Unii susţin că sînt prea multe.
Alţii, că e bine să fie atît de numeroase. Referinţele
vizează festivalurile de teatru, care au devenit, în ultimii
ani, cea mai frecventă formulă de eveniment din instituţiile de
gen. Unele au o tradiţie îndelungată, un concept care le
individualizează, sînt realmente internaţionale, devenind
catalizatoare de energii estetice, conectînd artişti din
spaţii geografice şi culturale diverse, oferind publicului şi
specialiştilor producţii interesante. Altele rămîn încropeli
neconvingătoare, cu existenţă meteorică, dispărînd tot
atît de rapid precum au apărut. Nu am la îndemînă
o listă exhaustivă a festivalurilor de teatru din ţară, dar
trebuie să fie în jur de 40. E mult, e puţin? Cine ştie, dar
atîta vreme cît finanţatorii le pot susţine, iar
publicul participă, pare să fie în regulă. În primul
rînd, pentru că scot instituţia organizatoare dintr-o anumită
previzibilitate (facem o premieră, mai facem o premieră, mergem la
nişte festivaluri, vine vacanţa dintre stagiuni, deschidem noul
sezon cu o premieră şi tot aşa). În al doilea rînd,
pentru că dinamizează echipa, îi dă un scop imediat, obligă
la comparaţii, iar dacă festivalul e cu premii, atunci şi
ierarhizează. Printre cele mai vechi festivaluri de teatru, în
top se plasează cel de la Piatra Neamţ. Festivalul Internaţional
de Teatru de la Sibiu e unul dintre cele mai ample şi mai bine
impuse internaţional. Festivalul Naţional de Teatru e, fireşte,
cel mai urmărit, propunîndu-şi, prin selecţie, să fie
radiografia stagiunii precedente. Într-o asemenea abundenţă,
perioadele de vîrf sînt mai-iunie şi
octombrie-noiembrie. Nu mai miră pe nimeni suprapunerile,
specialiştii fiind puşi să aleagă. Nu-i nimic, nu toată lumea
poate fi interesată de aceleaşi lucruri. Dincolo de ambiţia de a
deveni întîlniri memorabile ale oamenilor de teatru,
festivalurile sînt sărbători ale comunităţilor unde sînt
organizate. Publicul trebuie atras în sălile de spectacole.
M-am aflat recent foarte aproape de
fierberea unui asemenea eveniment. Implicată fiind, nu voi lansa
aprecieri axiologice. Festivalul Internaţional de Teatru pentru
Copii şi Tineret (FITCT) „Luceafărul“ Iaşi s-a întins pe
şase zile (5-10 octombrie), a reunit participanţi din şapte ţări
(SUA, Franţa, Spania, Elveţia, Cipru, Rusia, România –
Bucureşti, Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureş, Iaşi, Botoşani, Sibiu,
Galaţi), 23 de reprezentaţii, o paradă a personajelor, lansări de
carte, expoziţii, adunînd aproximativ 6.500 de spectatori.
Reuniunea a devenit şi ocazia de a privi teatrul instituţionalizat
românesc prin ochii străinilor. Căci într-un anumit fel
ne vedem noi, şi altfel ne percep ceilalţi.
Spre exemplu, Olga şi Craig Marin,
veniţi de la Flexitoon New York, unde nu numai time is money, ci şi
space is money, păşind în clădirea „Luceafărului“
(inaugurată în 1987, construită, evident, după modelul
sovietic, uriaşă, cu mii de metri pătraţi de foaiere, dar cu un
coeficient jalnic de gospodărire a suprafeţei) au exclamat, cu
sinceră invidie: „Doamne, cît spaţiu aveţi!“. Au urmat
întrebările privind finanţarea. „Ce grozav, primiţi bani
de la stat! Nu neapărat pe proiecte, ci pe programe mai generale? Pe
lîngă finanţarea centrală ori locală mai puteţi aplica şi
pentru alte surse de finanţare?“ Li se pare raiul pe pămînt.
„Aveţi trupă stabilă? Chiar primiţi salariu lunar? Cîtă
siguranţă! Cît confort!“ Am ajuns şi la sume: convertite
în dolari nu mai păreau la fel de atractive... Nici un sistem
nu e perfect!
Carles Cannelas de la Rocamora e umblat
prin toată lumea, cu spectacolele sale de marionete. E unul dintre
cei mai buni din branşă. Trebuind să ajungă de la Barcelona la
Iaşi, a constatat că, în România, nu există zboruri
directe. Totul trece pe la Otopeni. Ajuns la Iaşi, via Bucureşti, a
nimerit într-un aeroport de „buzunar“, cochet, dar fără
bandă pentru bagaje, fără cărucioare pentru geamantane şi
pachete voluminoase. Cum era cazul lui. Angajaţii au compensat lipsa
dotărilor prin amabilitate: vameşii şi cei de la pază au pus şi
ei umărul la cutiile cu decor. Lucru nemaiîntîlnit de
Cannelas nicăieri în lume! La aşa aeroport, aşa avioane:
mici. Lui Christodulos Pafios din Nicosia-Cipru agentul de voiaj i-a
comunicat, din fericire înainte de plecare, că în
aparatul de zbor Bucureşti-Iaşi nu încape unul dintre
elementele scenografice de la spectacolul său karaghioz. „Problema“
era o planşă din lemn, de 2,5 m! Artistul a decis s-o taie şi s-o
refacă la faţa locului…
Jean Bouclet de la Lille a venit cu
camioneta proprie. Mariska Nord, compania lui, e una dintre miile de
„particulare“ din Franţa. Nu e una oarecare, are un palmares
important, iar de la Iaşi pleca direct la Cité des Sciences,
la Paris. A intrat în ţară pe la Borş, iar de-acolo,
traversîndu-ne patria pe şosele, prin oraşe şi sate, a
întîlnit zeci de alaiuri de nuntă. „Tout le monde va
se marier en Roumanie, c’est le samedi des mariages?“ Uimirile au
continuat. Văzînd că prin locurile acestea se fac spectacole
cu opt, nouă actori în distribuţie, a exclamat:
„Extraordinaire!“. Cînd lucrase o piesă cu cinci
colaboratori, i s-a părut că nu o va termina niciodată. Era
aproape imposibil să le pună de acord agendele.
Elveţienii de la Interface au
prezentat (în vară, în Off-ul de la Avignon, iar acum,
în oraşul moldav) Teruel, un spectacol de dans contemporan şi
instalaţie video, pe tema corrida. De la recepţia hotelului au
intrat în posesia unei hărţi a Iaşului, în franceză,
hartă pe care teatrul era poziţionat în capătul opus al
urbei! Luînd de bună harta, s-au dus pînă acolo, apoi,
informîndu-se de la trecători, au ajuns şi la „Luceafărul“.
Am încercat s-o dreg, sugerînd că la mijloc o fi vreo
strategie turistică abilă. În contrapartidă, m-au întrebat
dacă îşi pot lăsa maşina descuiată, aşa cum fac adesea la
ei acasă. Doamne păzeşte! În altă ordine de idei, li s-a
părut nemaipomenit că aproape toată lumea înţelege şi
vorbeşte franceza şi engleza, că oamenii sînt atît de
deschişi şi de comunicativi. Obişnuinţa spectatorilor de a oferi
flori la finalul reprezentaţiei i-a topit pur şi simplu! Ce să te
mai miri cînd, la despărţire, au conchis: „Voi, românii,
sînteţi un pic ciudaţi, dar păreţi foarte simpatici!“.
Mda…
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters