Nr. 540 din 03.09.2010

Biblioteca observator cultural
Istorie recentă
Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Cristian CERCEL
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Noiembrie   |   Numarul 141   |   TEATRU. Un suflu de modernitate

TEATRU. Un suflu de modernitate

Autor: Gabriela RIEGLER | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Teatrul National „I. L. Caragiale“: O noapte furtunoasa de I. L. Caragiale. Regia, ilustratia muzicala, light-design: Felix Alexa. Scenografia: Diana Ruxandra Ion. Distributia: Mircea Rusu (Jupin Dumitrache), Orodel Olaru (Nae Ipingescu), Mihai Calin (Chiriac), Rodica Ionescu (Spiridon), Dan Puric (Rica Venturiano), Irina Movila (Veta), Ileana Olteanu (Zita).

Povestii arhicunoscute a lui Caragiale, Felix Alexa ii aduce un oarecare suflu de modernitate prin gaselnitele sale regizorale. In aceasta montare plina de verva, poate prea galagioasa in partea a doua, tipetele si, uneori, vulgaritatile umbresc placuta istorie care incepuse, dar, mai ales, crescuse frumos in prima parte.
Scena este aproape goala, ai spune, doar un leagan strajuind in mijlocul spatiului de joc… Si totusi, o data cu aprinderea luminilor, foarte plastic gindite, ni se dezvaluie, in fundal, un perete alcatuit din geamuri albastru-fumurii, dincolo de care descoperim, in aceeasi tenta indigo, zidurile caselor vecinilor lui Jupin Dumitrache. Acestea sint „agrementate“ cu insolite „ferestre“, unde strajuiesc tartacute de-o nuanta portocaliu-oranj, intr-o complementaritate cromatica expresiva, bine definita de scenografa Diana Ruxandra Ion. De asemenea, costumele pe care le-a creat, elegante in sine, imbinind elemente de epoca cu cele ale timpurilor moderne, se inscriu in nota dominanta de culoare, fiind concepute in tonuri de albastru. Astfel incit scenografia concureaza strins cu partea de conceptie regizorala, fiindu-ti greu sa te decizi, intr-un ipotetic clasament, ce anume sa desemnezi a fi pe primul loc.
Foarte atent, in montarile sale anterioare, in ceea ce priveste lucrul cu actorul (lucru devenit un soi de marca a preocuparilor lui Felix Alexa), de aceasta data regizorul neglijeaza parca tocmai detaliile legate de personajul lui Mircea Rusu, infricosatorul Titirca Inima-Rea. Friiele ii scapa, lasindu-si actorul sa gliseze liber, dar prea exagerat, pe marginea unui rol ce nu presupune neaparat atita agitatie inutila. Prea de tot si, deci, deranjanta aceasta atitudine colerico-declamativa, care, temperata, ar da, probabil, rezultate mult mai convingatoare.
Partener in ale forfecarii ideologice a ziarelor si, implicit, a subiectelor politice ii este Orodel Olaru, cu al sau corect interpretat, e drept fara prea mare stralucire, Nae Ipingescu. Ocupatia principala a serii o constituie cititul gazetei, in ritmurile linistitoare ale leaganului, cind aripa somnului pune, din cind in cind, stapinire pe Jupin Dumitrache, care motaie in zumzet de politichie.
Cit despre soata-i, Veta, aceasta fierbe in suc propriu de cind „e suparata cu Chiriac“, vajnicul responsabil cu „onoarea de familist“ a jupinului. Coase si descoase la galoane, intr-o devalmaseala multicolora de gheme si… ginduri, intrerupte de energica-i sora, la fel de blonda si la fel de buclata, Zita, posesoare a unui „debit verbal“ de nestavilit. Mai precis, vorbeste enorm si cu accente stridente, zgiriind urechea tatichii, prea preocupata cu altele decit cu povestile indrugate de mezina. Cum c-ar fi bine sa mearga la Iunion, la comédiile acelea nemtesti pe care, oricum, „nu le intelege nimeni“, cu speranta secreta ca-si va reintilni amorezul ce-i face ochi dulci de citeva saptamini. Amorez de la care va primi, prin Spiridon, „copil pe pricopseala“ la chiristigiria lui Jupin Dumitrache, biletele de dragoste scrise… pe ce a gasit si omu’ la indemina: pretioasele foite de tigara ale baiatului, care, in drum spre casa, apuca sa-si si ruleze una, folosind tocmai hirtiuta subtire continind sfirsitul mesajului catre Zita. E drept ca o jumatate este recuperabila.
