OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cei mici s-au bucurat nu numai de prezenţa trupelor de teatru din ţară (Alba Iulia, Bucureşti, Tîrgu Mureş, Sibiu, Galaţi, Arad, Oradea), ci şi de un invitat din străinătate: spectacolul Robinson (Cie Une Poignée d’Images, Franţa). Unul dintre cele mai căutate spectacole a fost Gulliver în ţara piticilor (regia Cristian Pepino, Ţăndărică), sala de aproximativ şase sute de locuri a Casei de Cultură a Sindicatelor dovedindu-se neîncăpătoare. Poate puţin cam neinspirată alegerea acestei săli, în care copiii, deşi receptivi atunci cînd actorii interacţionau cu ei, au găsit un vad bun de a se manifesta, de a se hîrjoni pe tot parcursul spectacolului.

În cadrul spectacolelor destinate tinerilor şi adulţilor, au fost invitate, pe lîngă trupe din ţară (Buzău – Nişte fete, regia Cristi Juncu, Tîrgu-Mureş – Aniversarea, regia Vlad Massaci, şi Sex, regia Radu-Alexandu Nica, Bucureşti – Play Shakespeare, regia Cristian Pepino, Ţăndărică, Vacanţă în Guadelupa, regia Diana Lupescu, Nottara, XXL (Fat Pig), regia Cristi Juncu, ACT, Absolut!, regia Alexandru Dabija, ACT, Tangou final, regia Moshe Yassur, TES, Natură moartă cu nepot obez, Odeon), trei producţii străine: Artisto!, regia Louis Spagna, din Belgia, Scattered, regia Kevin Finnan, Compania Motionhouse, Marea Britanie, şi Medeea, regia Diana Dobreva, coproducţie Franţa-Bulgaria.

 

Printre cele mai apreciate momente ale festivalului au fost scheciurile burleşti ale lui Elastic, în Artisto!, un spectacol de forţă, avînd la bază ironia şi autoironia: acest artisto îl întruchipează, de fapt, pe omul de scenă care eşuează în orice încercare de a stîrni rîsul prin intermediul unor numere bine alcătuite, el este clovnul care pretinde apreciere din partea publicului, dar pe care îl ia peste picior şi căruia îi oferă motive de rîs doar prin eşecurile sale. Deşi excepţională capacitatea lui Elastic de a ţine publicul permanent conectat la ce se petrece pe scenă, interacţionînd cu el şi stîrnind hohote de rîs, unele secvenţe au fost mult prea mult împinse înspre kitsch, un show off puţin prea ostentativ.

 

Spectacolul britanic de teatru-dans Scattered, invitat şi la Sibiu, în 2010, a fost cu siguranţă nota distinctivă a festivalului, un performance cu care publicul român rar are şansa de a se întîlni: coordonare perfectă între mişcare, grafică, muzică, într-o poveste simplă – raportarea omului la resursa vitală a planetei, apa. Pe un panou curbat, ocupînd întreaga scenă, se succed imagini halucinante, toate avînd în prim-plan apa, acest panou permiţîndu-le celor şapte dansatori practic să se contopească cu imaginea şi să sugereze mişcări precum alunecarea pe apele unei cascade sau, mai tîrziu, după ce se arată cum omul se bucură nesăbuit de această resursă esenţială a pămîntului, reducerea la stadiul de insecte, care se tîrăsc neputincioase pe solul crăpat, arid, în speranţa măcar a unei picături de apă.

Un alt spectacol mult aşteptat a fost Medeea, al Companiei Balkanstage – Arkadia, Franţa-Bulgaria, în regia Dianei Dobreva, şi deţinător al Premiului „Coup de Coeur“ la Avignon Off. Interesantă abordarea mitului Medeei, din perspective diferite, care trec prin Euripide, Ovidiu sau Borges.

