OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Best of... personal
1. Masura pentru masura (regia Alexandru Berceanu, Teatrul „Tomcsa Sándor“, Odorheiu Secuiesc)
2. New York sFuckin’Cityt (regia Peter W. Brook, Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucuresti)
3. Nora (regia Radu Nica, Teatrul National „Radu Stanca“, Sibiu)
4. Scaunele (regia Victor Ioan Frunza, Teatrul German de Stat, Timisoara)
5. 89.89... fierbinte dupa ’89 (regia Ana Margineanu, Teatrul Foarte Mic, Bucuresti)
Ratarile stagiunii
1. Marchizul de Sade (regia Beatrice Rancea, Teatrul Odeon, Bucuresti)
2. Scaunele (regia Chris Simion, Teatrul National din Bucuresti)
3. Tablia de la capatul patului (regia Radu Nichifor, Teatrul „Maria Filotti“, Braila)

Anul teatral 2004-2005 a inceput oarecum furtunos, cu un neasteptat succes, de critica si premii, in circumstanta data, a spectacolului-colaj al Anei Margineanu la Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara. Neasteptat, in primul rind pentru ca 89.89... fierbinte dupa ’89 nu avusese inca, la acel inceput de octombrie, o premiera oficiala la teatrul care-l produsese, Foarte Mic-ul bucurestean. Sa ne amintim (desi despre aceasta montare s-a vorbit si scris intens in ultimele noua luni) ca era/e vorba despre un scenariu, al regizoarei, din fragmente si scene apartinind unui numar de cinci autori romani „nou-nouti“ (Barbu, Blaga, Caraman, Culianu, Peca), avind ca tema comuna Romania nostalgica a post-comunismului, cu o distributie formata din actori cu experiente, tipuri de joc si virste diferite (Coca Bloos, Visu, Maria Ploae, Isabela Neamtu, Cristi Iacob).

Spectacolul (pentru care Ana Margineanu fusese invitata de directorul artistic al Teatrului Mic) avusese repetitii in vara lui 2004, dar „lansarea“ de protocol fusese aminata pentru toamna, pe de o parte, probabil, din cauza apatiei care cuprinde, din mai incolo, teatrele romanesti, pe de alta parte, pentru ca miza era mult mai mare decit cea a unei puneri in scena intr-o institutie de repertoriu. Recent renovata (ce-i drept, cu dotari in continuare departe de a fi ideale), sala Teatrului Foarte Mic ducea inca lipsa si de public propriu, si de strategie, de imagine publica si identitate distincta intr-un oras sufocat in repertoriile intersanjabile ale numeroaselor lui scene; montarile anterioare, Paparazzi lui Mihai Lungeanu sau Love Cats al Lianei Ceterchi, nu reuseau sa umple nici jumatate de sala si multi dintre spectatori nimereau la Foarte Mic confundindu-l cu Mic-ul.

Rasplatit cu premii de interpretare si pentru cel mai bun spectacol, 89.89... a revitalizat dintr-un salt spatiul in care se juca, aducind in plus, in ochii tematori ai responsabililor teatrului, mai multa incredere in viabilitatea de moment a tinerilor regizori. Motiv pentru care Foarte Mic-ul s-a deschis catre noua generatie – a gazduit lecturile celui de-al doilea concurs dramAcum si spectacolul Gianinei Carbunariu madybaby-edu, a co-produs un spectacol pe un text dramAcum (Elevator de Gabriel Pintilei, regia Adriana Zaharia), identitatea spatiului ajungind sa fie din ce in ce mai legata de textul nou (eventual romanesc), de o noua estetica a spectacolului si de imaginea unui nou gen de actor. (Spre marele lui merit, teatrul accepta colaboratori externi; de altminteri, nici nu are angajati actori sub 30 si ceva de ani.)
89.89... fierbinte dupa ’89 are, in plus, meritul de a fi exercitat un rol de „asanare“ (dupa remarca, informala, a lui C.C. Buricea Mlinarcic) teatrala, de demonstratie a posibilitatilor de reinventare artistica a actorilor „vechii garzi“ (in acest caz, e oricum vorba despre actori cu capacitati exceptionale, fara a fi in mod necesar „vedete“). Ceea ce, printre altele, presupune anularea/infirmarea locului comun care asocia regizorul exclusiv cu actorii propriei lui generatii (sau din generatii apropiate).

- Bocsárdi in Bucuresti
Stagiunea care sta sa se-nchida a fost una de cotitura pentru un regizor ca Bocsárdi Lászlo, care si-a consolidat in 2004-2005 (cu sustinerea constanta a unor teoreticieni-critici) statutul de figura de referinta pentru un teatru estetizant al interogatiei sociale (al relatiei individului cu mecanismele opresive ale colectivitatii). Primavara anului acesta a fost cea a debutului bucurestean a directorului de la Teatrul „Tamási