OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saptamina viitoare

„altFEST 2000 este un festival independent de teatru, necompetitiv, deschis productiilor de arta alternativa in spatiu neconventional si se adreseaza cu precadere companiilor independente din Europa Centrala si de Est“. Asa graieste primul paragraf al mapei de prezentare a Festivalului altFEST – altfel. altceva. altundeva organizat la Bistrita de Centrul International pentru Arta Contemporana Bucuresti si Fundatia Culturala Contemporania din Bucuresti, cu sprijinul autoritatilor locale de cele mai diferite feluri, al Connex-ului, TVR2, Fundatiei ProHelvetia, UNITER-ului si Ministerului Culturii, al teatrelor bucurestene Act si Bulandra, dar si al Nationalului tirg-muresan si al Clubului Green Hours Jazz Café din Capitala. Cistigind prin proiectul prezentat accesul la programul EUROART, organizatorii au acumulat prin co-organizare sau sponsorizare un numar impresionant de institutii particulare sau de stat, dintre care, partial, pe unele le-am amintit mai sus. Si, pentru ca tot a venit vorba de organizatori, e de subliniat ca mintile active care au nascut acest proiect special, ajuns acum la a treia editie, se cheama Mihai Iancu si Alina Moldovan, probabil singurii manageri culturali reali – vreau sa zic fara o legatura direct profesionala cu teatrul (Alina Moldovan e, intr-adevar, teatrolog de Bucuresti dar, tinind cont de „performantele“ facultatii cu pricina, aceasta din urma functioneaza mai repede ca emanant de diplome) –, alaturi de Voicu Radescu, patronul Teatrului LUNI de la Green Hours. Este profund interesanta aceasta observatie fiindca, macar practic, daca nu si in principiu, ideea de management fara numele unei personalitati marcante dintr-un anume domeniu artistic mi se pare, personal, nefunctionala. Cele trei exceptii stralucite citate mai inainte e posibil insa, in timp, sa ofere un model alternativ. Si, apropo de termenul „alternativ“: cred ca utilizarea lui asidua, in ultimii ani, inclusiv pentru festivalul de la Bistrita, face doar deservicii terminologice intentiilor altfel laudabile, defectul de gramatica a limbii romane neputindu-se erija in titlu de glorie.

In orice caz, anul acesta, sub tema generala „Inter-Art“, evenimentul se va derula pe opt sectiuni. Cea dintii este a spectacolelor propriu-zise. Opt dintre acestea sint invitate din strainatate: Polonia (Scena Plasticzna KUL din Lublin), Rusia (Formalnii Teatr din Sankt Petersburg, Teatrul Class din Moscova), Bulgaria (New Forms Theatre Sofia &Smolian Rodopi Drama Theatre), Iugoslavia (Blue Theatre din Belgrad), Slovacia (Teatrul Metske Divadlo din Zilina) si Ungaria (Teatrul Hattyu Dal din Budapesta). Celelalte 12 spectacole sint romanesti (doua sint produse chiar de altFEST), de la Teatrul Inexistent, Fundatia Tranzit din Cluj, Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune“ din Sfintu Gheorghe, Teatrul din Arad, Teatrul Luni, Teatrul Ariel din Tirgu Mures, Compania Of-Of din Bucuresti, Fundatia Culturala „Societatea de Concerte“ din Bistrita, Teatrul National din Tirgu Mures, Teatrul Act din Bucuresti. O sectiune aparte este cea condusa de actori ai trupei de animatie Libelula, Work-in-progress, in care, timp de zece zile, vor lucra copii din localitate cu finalitatea realizarii de obiecte scenice din materiale refolosibile. O alta, sustinuta de Teodor Graur, Uto Gustav, Cati Orbulescu, Lia si Dan Perjovschi si Marinela Preda-Sanc este aceea de Happening si Performance. Sectiunile teoretice vor aduce in discutie temele: teatru si literatura, muzica originala de spectacol, scenografie, management, teatru-dans si teatru-imagine. O multime de moderatori si invitati, personalitati in voga sau in formare dar si artefacte cutumiere mioritice vor aproxima, sper functional, pe terenul miscator, din fericire, al artelor spectacolului teatral.

altFEST-ul s-a asezat rapid si stabil in triumviratul de virf al marilor evenimente teatrale romanesti, alaturi de Festivalul Teatrului Tineretului din Piatra Neamt si de Festivalul „Atelier“ al Teatrului Andrei Muresanu din Sfintu Gheorghe, triumvirat care, deocamdata, e singurul in stare sa vorbeasca cu excelenta despre viitor. Apartinind prin definitie societatii civile, festivalul de la Bistrita are, spre deosebire de celelalte doua (definibile ca experiente publice comunitare), avantajul libertatii elective, dar si dezavantajul de a fi privit cu mefienta proprie unor institutii de stat inca departe de a se fi vindecat de maladia intelegerii individului ca un capital utilizabil in functie de pozitia in care aparatcik-ul s-a trezit. Norocul altFEST-ului este tocmai non-alternativitatea sa, caci ar fi trist ca universul sa fie doar alb ori negru sau, cum se zicea cindva, „cine nu e cu noi e impotriva noastra“. Din contra, manifestarea bistriteana e dovada multiplicitatii de variante, oxigen unic al artei.


