OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

OXFORD UNIVERSITY DRAMATIC SOCIETY – R.U.R. – Regia Daniel Pursey, interpreteaza Adam Dodd (Harry Domin), John Lake (Alquist), Alexander Burghart (Dr. Gall), Jack Kirkland (Consul Busman), Luke Solon (Engineer Fabry), Adrian Gillot (Marius, Radius, Primus), Katherine Parkinson (Lady Helen Glory), Laura Solon (Nana), Nemonie Craven-Roderick (Sulla)

TEATRUL NOTTARA – CU CAPU’ DE NICOVALA – Regia Horatiu Malaele, Scenografia Maria Miu, Ilustratia muzicala Vasile Manta, interpreteaza Valentin Teodosiu (Neamtu’), Catrinel Dumitrescu (Nevasta Neamtului), Valeriu Preda (Romanu’), Sorin Cocis (Rusu’)

La Bulandra

Dupa turneul Teatrului Semnului, din Tokyo, Teatrul L. S. Bulandra continua, ca gazda, perioada de deschidere a noii stagiuni, de data aceasta primind, pe scena Salii Toma Caragiu, vizita companiei britanice OUDS – Oxford University Dramatic Society – cu spectacolul R.U.R., dupa Karel C¢apek, in regia lui Daniel Pursey. Putind fi vazut simbata si duminica trecuta la Bulandra, spectacolul a fost itinerat in Romania, in perioada 1 – 18 septembrie, la Bucuresti, Constanta, Craiova si Cluj, prin grija Districtului Romania – Republica Moldova al Rotary International si a Cluburilor Rotary din Braila, Craiova, Cluj si Bucuresti. Turneul OUDS este unul dintre primele proiecte ale viitoarei Academii Culturale Rotariene, care va avea drept tinta „incurajarea si sustinerea fenomenului cultural romanesc si extinderea colaborarii culturale cu toate tarile lumii“.

Legenda spune ca, la lansarea ei, in 1921, R.U.R. – Rossum’s Universal Robots, ar fi fost primul suport al termenului „robot“, intr-o utopie neagra despre tehnologia ce poate covirsi fiinta umana, pina la anularea acesteia. Regizorul britanic ia prea in serios, totusi, teza lui C¢apek, intr-un spectacol de doua ceasuri suficient de clasic ca viziune pentru a atinge sastiseala. E prea corect produsul, cum sa spun, pentru a nu eluda posibilitatile de inventie scenica pe marginea textului. La Bulandra, englezii s-au jucat totusi inteligent cu oferta speciala a salii, in primul plan desfasurindu-se o actiune in scenografie realista, pentru ca planul superior, din fundal, sa fie cel al unei tentative coregrafice si cinematografice de a patrunde dincolo de povestea propriu-zisa. Coloana sonora deosebit de bine imaginata de Robin Haller este o prevestire perpetua a apocalipsei mecanice.

Din intuneric va tisni, pe ecranul impartit in patru, un soi de fum gri-vinat al sinapselor informationale, din ale caror adincuri fortuite ameninta viitoarea extinctie a rasei umane. Din pacate, studentii englezi nu au mers mai departe pe aceasta cale a tehnicii scenice, greul povestii fiind lasat pe umerii personajelor centrale, Harry Domin (Adam Dodd) si Lady Helen Glory (Katherine Parkinson). Secondat de specialistii sai – Alquist, Gall, Busman si Fabry –, Harry Domin nu inceteaza sa-si urmeze setea de a vedea omul eliberat de sarcinile lucrative si lucratoare, via inlocuitorul robotic. Acesta din urma este produsul unui laborator urmarind teze evolutioniste, intrind in conflict cu poezia umanitara a lui Helen Glory. Actul intii se incheie consfintind amorul dintre Harry si Dodd, alimentat cumva de conflictul lor doctrinar. Dupa 10 ani, la inceputul actului secund, sintem in plina insurectie a robotilor, cind, zice un robot: „Nu vreau stapin. Vreau sa fiu stapin. Stapinul oamenilor. Eu stiu totul“. Evident, textul lui C¢apek lasa loc, nu doar de aici, si unei perspective in linie comica pe care, insa, regizorul nu o accepta, luind prea tezist in serios o varianta apocaliptica usor mecanicist-infantila. Capcana tezei refuznic-stingiste, care amesteca „stiinta, tehnologia si profitul“, pare revoluta la acest final de mileniu. Chiar daca trece pe linga latura spirituala a lui C¢apek, regizorul sesizeaza insa un soi de blindete a viziunii viitorului, din moment ce perechea de roboti din final sint Adam si Eva ai unei noi ere.


La Nottara

Daca la Bulandra vizitatorii au fost actori britanici, la Nottara vizita primita este a dramaturgului Milos Nicolic, din Panciova, Iugoslavia, odata cu premiera spectacolului Cu capu’ de nicovala, montat de Horatiu Malaele dupa piesa Fierarii. Adaptarea, semnata tot de dramaturgul sirb, beneficiaza si de traducerea lipsita de complexe a Veronicai Lazareanu, sotia lui Simeon Lazareanu, directorul Editurii Libertatea, din Panciova, unde volumul cu piesa Fierarii a aparut, in limba romana. O singura si fericita modificare esentiala se produce pentru varianta de la Nottara, personajul Ata Kovacev, de origine sirba, devine in Cu capu’ de nicovala Romanu’. Drept pentru care impactul la public e major, generind, gratie unui text de un umor deosebit, o ora si douazeci de minute de haz nebun, asezat pe linia unei ironii drastice indreptata impotriva dementelor nationaliste de orice fel.

