OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In urma cu 20 de ani, la initiativa Casei Sindicatelor din Slatina, se puneau bazele unei trupe neprofesioniste de teatru. Invitat s-o cunoasca, in vederea realizarii citorva spectacole, regizorul Mihai Lungeanu – cunoscut atit pentru montarile sale pe scenele din tara, dar si pentru cele de la „teatrul radiofonic“ – o va numi „Evrika“ si, conform principiului „vazut, placut, ramas, lucrat“, avea sa monteze cu regularitate de-atunci, sprijinit de micul dar inimosul colectiv slatinean.

Dupa 1990, trupa s-a cam destramat, iar cistigarea existentei zilnice a devenit la fel de (daca nu chiar mai) importanta decit arta, fiecare membru facind teatru dupa orele de serviciu. O alta idee s-a nascut atunci: Mihai Lungeanu si Visi Ghencea, personalitate de baza a „Evrikai“, un jurist cu reale calitati actoricesti, „omul-orchestra“, cum il numesc apropiatii sai colaboratori, au fondat Societatea Culturala „Eugen Ionescu“, avind chiar acordul marelui scriitor, nascut pe aceste meleaguri, in urma cu 91 de ani. Societatea isi justifica existenta prin a organiza, an de an, o intilnire pusa sub titlul Zilele „Eugen Ionescu“, festival care, de zece ani, in perioada 26-28 noiembrie, a reunit la Slatina atit productii profesioniste dupa textele patronului spiritual, cit si pe cele ale trupei locale. Pina acum doi ani, pe linga productiile invitate de la Bucuresti, Focsani ori Botosani, de pilda, s-au montat la Slatina spectacole-experiment, intr-o singura reprezentatie, intr-o incercare de a aduce in constiinta publicului pagini din opera ionesciana. S-au jucat, in interpretarea slatinenilor, Jocul de-a macelul, Pietonul vazduhului, Stapinul ori Viitorul e in oua.
La toate acestea s-au adaugat colocvii sau sustineri teoretice pornind de la opera si personalitatea dramaturgului, dar si acordarea trofeelor „Eugen Ionescu“, prin care se incearca sublinierea unor contributii speciale in domeniu. Printre posesorii acestora s-au numarat, de-a lungul timpului, actorii Radu Beligan si Ion Lucian, Teatrul „Ion Creanga“ s.a.


O noua institutie profesionista...

In 1999, la Slatina a aparut nevoia infiintarii unui teatru profesionist. Acesta, purtind, de asemenea, numele lui Eugen Ionescu, s-a numarat printre cele patru aparute, paradoxal, intr-un an nefast din punct de vedere financiar. Statutul ceva mai special al institutiei slatinene este constituit de faptul ca nu beneficiaza inca de un sediu si nici de un buget propriu, fiind un soi de serviciu cultural profesionist al Primariei. Mihai Lungeanu si Visi Ghencea, directorul si, respectiv, adjunctul, au deocamdata un statut financiar... onorific, desi teatrul produce spectacole. Toate sumele de bani obtinute se indreapta spre refacerea cladirii fostei Case de Cultura a orasului, edificiu al primului teatru slatinean, apartinind inceputului de secol si pe a carui scena a jucat cindva si trupa lui C. Tanase. In aceste zile vor incepe primele lucrari de consolidare, sperantele fiind ca in 3-4 ani spatiul sa se transforme intr-o sala multifunctionala care sa reintre in circuitul cultural. Actualmente, spectacolele teatrului se monteaza pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor din localitate. Unul dintre programele de lucru ale lui M. Lungeanu a vizat colaborarea cu actori cu experienta. Asa s-a nascut, acum doi ani, Ultimul Godot, cu Alexandru Jitea si Eugen Draghin. Cel de-al doilea proiect a urmarit utilizarea nucleului grupului teatral slatinean pentru un exercitiu de reintrare in forma. Astfel, in stagiunea trecuta, regizorul a optat pentru aducera la rampa a textului localnicului Daniel Ernestina, Glumind cu dragostea si moartea.


Zilele „Eugen Ionescu“ la a X-a editie...

