OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O strategie pedagogica mai creativa

In ultimii patru ani, o serie de profesori romani de limba engleza au acumulat, prin intermediul programelor British Council la care si dvs. v-ati dat concursul, o serie de informatii in acest domeniu. Este realist sa ne asteptam ca acesti profesori sa transmita experienta dobindita de ei mai multor cadre didactice, care predau alte materii?

Da si nu. Unii profesori participa la cursurile scolilor de vara organizate de British Council deoarece pasiunea pentru propria lor profesie ii face sa caute orice modalitate de-a se perfectiona. Pe de alta parte, sint convins ca multi au fost, la inceput, motivati de fascinatia lor pentru arta actorului, devenind ulterior interesati si de modul in care ar putea folosi tehnici dramatice in predare, atit pentru limba engleza, cit si pentru alte discipline. O a treia categorie este reprezentata de cei interesati de spectacolul teatral. Intr-un fel, intentiile profesorilor din aceasta ultima categorie sint cel mai putin compatibile cu principiile pe care se bazeaza educational drama. Aceasta deoarece ei fie nu vor, fie nu reusesc sa separe cele doua discursuri, cel al teatrului si cel al utilizarii tehnicilor dramatice in educatie.
Nu cred ca profesorii cu care am lucrat la scolile de vara au dificultati in a stabili aceasta distinctie. Dar ei folosesc aceste tehnici in scopuri diverse. Nu exista o singura alegere corecta, ai mai multe optiuni. In acest sens, este foarte bine ca unii profesori romani folosesc pedagogia dramatica pentru a face teatru, in sensul curent, iar altii pentru a spori eficacitatea predarii. Dar principiul asupra caruia insist intotdeauna este acesta: clarifica-ti intentiile.

De asemenea, e nevoie de constientizarea anumitor coordonate. Mai intii, educational drama exista ca metodologie experimentala, ca un transfer de deprinderi orientat catre construirea increderii in sine si in ceilalti, catre dezvoltarea personala si sociala. In al doilea rind, poti s-o aplici, cu mai mult sau mai putin succes, ca filozofie pedagogica sau ca metoda de predare, unor diverse discipline de studiu. Am asistat la ore in care se folosea dansul pentru a preda aritmetica. Posibilitatile sint limitate doar de puterea de imaginatie a fiecaruia dintre noi. In al treilea rind, avem discursul foarte distinct al teatrului.
Subliniez din nou ca teatrul este un sub-sistem al domeniului mai larg pe care-l numim performance. Programele noastre scolare ignora, din nefericire, masura foarte importanta in care toate interactiunile umane sint performative. Tocmai de aceea, mi se pare important ca profesorii sa fie incurajati sa ia in serios aceasta chestiune.

In ceea ce ma priveste, incerc sa elaborez un discurs care, dupa parerea mea, creeaza puntea intre traditia teatrala si performance. Aceasta perspectiva mi se pare cea mai cuprinzatoare. Totusi, cred ca domeniul pe care-l denumesc educational drama poate fi mai clar perceput venind dinspre performance studies decit dinspre traditia teatrala. Acesta a fost, de altfel, si parcursul meu, si eu am venit dinspre performance, ca studiu al performativitatii umane. Aceasta performativitate, despre care vorbesc sociologii, pe care o regasim in existenta cotidiana, e compatibila cu tehnicile de educational drama.
Prin familiarizarea cu tehnicile dramatice in educatie, pe de o parte, si prin constientizarea, prin discutii, a prezentei performativitatii in viata cotidiana, pe de alta parte, se obtine o metoda care poate fi utilizata in scopuri pedagogice dintre cele mai variate. Participantii la seminarul de la Miercurea Ciuc au fost confruntati cu doua abordari convergente ale acestei metodologii, una, legata de predarea limbii engleze, cealalta, vizind implicarea in procesul didactic a unor notiuni venind din stiintele sociale.
Este vorba aici despre o viziune asupra formarii continue a profesorilor in care aplicarea tehnicilor dramatice este deplasata catre performativitatea cotidiana, deschizindu-se astfel perspectiva unor strategii pedagogice mai creative pentru diferite discipline de studiu.