 

Dintre spectacolele româneşti, aş spune că Absolut! a fost atracţia festivalului: o dramatizare după Ivan Turbincă, în regia lui Alexandru Dabija şi în interpretarea lui Marcel Iureş, care face cu adevărat un rol... absolut, jucîndu-l şi pe Ivan, şi pe Sfîntul Petru, şi pe Dumnezeu, şi moartea, pînă şi pe dracii pe care îi prinde în turbinca sa. Totul este povestit din perspectiva unui homeless, aparent martor la aventurile lui Ivan, sugestia fiind însă că acesta e, de fapt, chiar Ivan, la nu se ştie cîţi ani după ce nu doar că a păcălit moartea, ci, mai mult, s-a împrietenit cu ea.

Spectacolul Sex al lui Radu-Alexandru Nica este exemplul ideal de ceea ce se numeşte înşelare a aşteptărilor – în bine sau în rău. Sex nu este nici pe departe spectacolul care, aşa cum te-ai aştepta poate din titlu, să şocheze prin excentricitate; dimpotrivă, este extrem de poetic la nivelul imaginilor, iar te-ma sexualităţii se integrează firesc în prezentarea unor poveşti de viaţă, cu bucuriile şi dramatismul fiecăreia.

Merită menţionat şi Play Shakespeare de la Teatrul Ţăndărică, spectacol însă destinat adulţilor şi inedit prin modul de punere în scenă a două dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgului englez: Hamlet şi Romeo şi Julieta: prin intermediul marionetelor foarte sugestive, comunicarea poveştii celor doi îndrăgostiţi din Romeo şi Julieta este redusă la un gîngurit comic, iar Ofelia, împinsă în pragul nebuniei, apare sub chipul lui Lady Gaga – sugestie a incapacităţii de comunicare în lumea contemporană şi a existenţei falşilor idoli.

... şi nu numai

Festivalul a cuprins în program numeroase alte evenimente: o expoziţie de caricatură a lui Costel Pătrăşcan, spectacole cu marionete, concerte, o expoziţie de păpuşi a Asociaţiei GAG Craiova, stand-up comedy (cu Dragoş Pop), o expoziţie de pictură şi un recital flamenco ale lui András Varga, lansări de carte (Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic de Alina Nelega, Damnaţii, Cioran – Tragedii prevăzute de Cornel Teulea), o conferinţă cu tema rolul teatrului în educaţia copiilor, moderată de Adriana Teodorescu, ateliere de creaţie (scriere dramatică, regie-actorie, scenografie, sculptură).

 

Anul acesta a fost prima ediţie în care atelierele de creaţie au pornit de la o temă şi nu s-au mai bazat exclusiv pe improvizaţie: etnobotanicele şi modul în care acestea afectează dezvoltarea tinerilor. Astfel, la atelierul de regie-actorie, de pildă, coordonat de regizoarea Oana Leahu, cei şaisprezece participanţi (în principiu au fost elevi de generală şi de liceu, limita de jos a vîrstei fiind treisprezece ani, dar printre ei s-a numărat şi un tînăr de douăzeci şi nouă de ani) au pus bazele unui spectacol-lectură, prezentat în ultima zi de festival. De apreciat dialogul bine închegat, replicile consistente şi mature, logica înlănţuirii scenelor.

 

Dezbaterea Adrianei Teodorescu i-a avut în prim-plan tot pe copii, de data aceasta ridicîndu-se o serie de probleme în ceea ce priveşte raportul acestora cu teatrul: în România nu există o educaţie culturală adecvată care să-i determine pe cei mici să acorde atenţia necesară şi un minimum de respect atunci cînd se află într-o sală de teatru. S-a vorbit despre faptul că, după ce se stinge lumina în sală, copiii încep să se agite (s-a ridicat chiar întrebarea dacă nu cumva această situaţie e cauzată de o anume „cultură a bau-baului“, specific românească şi care îi face pe copii să asocieze întunericul cu ceva obligatoriu rău), iar la final, adesea nu se aplaudă (în principiu pentru că educatoarele/învăţătoarele îi grăbesc din sală, pentru a fi primii care ajung în staţie, la autocar etc). Situaţia aceasta, a punctat Adriana Teodorescu, este diferită de ceea ce se petrece nu doar în Vest, ci şi în ţări apropiate nouă, precum Bulgaria sau Serbia: „Civilizaţia este mai aproape de noi decît credem“. 

