OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Hess de Alina Nelega. Cu: Nicu Mihoc. Directia de scena: Gavril Cadariu. Lumini: Ioan Trif. Sunet: Horatiu Dobra. Regia tehnica: Liviu Balcescu. Sef productie: Claudia Chibelean. Conceptie afis: Alina Nelega, dupa lucrari de Horvath Ödön. Data premierei: 8 iunie 2003
Programul underground al Teatrului pentru Copii si Tineret ARIEL si al Fundatiei Dramafest din Tirgu Mures.


Decalogul dupa Hess. Un studiu despre rau – bun titlu pentru o coperta de carte! Fapt demonstrat, de altminteri, la aparitia piesei in antologia editata de Uniunea Scriitorilor si, anterior, in trimestrialul electronic Respiro. Ce impact ar avea insa pe un afis de teatru? Ar atrage, poate, elite intelectuale. Spectatorul obisnuit ar percuta insa mai greu, cred eu. Altceva e atunci cind atentia este captata de un singur nume. Hess, pur si simplu. Nume cu rezonanta nazista, ce se decupeaza agresiv din fundalul gri, plin de imagini cu miini deformate, stranii, de mutant. E suficient atit. Premisele intru cuvint si imagine au fost create. Restul – decalogul, studiul, raul – poate fi explicat in subtitluri, caiete de sala voluminoase, conferinte de presa si, desigur, ramine pe seama criticii literar-teatrale. Inainte, insa, si cel mai important este spectacolul. Cu atit mai mult cu cit e vorba despre o piesa noua, reprezentata in premiera absoluta. Transpunerea scenica isi asuma astfel rolul de promotor al textului.

Prima cerinta este ca, prin abordare si distributie, sa sublinieze calitatile acestei remarcabile monodrame, atit de profunda in substanta si de ofertanta pentru actor. Or, asta inseamna crearea unui context optim in care personaj si teme puse in discutie sa poata evolua firesc. Iar firesc, pentru autoare, a fost sa-i confere personajului o dubla incarcatura, sa dirijeze dezvoltarea sa in doua directii. Pe de o parte, urmeaza datele reale din biografia controversatului Rudolf Hess, aghiotantul lui Hitler, judecat pentru crime de razboi niciodata recunoscute si inchis la Spandau timp de 47 de ani. In alt plan, el devine expresia vie a unei analize lucide si amare a lumii contemporane. O lume care isi pierde reperele sacre si morale, o lume amenintata sever de rasism si nationalism, discriminare si segregare, violenta si intoleranta. Acestor provocari trebuie sa le faca fata spectacolul, fara insa a face vreun rabat de la standardele de valoare si estetica promovate constant in underground-ul tirgumuresan. Iar asta se intimpla cind nu mai poti disocia textul de montare si de interpretare, intr-atit de bine sudate incit concura toate la unitatea actului teatral de calitate. Atunci devine neconcludent sa masori in calificative meritul dramaturgului (Alina Nelega), aportul viziunii scenice (Gavril Cadariu) sau al vehiculului scenic (Nicu Mihoc). Daca vrei totusi sa faci o incercare, poti sa recurgi la didascalii.
Intr-adevar, Hess ramine la fel de bine structurat si ca text si ca spectacol. Suita de monologuri (diferite ca stil) ale aceluiasi personaj. In acelasi timp insa, si pagini de jurnal, memorialistica si meditatie asupra lumii contemporane. Nu doar a lui Rudolf Hess, mort, pare-se, prin vointa proprie in 1987, aniversind astfel 66 de ani de la inregimentarea sa in Partidul National-Socialist al lui Hitler.

