OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cinci nominalizati la Premiile Uniter de anul acesta si-au anuntat „retragerea“, printre ei, si Andrei Serban. Ludmila Patlanjoglu, presedinta Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT), sectia romana, si-a dat demisia din Senatul Uniunii Teatrale, motivind ca nu-i convin
nominalizarile, iar ca urmare, presedintele Uniter a anuntat ca Premiile AICT nu vor mai fi date in cadrul Galei. Directorul Teatrului de Comedie, George Mihaita, s-a revoltat si el, acuzind interventia conducerii Uniter in nenominalizarea spectacolului Revizorul, in care joaca.

Sint critic de teatru. Sint membra a Uniter si a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, sectia romana (pina acum). Sint jurnalist. Am facut parte, anul acesta, din juriul de nominalizari pentru Premiile Uniter. Dar refuz sa fiu parte a unei vinovatii colective a acestui juriu, care sa fi nascut scandalul din jurul premiilor de anul acesta.

Refuz sa accept faptul ca aceste nominalizari s-au transformat in materie de santaj, avind in centru relatii personale si, probabil, temeri legate de onorariul pentru montarile ulterioare ale unor regizori. Refuz ideea ca cineva poate conditiona acceptarea unui statut – de „nominalizat“ – pentru care nu i s-a cerut acordul si care e, la urma urmei, decizia unilaterala a altor oameni. E ca si cum te-ai „recuza“ din postura de copil al propriilor parinti. Refuz presiunea care sa ma faca sa iau alte decizii decit cele pornind de la ceea ce eu, si nimeni altcineva, consider valoare, de frica scandalului ori a marginalizarii. E dreptul oricui sa nu-i convina lista nominalizarilor la Premiile Uniter, atita vreme cit o face cu argumente, intr-un limbaj civilizat si fara sa incerce delegitimarea celor care-au alcatuit-o. Refuz sa cred ca judecata critica e o hirtie igienica pe care se poate sterge oricine.
Dar daca e ceva in legatura cu juriul din care am facut parte care sa fi provocat vreo reactie, acel ceva nu sint nominalizarile in sine. Ele nu sint nici mai bune, nici mai rele decit altele, din ani la fel de slabi pentru teatrul romanesc. Ceea ce a dat liber la zbierete este componenta acestui juriu, iar asta tine de un alt comportament al oamenilor de teatru de aici pe care-l refuz.

Refuz sa accept ca cineva poate decide cine e si cine nu e critic de teatru, cine poate si cine nu poate sa se pronunte asupra peisajului si mersului actual al Romaniei scenice. Sint si ramin critic de teatru, cu sau fara acordul presedintelui AICT, oricare ar fi el/ea, al directorului vreunui teatru sau al oricarei alte „autoritati“ teatrale, voi fi si voi ramine critic de teatru atita vreme cit voi vrea (caci da, din meserie te poti recuza) si vor ramine si peretii pe care sa pot scrie ceea ce am de spus. Refuz sa ma supun unei cenzuri fundamentate pe relatii de putere si presiune si nu pe autoritate profesionala, refuz sa mi se impuna o agenda si refuz sa ma simt proasta pentru ca-mi plac alte lucruri decit colegilor mei tineri ori maturi. Refuz pina si gindul de a mai fi membru al AICT, desi am dreptul sa fac parte din aceasta organizatie si desi, in mod sincer, cred in nevoia de alianta si dialog profesional. Dialog pe care acum, recunosc, nu-l mai consider posibil. Motiv pentru care-mi dau demisia.

Refuz sa fiu tirita intr-o mizerie a orgoliului si incompetentei cu care eu si cei patru colegi ai mei de juriu nu avem nici o legatura, dar in care sintem o prada usoara pentru plata politelor. Iar din acest moment, refuz si sa mai am de-a face cu adunarea care mult prea pretentios isi spune breasla.