Maria Miu nu are prea mult efort de facut, atelierul de fierarie, din Germania, al lui Peter Schmidt, fost soldat in al doilea razboi mondial, fiind cu necesitate din inventarul realist. Ca si inceputul lent al spectacolului, care va creste gradat catre final, in intensitate comica, dupa un model twainian. Caci Mark Twain are o scurta schita in care un John dintr-un orasel nord american va pleca, exact cind nu era cazul, vorba autorului, din localitate, lasindu-si logodnica singura, si o va regasi, la inapoiere, maritata cu altul, bigama dupa intentie, el insusi casatorit cu ea, tot intentional etc. Ei bine, cei trei actanti masculini din spectacolul lui Malaele brodeaza si ei pe o trama similara. La Neamt soseste Romanu’, care facuse un copil, in prizonierat, cu Nemtoaica, pe cind Rusu’ facea un copil cu Romanca, in timp ce Neamtu’ facea si el un copil cu Rusoaica. Pentru toti, amintirea amorurilor e sfinta, cind e vorba de amanta, si descoperirea adevarului e descoperirea sacrilegiului, cind nevasta e in cauza.

Lentoarea primelor zece minute pretinde inca polisarea, betia lui Peter fiind realizata de Valentin Teodosiu sub o tusa excesiv ingrosata. Ceea ce nu inseamna ca greul spectacolului nu va cadea si nu va fi dus cu bine la capat de acelasi actor, in tandem cu Valeriu Preda (Romanu’), secondati in cautarea personajului de Catrinel Dumitrescu (nemtoaica Luisa) si Sorin Cocis (Rusu’).
Revolta lui Peter la aflarea noutatii paternale este revolta simtului proprietatii in primul rind, caci initial neamtul e iritat de utilizarea sculelor sale: „in fieraria mea, ce ai tu sa bati cu ciocanul meu, pe nicovala mea, cu sortul meu, in fieraria mea“. Intrata in inventarul fierariei, „utilizata“ si ea cu final procreativ cu treizeci de ani mai devreme de Roman, Luisa se salveaza doar gratie staturii ei walkiriene si vocii de comandant perpetuu. Cum tot „pe inventar“ intra si copilul, revolta lui Peter e una maritala, dar si una nationala: „ce-i trebuie unui copil de neamt o mutra de roman?“ Iar Luisa, „rasa aleasa de neamt, trebuia sa-si pazeasca curul“. Drept pentru care e „curva pentru ca-i fata si nevasta de arian curat“ si unde s-a mai vazut „ca sotia unui soldat neamt sa se culce cu un prizonier si sa ramina nemtoaica cinstita“.
Pe rind, fiecare amant va apara, ba chiar va „repera“ cinstea amantei, intru gloria armoniei universale. Replicile curg rapid, complicate „logic“ cu un deosebit efect comic. Horatiu Malaele adauga coloana sonora si efecte speciale de intrare a personajelor, potentind presupusele efecte textuale: Luisa intra ca un cutremur, Rusu’ ca un viscol de stepa siberiana. Publicului romanesc i se va face cu ochiul si politic, Valeriu Preda raminind premeditat blocat la replica „rusii nu au fost niciodata dusmanii poporului roman“, spre hazul complice al salii.

Incet-incet, tot Peter va fi cel ce se va trezi din intentiile vindicative (la un moment dat cei trei vor incerca sa se gituie prin „buna intelegere“), caci dincolo de fierarii porniti din vechi cutume, a caror vreme s-a dus, copiii au alte treburi si nu le mai pasa de traumele provocate si asumate ale trecutului. De fapt, cu totii vor pricepe comedia sortii, pe care nu respectul fata de mizeriile istoriei o intereseaza: in definitiv, in a doua generatie, copilul Neamtului e roman, al Romanului – rus, iar al Rusului, neamt. Replica lui Peter, din final, merita retinuta: „Daca incepe iar un razboi, fiul meu neamt, care-i de fapt roman, se va bate cu rusu, care-i neamt, iar rusul, care-i de fapt neamt, iar il va elibera pe roman, care-i rus… iar romanul care-i rus va sluji la neamtul care-i roman! Si-atunci romanu, care-i rus, ii va face neamtului, care-i roman, un copilas, iar neamtu, care-i roman, ii va face rusului, care-i neamt, tot un copilas, in timp ce rusu, care-i neamt, ii va face romanului, care-i rus, tot un copilas! Si cind copiii copiilor lor cresc… si iar incepe un alt razboi… ce futere internationala, doamne! Tot rase pur-singe! Tu-le-n cur de natii!“

Mi-ar fi fost greu sa nu notez acest fragment, macar din grija fata de degustatori. Si spre a spori, poate, furia celor vizati de acest text al lui Nicolic, nationalisti din toate zarile, la fel de stupizi in pornelile lor patologice. Fara de ei, in definitiv, nici personajele dramaturgului sirb nu ar fi ajuns in dilema rezolvata prin risul care le vindeca pe toate. Frustetea limbajului tine de normalitatea limbii romane, o normalitate care va veni, desi sosise inca de pe la Creanga incoace. Actorii de la Nottara simt foarte bine aceasta invitatie la normalitate si, pe masura ce grosimea tuselor va ajunge la dimensiunile potrivite, spectacolul lui Horatiu Malaele va concura fericit capul de afis de la a carei premiera au trecut opt ani, Puricele.