Mai mult inca – dialog (cu interlocutori muti). La inceput, sint paznicii fara chip si identitate, urmarindu-l prin ochiul fix al camerelor de supraveghere. Pentru ca, mai apoi, sa se adreseze direct celor de dincolo de zidurile temnitei de la Spandau. Si nu mult dupa aceea, sa inceapa, sa reinceapa o nicicind intrerupta sfada cu Dumnezeu (un Dumnezeu mereu atent, prezenta scenica alcatuita din lumina alba si lumina neagra, dupa cum El este fiind sau este fara a fi acolo). Se stabileste astfel un tip aparte de coexistenta in diferenta. Intre spatiul celest si cel pamintesc, intre nemarginirea divinitatii si abisul raului absolut. Rau continut, consubstantial personajului ce se desprinde din intuneric. E imbracat intr-un elegant costum de casa (Negru. Demonic, aristocratic si nazist, totdeodata), tinuta impecabila, miscari masurate, gesturi sobre, grimase atent supravegheate. Nimic nu scapa, nimic lasat la intimplare. Autocontrol, rigoare si/sau rigiditate impinse la extrem. Imperfectiunile trupesti, semnele virstei – spatele adus, picioarele nesigure, muschii lasati – sint inadmisibile (nici o concesie). Corectate, prin urmare, de un la fel de elegant si negru scaun cu rotile, de bastonul cu cap de sarpe, de umeri falsi si un corset elastic, bine strins pe corp. Glasul, ca si rationamentele, denota siguranta de sine. Indelung exercitiu intru sarcasm si cinism, odios rafinate (frazare si metafora, muzicalitate si ritm). Logica imperturbabila furnizeaza justificari solide pentru fiecare dintre atrocitatile comise (Atitudini in consecinta). Discurs si stari ce tradeaza insa mintea bolnava, sufletul mort, premisa falsa. Nascatoare de monstri. Precum somnul ratiunii (privire rece).

Dumnezeu insusi, acel Dumnezeu-lumina din scena se infioara. Ramine, desigur, ceea ce este, ramine deasupra tuturor lucrurilor, dar nu in afara lor. (Tot timpul prezent, nu insa si alaturi!) In felul sau nepamintean, se apropie, cerceteaza, se indeparteaza, freamata, pulseaza, riposteaza, respinge, inconjoara, fixeaza. (Mai presus de orice, e ingindurat.) Se confrunta cu acest personaj care se compara cu Isus (indrazneala considerata perfect indreptatita). Si care rastalmaceste totul, maculeaza totul: istoria, filozofia lui Nietzsche, sentimentul de vinovatie, cele 10 porunci. Si asta in numele iubirii de Dumnezeu (sinceritate cutremuratoare). O iubire dezamagita, de vreme ce atotputernicia nu se manifesta radical (furie retinuta). Atunci omul, Hitler, ii ia locul (admiratie moderata). Totusi, cautarea continua. Saint-Exupéry-an, printr-un zbor-ridicare la ceruri (extaz). Luftwaffe – ingeri refuzati, cazuti. Si apoi, reprosurile care nu contenesc, sustinute de imaginea lumii de azi (superioritate aroganta). Cu nimic mai buna decit cea din intentiile celui de-al III-lea Reich: „Mai curata. Mai usor de inteles“ (certitudine de nezdruncinat). Intrucit ar fi urmat ordinea lui Rudolf Hess (auto-adulare). Gata sa-si abuzeze sexual prietenul ca sa-si cinsteasca tatal (mindrie nedisimulata). Protejind virusi, bacterii si tumori, ca sa nu ucida (compasiune). Eutanasiind femei, ca sa nu preacurveasca (firesc). Simtind zidul Berlinului cum se intinde peste lume, ca sa nu se mai fure (profetic). Torturind si schingiuind ca sa-i ajute pe ceilalti sa nu minta (asumat). Ocupind orase, unul dupa celalalt, ca sa nu pofteasca la lucrul altuia (bucurie exaltata). Prin urmare, o viata fara repros (concluziv). Si fara regrete (impacare de sine). O singura vina, recunoscuta testamentar: aceea de a fi pierdut! Si un ultim comentariu al dumnezeirii-lumina. In final, se opreste lung, definitiv asupra scaunului de invalid. Invalid, in sensul cel mai adinc al cuvintului. Si Dumnezeu este cuvint.