Prin performance fie contesti, fie (re)afirmi

Contactele pe care le-ati avut in Romania v-au oferit, probabil, posibilitatea sa constatati ca dimensiunea performativa a interactiunii sociale este si la noi mai degraba ignorata de programele scolare. Ca remediu, s-ar putea, desigur, recomanda lectura cu creionul in mina a unor reprezentanti ai interactionalismului simbolic si ai etno-metodologiei sau s-ar putea sustine oportunitatea implicarii unor sociologi in programele de educational drama. Ar fi in spiritul interdisciplinaritatii pe care ati mentionat-o deja ca tendinta constitutiva in relatie cu performance studies. Performance-ul are, sau ar trebui sa aiba, cu precadere, o functionalitate sociala?

Trebuie sa punem lucrurile in context. Am vorbit mai sus despre performance studies ca rezultanta a trei discursuri diferite, insa in evolutia notiunii intervin si alti factori care tin de atmosfera anilor 1970 din Anglia. In aceasta perioada se alocau fonduri guvernamentale considerabile pentru formarea profesorilor, intr-un climat dominat de ideile unei educatii progresiste, liberale, umaniste. Aceasta expansiune a formelor de educatie continua a profesorilor e simultana cu explozia interesului pentru utilizarea tehnicilor dramatice ca metoda pedagogica. In paralel cu aceasta, in viata teatrala se dezvolta o miscare de stinga, intr-un sens militant, politic, o miscare cu totul orientata spre ideea de schimbare sociala. Spiritul anilor 1960 patrunde in educatia artistica, generind discutii febrile in universitati, in departamentele de teatru si in institutiile care formau profesorii.

Preocuparile pentru metodele de inspiratie dramatica in educatie exprimau, asadar, spiritul epocii, dar reflectau, de asemenea, multe dintre preocuparile miscarii teatrale din epoca de a conferi artei si reprezentatiei dramatice o functionalitate sociala. Cu toate ca exista o istorie mai veche, inca prea putin cunoscuta, a utilizarii tehnicilor dramatice in educatie, momentul era dominat de un sentiment foarte intens al pionieratului. Dezbaterea in jurul definirii acestui domeniu nu a slabit in intensitate in ultimii treizeci de ani. Profesionistii din aceasta sfera au interactionat in toate formele posibile, uneori criticindu-se unii pe altii, chiar excomunicindu-se reciproc, alteori asociindu-se si colaborind in modalitatile cele mai diverse.

Exista o legatura intre emergenta acestor metode si dezbaterea despre transformarea postmoderna a societatii britanice?

Educational drama este mai degraba reflexiva. Cei care aplica aceste metode nu sint preocupati de deconstructie si reconstructie. Probabil ca, in general, teoreticienii si practicienii acestei directii de experimentare ar considera-o ca tinind mai degraba de un proiect modern, presupunind ca acest termen ar avea un sens neechivoc, decit de postmodernitate. Un proiect modern, care poate fi descris cel mi bine in termeni brechtieni. In general, teatrul lui Brecht este centrat pe metafora scenica a unui proiect fenomenologic mai general, care este acela de-a transforma familiarul in ceva neobisnuit, straniu.

Aceasta intentie este mostenita de educational drama, metodologie prin care copiii sint incurajati sa observe familiarul cotidian cu o atentie care-l va deplasa treptat inspre stranietate. Aceasta ii va face sa reflecteze asupra interactiunii intre ei si ceea ce resimt indeobste ca familiar. Miza cea mai importanta este crearea unei relatii intre intelegerea conceptuala si experienta concreta. Aceste tehnici sint foarte utile pentru a stimula experienta vie. Tocmai din acest motiv ele sint foarte potrivite pentru predarea englezei. Ca sa invatam o limba, trebuie ca ea sa devina pentru noi o experienta complexa, de viata, nu doar o preocupare intelectuala abstracta.
Tehnicile dramatice, prin faptul ca propun experiente virtuale, incurajeaza folosirea limbajului, prin faptul ca-i confera acestuia un context si, deci, o semnificatie. Pe de alta parte, educational drama aplicata in domeniul stiintelor sociale are mult mai mult in comun cu ideea postmoderna de deconstructie/reconstructie. In concluzie, dat fiind ca aceasta metodologie a patruns in domenii foarte diferite, spiritul in care ea este aplicata poate fi si el foarte diferit: uneori mai apropiat de modelele teoretice identificabile ca moderne, alteori de modele identificabile ca postmoderne.