De remarcat verva, placerea de joc si apetenta pentru comedie a Rodicai Ionescu in al sau Spiridon plin de biletele… oare ale cui si catre cine?
Placerea fumatului o impartaseste si cucoana Veta, bineinteles fara stirea jupinului. Iar tigara este ascunsa undeva printre ghemele de lina colorata, ce sar care incotro in timpul scenei impacarii cu al sau Chiriac, moment pasional ce se petrece in acelasi leagan-martor al evenimentelor… marete. De altfel, Veta are un adevarat „cult“ pentru gheme si ciucuri, asa incit si salu-i de casa, dar si toaleta de noapte ori papucii ii sint „garnisite“ cu astfel de… accesorii.
Daca Mihai Calin reuseste sa-si duca „conduca“ cu justa masura personajul, abordindu-l cu umor si naturalete, Irina Movila, partenera sa de scena, are momente foarte bune, dar si unele ceva mai lipsite de stralucire, „patinind“ uneori, fapt ce face ca personajul sau sa tenteze, pe alocuri, alte zone decit cele cerute de firul povestii dramaturgului, un fir foarte exact trasat, deloc caracterizat de inconstanta. Si de aceasta data agreabila, Ileana Olteanu are darul de a ne binedispune cu a sa Zita mereu grabita, negasindu-si locul in asteptarea celui ce-i declara ca „o iubeste la nemurire“ si altele asemenea.
Un rol bun reuseste aici Dan Puric in al sau Rica Venturiano, un smecheras sigur pe sine si pus pe fapte mari. Dotat corespunzator, cu periuta de dinti, pieptane si chiar pijama de matase, toate frumos aranjate in valijoara-i de pseudointelectual, studintele in drept, cam miop din fire, nimereste, cum stim, la Veta, acolo unde spiritele abia se calmasera.
Dupa o alergatura pe schele care se infunda, ajunge, prafuit, dar demn, in aceeasi incapere de unde voise cu disperare sa scape. Si cu banii dati (lui Spiridon), si cu onoarea terfelita, ca de haine nu mai vorbesc, ca sa nu mai zic de muscatura de ciine proaspat capatata pe… maidan. Locul de refugiu pare a fi grinda incaperii de care se agata si unde va sta „spinzurat“ minute in sir. Un paianjen care-si cauta scaparea de furia jupinului –, irascibil pina peste poate cind vine vorba, la o adica, de… onoarea sa de familist –, dar si a proaspatului linistit amant Chiriac ori a prietenului saritor, Nae. În final, istoria cu „coate goale“, „mate fripte“, „terchea-berchea“ acesta de Rica se desluseste, iar in triunghiul conjugal alcatuit de Dumitrache, Veta si Chiriac pare a se instaura din nou linistea, pecetluita de pupaturi… intreite. Poate doar „legatura“ fina a lui… Chiriac sa mai tulbure apele, dar asta e o alta poveste.

 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. O prostie
Artistule, lasă figurile!
O istorie a iraţionalităţii umane
Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)
Rădăcinile vulnerabilităţii: oaia neagră, ţapul ispăşitor şi mielul Domnului
Cele mai comentate articole
Irakul, Afganistanul şi Românistanul
O istorie a iraţionalităţii umane
BIFURCAŢII. O prostie
Cele mai recente comentarii
In sfarsit...
irelevant
Adrian marino
 
Parteneri observator cultural
International Experimental Engraving Biennial festivalul artelor bucuresti vreaubilet ro Infocarte bookiseala.ro Radio România Actualităţi Dana Art Gallery
 
Modernism Liternet Libertas Publishing Editura Compania Corporate Image Institutul Cultural Roman Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Regizor Caut Piesa Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio Romania Cultural Radio Romania Muzical Astra Film
   Pariuri Sportive..    Bonus Bet365..    Casa Pariurilor..