 

Festivalul „Poveşti“ a avut de toate pentru toţi: s-a rîs, s-a discutat, s-a cîntat la karaoke, s-au văzut spectacole inedite. Aşteptăm o nouă ediţie, cu noi provocări.

Festivalul de la Alba Iulia poartă titulatura „Poveşti“. Ce mai înseamnă povestea în lumea contemporană?

• Marcel IUREŞ: E baza lumii, iar acesta e unul dintre secretele acestui festival. A pus la baza lui spunerea de poveşti. După părerea mea, Creangă e cel mai mare spunător de poveşti, mai mare decît Mellvile. Vorba lui Caragiale, am tăria opiniilor mele. E baza lumii, e fără de sfîrşit, din acest punct de vedere, festivalul de aici are motorul suprem, ar trebui să continue la nesfîrşit, atîta vreme cît avem de spus o poveste.
• Andraş VARGA: Nu trăim în lumea poveştilor, dar cred că trebuie să creăm poveşti, fără ele, fără iluzia pe care ţi-o creezi, dar care, pînă la urmă, trebuie transpusă în realitate, nu am avea prea mult sens, am fi doar nişte maşini. Acesta e rolul artistului, de a crea o poveste şi de a o transpune în realitate. 
• Oana LEAHU: Sînt un om căruia îi plac foarte mult poveştile, îmi place să ascult poveşti şi, pentru că lucrez mult în regia de teatru de animaţie, îmi place şi să le spun, să le sugerez prin intermediul imaginilor scenice. În definitiv, cu toţii sîntem dependenţi de poveste, iar la Alba Iulia setea de fabulos îşi găseşte, cu fiecare ediţie a festivalului, o modalitate de a se împlini artistic. Unii încearcă să sature această sete de fabulos prin intermediul can canurilor, al tabloidelor etc., dar la Alba Iulia, oamenii întîlnesc povestea creată la nivel estetic, prin limbaj teatral.
• Alina HERESCU: Vieţile noastre sînt poveşti... pentru noi, artiştii, e mult mai simplu, pentru că e modul nostru de a privi lucrurile, dar e important dacă noi reuşim, cît de cît, să îi convingem pe oamenii din afara artei, atît de prinşi în nebunia vieţii, să se oprească puţin din alergătura lor şi să le arătăm un alt punct de vedere, să-şi folosească toate simţurile, pentru că asta implică teatrul şi arta. 
• Radu-Alexandru NICA: Cred că are un rol important, de vreme ce lumea se uită în continuare la telenovele, la cei de la Hollywood... Noi încercăm cumva să schimbăm perspectiva şîn spectacolul Sex, n.m.ţ, neconstruind o poveste foarte coerentă de la un cap la altul, cu un fir narativ extrem de evident, mergem pe o structură puţin mai fragmentată şi mai puţin iluzionistă. Credem în continuare în poveşti, dar în feluri diferite de a le spune. Nu cred că trebuie să plîngă neapărat babele tot timpul la sfîrşitul spectacolelor. Trebuie mai multe tipuri de poveşti, chiar şi în cele cinice, lucide, în cele în care se mai şi rîde. 
• Ioana BOGĂŢAN: Cred că povestea are un rol foarte bun dacă ştii să o primeşti aşa cum e spusă, cel puţin în festivalul nostru. E spusă în diverse modalităţi: în spectacolele pentru copii, pentru adulţi, într-o expoziţie, atelier, într-un spectacol de dans contemporan. Cred că de aceea am şi ales acest titlu pentru festival, pentru că în artă poţi să povesteşti în foarte multe moduri, fiecare spectacol, fiecare eveniment are povestea lui, chiar şi un concert al celor de la Vama.