Pina cind teatrul va functiona cu adevarat ca o institutie de gen, scopul celor care guverneaza Societatea Culturala este – asa cum amintea M. Lungeanu, saptamina trecuta, cu ocazia celei de-a X-a editii a Zilelor „Eugen Ionescu“ – „sa mentinem bolnavul in viata pina e gata antidotul, iar reanimarea se face lucrind anual cite un spectacol pentru acest festival“.
De aceasta data a fost aleasa piesa ionesciana Scaunele. Protagonisti – Carmen Dobre, de profesie invatatoare, si jurnalistul Mario Demezzo, aflat la primul sau rol. Oratorului ii da viata Visi Ghencea. Izolati pe o insula, ii gasim pe cei doi batrini care, desi locuiesc intr-o aceeasi incapere, nu se „intilnesc“ decit la nivelul replicilor. Sectionata la jumatate de un pat-barca, care va deveni in final si sicriu, camera astfel impartita reprezinta cele doua universuri existentiale, deseori paralele, ale eroilor. Scena de inceput a spectacolului, in care fiecare personaj, pe latura sa de pat, se spala pe picioare, pregatindu-se pentru Marea Trecere, face chiar o intentionata trimitere la atmosfera din Conu’ Leonida a lui Caragiale.

Ingenios este faptul ca acele „prezente absente“, cum le numea insusi Ionescu, acele personaje care sint si nu sint, ce sosesc in asteptarea mesajului final al batrinului, sint reprezentate aici de obiecte de vestimentatie asezate pe port-mantouri de lemn. Cele barbatesti vor fi asezate intr-o parte a camerei, intru „izbavirea“ obsesiilor batrinei, iar cele de dama vor fi grupate simetric opus, ca metafora-sugestie a dorintelor nerealizate si a tenebrelor batrinului. In paralel cu aceasta „eliberare“ are loc o intinerire a eroilor, fapt transpus scenic prin dezbracarea unor haine cu rol de simbol. O intoarcere in trecut spre origini si puritate.
Al doilea spectacol propus in festival constituie si prima montare din aceasta stagiune, a carei premiera a avut loc in toamna: Si cu violoncelul ce facem?, o citire plina de umor a textului lui Matei Visniec. Elevii de la Scoala „Eugen Ionescu“ nu s-au lasat mai prejos, prezentind varianta in limba franceza a spectacolului cu piesa Macbeth si o parada a personajelor ionesciene.

Manifestarea a cuprins, de asemenea, vernisajul unei expozitii de pictura si grafica, precum si lansarea plachetei de versuri Laptele ingerului, semnate toate de tinara Cristina Joia, studenta in anul IV la Arte Plastice, Bucuresti.
Aventura estetica cu coordonate formative precise, manifestarea a prilejuit si organizarea unei mese rotunde care a avut drept idee principala intentia de a se institui la Slatina un Centru International de Studii asupra operei ionesciene. Daca in urma cu zece ani nu existau in oras decit trei titluri, acum biblioteca detine o serie de carti Eugen Ionescu provenite dintr-o donatie. In timp, prin asocierea Societatii Culturale cu alte doua organizatii din tari ale Uniunii Europene, se va putea obtine o finantare onorabila, astfel incit va fi posibila crearea unei videoteci cuprinzind productii pe textele dramaturgului realizate in diferite colturi ale lumii, precum si un set de lucrari despre Ionescu, teze de doctorat ori alte scrieri. Afisele spectacolelor de pe mapamond vor face obiectul unei expozitii permanente.
Ultima seara a fost rezervata trofeelor „Eugen Ionescu“, care au revenit lui Dan C. Mihailescu pentru traducerea si editarea integrala a operei dramaturgice ionesciene, lui Gheorghe Mihai (cercetator), Aureliei Grosu, directorul Muzeului de Istorie si Arta din localitate, si Primariei Municipiului, pentru sustinerea infiintarii unui teatru profesionist la Slatina.
Seara de gala s-a incheiat cu spectacolul Costumele!…, in regia lui Dan Puric, reprezentat de trupa Teatrului Nottara.

P.S. Dintr-o eroare apartinind Teatrului National din Cluj, v-am furnizat in numarul trecut o informatie nu tocmai exacta. Anuntam ca piesa prezentata in cadrul primei editii a Atelierului de dramaturgie, care a avut loc la inceput de noiembrie la Cluj, poarta titlul Erotica 2000 de Marius Theodor Barna, iar cea luata in discutie la editia din aceasta luna, ocazionata de Gala Teatrelor Nationale, se numeste Iertare si ii apartine lui Radu Macrinici.