Postmoderne sau nu, ati vorbit despre performance si educational drama ca integrate intr-o evolutie culturala specifica unor societati dezvoltate, „post-materialiste“, cum ar spune sociologul american Ronald Inglehart. Cum se explica atunci faptul ca incercati sa le transferati unor societati aflate in cu totul alta faza de evolutie, cum ar fi cea etiopiana, pe care ati evocat-o inainte, sau, desigur, cea romaneasca? Ati coordonat citeva proiecte de „teatru pentru dezvoltare“. Aceasta inseamna ca aveti incredere in performance ca agent de schimbare care poate actiona asupra mentalitatilor traditionale?

Prin performance fie contesti, fie (re)afirmi. Mie mi se pare mai importanta dimensiunea afirmativa. De alftel, astazi, in Europa Occidentala, rolul de regenerare culturala care este atribuit artelor este legat, in primul rind, de ideea unei solidaritati prin comuniune emotionala, prin exprimare de sine si prin valori larg impartasite. Desigur, nu putem ignora nici potentialul protestatar presupus de performance, dar societati diferite au probleme diferite, astfel incit functia sociala a performance-ului nu poate fi gindita in abstract.
De fapt, adevaratul scop este schimbarea sociala. Desigur, aceasta, pentru a fi sustenabila, trebuie sa vina dinauntrul comunitatii. In principiu, cineva care apartine acelei comunitati si care are o anumita calificare si experienta are mai multe sanse de succes decit cineva din afara. Un autor din Noua Zeelanda a scris pe aceasa tema o carte intitulata De-colonizing Methodology. Dar exista momente cind un sprijin din afara se dovedeste foarte folositor.

Miza demersului de a transmite unor profesori din Europa de Est perspectiva metodologica presupusa de educational drama este legata doar de sistemul de educatie sau de societate in general?

Pe mine ma intereseaza sa aflu opinia profesorilor participanti la curs in aceasta privinta. Eu nu sint aici ca sa impun ceva. Mai mult, sint foarte dispus sa-nvat eu insumi de la ei. Am totusi impresia ca exista o falie in ceea ce priveste viziunea despre administrarea sistemului de educatie. In Europa Occidentala, tindem sa vedem tensiunile generationale ca opunindu-i pe cei care au douazeci-treizeci de ani celor care au depasit acest prag de virsta, desi intre ei nu exista diferente culturale radicale. Senzatia mea este ca, in Romania, trebuie sa vorbim despre un alt tip de falie, care este mai degraba sociala si culturala decit biologica. Aceasta tensiune conditioneaza profund sansele oricarei schimbari, cit de marunte, din sistemul de educatie. Pe de o parte, cred ca regasesc in interesul profesorilor romani pentru educational drama ceva din atmosfera anilor 1970 din Anglia. Adica din epoca marelui val de schimbari liberale, de feminism, de respingere a constringerilor institutionale. Ei par foarte interesati de teatru ca forma de expresie. In special tinerii par sa vada in el o forma de cooperare, care-i ajuta sa promoveze un mesaj.

Punctul meu de vedere este ca discursul despre performance trebuie distins de discursul traditiei teatrului european, dar profesorii cu care am lucrat nu s-au recunoscut intotdeauna in aceasta idee. Din punctul meu de vedere, ei au tot dreptul sa nu fie de acord cu mine, si mi se pare foarte bine ca este asa. Sint multumit de faptul ca ei inteleg de ce eu sustin ceea ce sustin, care este optiunea mea, si mi se pare un cistig daca ei, in cunostinta de cauza, aleg s-o ignore pentru a-si formula, cum este firesc, propriile lor optiuni. Daca nu mi-ar placea sa lucrez in acest stil, nu m-as ocupa de educational drama.