OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cea mai mare parte a teatrelor din Romania sint afectate in aceasta stagiune de conflicte interne, mai mult sau mai putin acute. Virful de lance il reprezinta situatia dumneavoastra, actorii Teatrului Nottara, intrati astazi, 15 mai 2000, in a douazeci si sasea zi a protestului ce imbraca forma anularii reprezentatiilor teatrale. Optiunea pentru acest tip de protest este o premiera in teatrul romanesc, iar incrincenarea cu care il parcurgeti dovedeste ca sinteti hotariti sa nu cedati pina la demiterea directorilor teatrului dumneavoastra.

Probabil ca veti reusi. Au reusit s-o faca toti colegii dumneavoastra ce si-au propus acest lucru, de la Andrei Serban incoace, in absolut toate teatrele din Romania. Si dumneavoastra, ca si colegii dumneavoastra din alte teatre, sfirsiti prin a proiecta asupra directorilor imaginea raului absolut. Identificati sistemul cu persoana din virf si va considerati misiunea incheiata o data cu demiterea acesteia.
Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca unul dintre motivele principale ale protestului dumneavoastra il reprezinta iritarea in fata prezentei unor alti actori, invitati sau selectionati prin auditii, a auditiei in sine ca forma de alcatuire a unui spectacol, precum si a unor texte sau forme de spectacol care nu va sint pe plac pe scena teatrului in care sinteti angajati. Acest lucru m-a facut sa va scriu aceasta scrisoare.

Trebuie sa precizez de la inceput ca am cu totul alte pareri si o cu totul alta pozitie decit dumneavoastra. Voi incerca sa argumentez aceasta pozitie pe cit posibil fara resentimente, ironii sau formulari ce ar putea jigni pe cineva.
Forma de teatru in care functionati s-a invechit. Observati acest lucru de cite ori calatoriti in tari ce incep la vest de Romania, unde functioneaza un cu totul alt sistem teatral. Problema incepe cu faptul ca ceea ce acolo vi se pare firesc inceteaza de a mai fi astfel o data ce reveniti acasa.
Va ginditi ca probabil in alte spatii culturale sint normale auditiile pentru ca sint multi actori pe care nimeni nu-i cunoaste si aceasta e singura lor cale de a fi vazuti. Aici sinteti putini, credeti, asadar puteti fi vazuti pe scena daca cineva e interesat. Ceea ce omiteti este faptul ca timpul nu sta pe loc.

An de an promotii numeroase de actori absolva numeroase scoli de teatru (in care unii dintre dumneavoastra ati fost invitati sa predati). Unii dintre acesti tineri au fost sau vor fi, in unele roluri si in viziunea unor regizori, mai potriviti decit unii dintre dumneavoastra. A le bara calea spre scena pe criteriul apartenentei dumneavoastra la un stat de plata mai vechi este dovada unui incredibil si condamnabil egoism, cu atit mai de neinteles cu cit majoritatea dintre dumneavoastra ati debutat pe scenele bucurestene ca studenti sau tineri actori, iar unii dintre dumneavoastra participati la auditii si colaborati cu alte teatre. Ce poate insemna aceasta schimbare de atitudine, o data trecuti de partea cealalta, cea a angajatilor? Pe scena trebuie sa urce toti egali, indiferent de forma de angajare, si sa ramina cei mai buni. Aici nu mai exista profesori sau studenti, actori mai vechi si actori debutanti, ci se judeca dupa alte norme, le stim cu totii care sint.

In aceeasi masura in care apar mereu artisti noi, apar si texte si forme de spectacol noi. Unele dintre ele va sperie, nu va intereseaza sau pur si simplu nu va sint pe plac. Tocmai de aceea nu trebuie sa fiti obligati sa participati la ele, dar nici nu se poate sa va opuneti ca altii sa o faca. Nu consiliile si comitetele hotarasc acest lucru, cu atit mai putin sindicatele. Media aritmetica a parerilor unor oameni nu impinge niciodata lucrurile spre teritorii noi, riscante, ci doar spre cele sigure, verificate. Probabil ca daca ar fi facut vesnic sedinte cu marinarii, Columb nu ar fi descoperit niciodata America. Nu e obligatoriu sa va placa tot. Nici mie nu-mi place majoritatea spectacolelor pe care le vad. Dar nu asta e important, caci nu eu decid. Ci tipul de public caruia i se adreseaza acest spectacol.

Obisnuiti-va, de asemenea, cu ideea ca nu sintem toti egali. De ce va e greu sa va imaginati un alt sistem de remunerare decit acela al categoriilor, dobindite mai ales pe baza de vechime, in care toti stim cit cistiga un coleg? Acest lucru e anormal si se perpetueaza aceasta anormalitate. Fiecare trebuie sa fie platit dupa cum si cit munceste. Dumneavoastra tinjiti in secret dupa recunoasterea unui statut diferit de cel de “functionar dramatic