Există o practică ce face deliciul
presei teatrale de limbă engleză – şi poate şi prin alte locuri
ale planetei, la care lingvistic nu avem acces –, la sfîrşit
sau la început de an: cea a deconspirării celor mai savuroase
şi promiţătoare „bucate“ din meniul de scenă al următoarelor
luni. Sistemul de repertoriu, în care, din raţiuni
existenţiale, reprezentaţiile spectacolelor nu sînt limitate
la o anumită perioadă din timp stabilită, iar strategiile
(repertoriale) nu pot fi anuale, ci cel mult trimestriale, face
această delectare britanico-americană un răsfăţ pe care noi nu
ni-l putem însă permite. Croşetînd, totuşi, pe
marginea a ceea ce site-urile teatrelor şi relaţiile personale ne
permit să ghicim, anul 2009 nu se anunţă mai bogat în
evenimente decît predecesorul lui, mai mult ca oricînd
fiind sub sabia crizei financiare şi a iniţiativelor
guvernamentale. Orice plan cu bătaie lungă va trebui, fără
îndoială, regîndit, odată cu intrarea în zona
aplicabilităţii a Legii instituţiilor de spectacol, dar şi a
Ordinului guvernamental legat de incompatibilitatea pensiei cu
salariul de la stat.
În această situaţie nu sînt doar
bine remuneraţi angajaţi ai Parlamentului şi ai Ministerului de
Interne, ci şi un număr considerabil de actori şi directori de
teatre (printre care Veronica Dobrin, de la Brăila, şi Dorina
Lazăr, de la Odeonul bucureştean), care vor trebui să delibereze
intens în favoarea celor cinci parale de la Casa de Asigurări
Sociale sau a celor şase copeici de la Ministerul Culturii/de la
primărie. Aştept cu nerăbdare ca prim-ministrul să-i anunţe pe
Radu Beligan, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Ileana Stana
Ionescu, Coca Bloos sau Sanda Toma (vorbesc despre oameni care joacă
în continuare) că nu mai pot cumula pensia cu salariul „în
detrimentul banului public“, în virtutea „efectului
curativ“ „de a pune o ordine şi de a stabili foarte clar cine
şi cum cîştigă în sistemul nostru public“. Pensia în
sistemul teatral e, în medie, în jurul a 1.200 de lei,
iar salariul, cu tot cu sporuri, în cel mai bun caz, la
teatrele naţionale, în jur de 2.500 de lei (2.000 la teatrele
depinzînd de primării).
Anotimpul Shakespeare şi alte
sezoane
Pînă în februarie, Lear-ul
lui Andrei Şerban de la Bulandra nu apare în programul
teatrului, dar reluarea spectacolului – jucat, primele şi ultimele
dăţi, la începutul lui noiembrie – va suscita un interes
masiv. Mariana Mihuţ, în rolul titular, şi Şerban, în
cel al regizorului, sînt nume cu priză la spectatori, succesul
de public e garantat, „tema“ propusă e incitantă –
distribuţia e exclusiv feminină şi adună (fiecare rol,
exceptîndu-l pe Lear, e jucat în alternanţă de două
actriţe) de la tinere speranţe la tinere „certitudini“ ale
teatrului de artă (Andreea Bibiri, Dorina Chiriac) şi de la vedete
de scenă (Valeria Seciu, Dana Dogaru) la vedete pur şi simplu
(Daniela Nane).
În această iarnă – a doua
jumătate a lui ianuarie – va avea loc şi premiera Hamlet-ului
făcut de László Bocsárdi la Metropolis (fostul
Theatrum Mundi transformat în teatru de proiecte), cu Marius
Stănescu în rolul prinţului danez şi cu Sorin Leoveanu în
cel al lui Claudius (Leoveanu l-a jucat pe Hamlet însuşi acum
opt ani, în montarea lui Vlad Mugur). Cum la Sibiu există un
alt Hamlet, în regia lui Radu-Alexandru Nica (o producţie
2008), iar la Brăila Victor Ioan Frunză a lucrat toamna trecută
acelaşi text (cu Alin Florea, Emilian Oprea, Ramona Gângă şi
Mihaela Trofimov) şi probabil îl va termina pînă în
vară, în aceste condiţii cu totul speciale (ultimul Hamlet în
România a fost pus în scenă tot de Frunză, la Teatrul
„Csiky Gergely“ din Timişoara, în 2003), directorul
Festivalului Shakespeare de la Craiova, Emil Boroghină, se gîndeşte
serios să dedice în întregime acestei faimoase tragedii
ediţia din 2010 a manifestării.