Saptamina trecuta

Teoretic, 1 septembrie readuce nu doar copiii in scoli, dar si actorii si publicul in teatre, pentru o noua stagiune. Nu e vorba, despre igienizare se discuta doar la Ministerul Educatiei Nationale. Cit despre teatre, ca in poezia lui Toparceanu, tare mi se pare ca replica generala este „pentru ce sa dam cu var?“. Oricum, primele gesturi ale stagiunii bucurestene s-au petrecut la Teatrul Evreiesc de Stat, Bulandra si Nottara.
Teatrul Bulandra a primit vizita Teatrului Semnului din Tokyo, intr-un soi de coproductie care celebreaza personalitatea lui Yukio Mishima, de la a carui moarte se implinesc 30 de ani. Tema aleasa de Tetsuo Anzai (director artistic) si Mannojo Nomura (regizor) este Femeile lui Mishima, tema care da si titlul spectacolului, un amestec de date biografice si texte ale marelui scriitor nipon. Spectacolul va putea fi vazut pina la sfirsitul acestei luni si la Praga, Cracovia si Bologna, participarea romaneasca insemnind nu doar coproductia cu Teatrul Bulandra, dar si scenografia Mariei Miu si consilierea lui Ion Caramitru.

Cheile viziunii sint doua: cea muzicala, deosebit de interesanta, si cea vizuala, prin seria de „oglinzi“ imagistice pe viu sau prin proiectie de film. Cea dintii este semnata de Kei Wada, Kosuke Atari si Yasuo Kuima, prin benzi inregistrate sau muzica japoneza live. Pentru cea de-a doua, Maria Miu imagineaza trei paravane din lemn zabrelit, care vor oferi fundalul si, prin maniabilitate, vor imparti ingenios spatiile de joc. Deasupra, simbol lunar, un ecran circular va povesti prin imagini originale despre viata lui Mishima, dar si despre formula clasica a teatrului No, careia i se vor da, in scena, replici din inventarul teatrului realist. Un actor in negru, in civil altfel spus, va citi in romana pasaje biografice despre scriitorul japonez. Fiecarei astfel de secvente ii vor raspunde ceilalti actori, interpretind pasaje din opera lui Mishima, probabil prea modern europene pentru spectatorul japonez, cu siguranta prea traditionalist europene pentru publicul european. Defectul prioritar este insa acela de comunicare: spectacolul este ceea ce se numeste unul „de text“, or probabilitatea ca publicul de la Bulandra sa fi stiut japoneza e minimala. Cum, vizual, dincolo de conversatia film – scena (ca suport textual) nici o propunere nu a tentat depasirea barierei lingvistice, ar fi prea snob gestul de a face analize de detaliu.

In orice caz, intercitarea permanenta film – scena ramine pe retina spectatorului roman, fie si ca act ratat. Unele solutii au fost prea de tot simple, precum aceea de pe ecran – oglinda a biografiei – cu pomul in floare, cu frunze ingalbenind si apoi nins. In schimb, japonezeria de a transforma foile unui ziar in zapada, cu o minutie detasata, a fost unul dintre momentele de virf ale spectacolului. Un pas inainte a insemnat al doilea act, in care actorii au metamorfozat un fel de podium, printr-o retea de fire elastice, in nava umflindu-si pinzele si umbrele pe oceanul unei vieti exemplare. Cind firele vietii devin fir telefonic, se aluneca insa inapoi, in infantil. Poate ca perceptia ar fi fost alta, in cazul unei traduceri adecvate. Asa, vorba unui monstru sacru al regiei romanesti, in pauza dintre cele doua acte ale spectacolului: „Deh, au si ei Bacaul lor…“


Stiri saptaminale

Daca, pina sa intre bine in priza stagiunea de pe prag de milenii, mai e putin, prin lumea teatrala se petrec tot soiul de lucruri, unele de mare mirare.
La Constanta, Teatrului Dramatic i-a fost demis directorul Virgil Andriescu, interimind din 24 august actorul Ion Cojocaru. Probabil lucrurile se leaga de schimbarea de primar, constantenii traind de mai bine de un an intr-un circ tip Nottara. Nu e mai putin adevarat ca nici Virgil Andriescu nu e Vlad Radescu, teatrul de pe litoral nereusind de multa vreme sa iasa din zodia productiilor fara istorie.
La Botosani, mai optimist, se pare ca asistam la o incheiere de criza: fostul director Paunescu a fost demis, interimind Marius Rogojinschi, cel care de fapt a adus voga din ultimii ani teatrului din localitate. Ar fi de dorit ca Rogojinschi sa revina si de facto si de iure la cirma institutiei care ajunsese, pina cu un an in urma, una dintre cele mai interesante din tara.
Interimat este si la Satu Mare (regizorul Andrei Mihalache), dupa plecarea regizorului Cristian Ioan la conducerea Nationalului din Tirgu Mures, unde se pare ca va transfera si Festivalul Teatru-Imagine. Cit despre Dramafest, poate doar Arielul sa-l mai descurce…

Leat cu Ion Cojar, Aradul are si el un „saptezecist“ la cirma, care printre altele a lasat balta un proiect interesant al lui Stefan Iordanescu: Varan. Infuzia de tineret promisa dupa 1996 se face, pesemne, luind ca data a nasterii ziua incheierii actelor de pensionare…
Interimate mai noi la Craiova (Emil Boroghina se auto-interimeaza dupa iesirea la pensie) sau mai vechi de un an la Sfintu Gheorghe (pe 26 septembrie e anuntata cam a zecea data a concursului pentru ocuparea postului de director) si la Galati (unde nu se anunta nimic, desi miroase a festival prin octombrie – noiembrie).
Cit despre Bucuresti, interimat cu Nicolae Scarlat in frunte la Nottara, ceata la Mundi (de vreo patru ani)…