se fac doar la premiera), accentuindu-se impactul acestei montari. In contextul nenumaratelor anomalii care s-au insinuat in cultura, Crima pentru pamint trece drept un eveniment. Eu il numesc trist dupa montari – Trilogia antica, Danaidele – care speram sa revolutioneze sau cel putin sa dea de gindit miscarii teatrale. Altii il considera, se pare, normal si chiar motivat.