La Teatrul Foarte Mic din Bucureşti,
regizoarea Andreea Vălean (unul dintre iniţiatorii dramAcum, ea
însăşi dramaturg şi scenaristă) repetă de anul trecut un
spectacol intitulat Ultimii oameni, pe texte de Maria Manolescu,
Laurenţiu Bănescu şi Peca Ştefan (autorii au tot variat în
timp, probabil la fel ca şi textele selectate), cu o distribuţie al
cărei merit principal o reprezintă tinereţea celor care-o compun
(printre principiile membrilor dramAcum stînd şi susţinerea
noilor generaţii de actori). O altă membră dramAcum, Gianina
Cărbunariu, va monta anul acesta primul ei spectacol în afara
Bucureştiului, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (piesa anunţată
e Război de Lars Nóren), iar Radu Apostol încearcă să
pună pe roate, la Teatrul „Ion Creangă“ din Bucureşti, un
proiect despre copiii lăsaţi singuri de părinţii plecaţi la
muncă în străinătate (experienţă înrudită cu cea a
spectacolului Acasă, făcut de el tot la „Creangă“, în
2001, un teatru cu miză socială, aducînd pe scenă copii fără
adăpost din Capitală). Theo Herghelegiu îşi va monta textul
comisionat de Goethe Institut (în cadrul proiectului After the
Fall, moştenirea comunismului reflectată de 18 dramaturgi, din 15
ţări europene), intitulat Zidul, la Teatrul „Toma Caragiu“ din
Ploieşti, iar Radu-Alexandru Nica va avea o premieră la Teatrul
German din Timişoara, pe 24 şi 25 ianuarie, cu Toate la timpul lor
de David Ives.
La Baia Mare, Radu Afrim repetă o
versiune, ca de obicei, foarte personală, a Jocului de-a vacanţa de
Mihail Sebastian, cu care a făcut un atelier la Timişoara, în
timpul Festivalului de Dramaturgie Românească; la Timişoara,
Afrim va face în 2009, se pare, Viaţa în Praça
Roosevelt a Deei Loher.
Interesul pentru teatrul de limbă
română de dincolo de Prut are acum un reviriment notabil. La
Iaşi, Claudiu Goga montează, se pare, piesa dramaturgului moldovean
Constantin Cheianu, Volodea, Volodea (la Teatrul Naţional),
publicată de editorii revistei Teatrul azi într-o antologie de
dramaturgie „basarabeană“ (Goga a montat recent multe texte
apărute în colecţia respectivei publicaţii – Auto, la
Bacău, După ploaie, la Oradea, Hamelin, la Teatrul Mic din
Capitală), iar la Brăila lucrează acum un regizor din Republica
Moldova, Mihai Fusu (textul e Pescăruşul lui Cehov), la prima lui
colaborare cu un teatru din România, după ce în 2007 a
participat la Festivalul Naţional de Teatru cu Poveşti de familie,
de Biljana Srbljanovic (producţie a Teatrului „Mihai Eminescu“
din Chişinău).
În februarie (cu puţin noroc),
Alexandru Tocilescu – unul dintre rarii „autori“ de spectacole
mari (în care inteligenţa desfăşurării de forţe scenice
echivalează respectiva desfăşurare) în Bucureşti – va
avea premiera cu un text al lui Bulgakov, Casa Zoikăi, la Comedie.
Tocilescu s-a specializat în ultima vreme, în felul lui
excentric, pe dramaturgia nefrecventată (uneori, considerată
nefrecventabilă) în România – Poate Eleonora a lui
Gellu Naum (tot la Comedie), Elizaveta Bam după Daniil Harms (la
Bulandra), prima montare românească a lui Eduard al III-lea de
Shakespeare (apocrifă sau nu, la Naţionalul din Bucureşti) –,
ceea ce, în cazul unora mai tineri, ar aduce a escapism. La el,
în schimb, arată a originalitate bine temperată şi a fugă
de locurile comune ale banalizării şi uniformizării teatrului.
Şi Dragoş Galgoţiu e printre
directorii de scenă care pune în mişcare spectacole masive –
de data asta, Epopeea lui Ghilgameş la Odeon, cu Tudor Aaron Istodor
în rolul principal, iar Alexander Hausvater are în
ianuarie premiera oficială a spectacolului Poveste de iarnă (iarăşi
Shakespeare), la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din
Timişoara.
Iar într-o ordine internaţională
de idei, pe 15 ianuarie, e programată la Théâtre-Studio
Alfortville din Paris premiera franceză a piesei Gianinei
Cărbunariu, poimîine alaltăieri, în regia lui Christian
Benedetti. Un alt text al ei a trecut, spre finalul lui 2008, prin
furcile translaţiei scenice în maghiară, la Studioul Yorick
din Tîrgu Mureş.
Primele festivaluri vor începe în
aprilie. Pînă atunci, linişte, pace şi premiere.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters