OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu demult, in luna iulie, Teatrul Odeon a fost in turneu la Bassano del Grappa cu spectacolul Un tango mas. Cum s-a ajuns acolo si cum a fost primit spectacolul?
Exista o colaborare intre primariile din Bucuresti si Bassano del Grappa, un oras situat aproape de Venetia, vechi, frumos, plin de istorie, in care se desfasoara un festival de traditie, Opera Estate Festival Veneto, cu multe sectiuni si cu invitati de marca (printre invitati figurau Opera din Sankt Petersburg si Teatrul Mare din Moscova). Cei de la Bassano del Grappa au fost la Bucuresti si-au dorit sa invite Un tango mas in acest festival. S-au vindut toate biletele, pina la ultimul loc, spectacolul a avut un mare succes acolo, iar publicul era format preponderent din italieni. Spatiul de joc a fost creat in curtea interioara a castelului degli Ezeligni, iar acustica era extraordinara.

Exista posibilitatea ca prezenta Teatrului Odeon sa devina traditionala in cadrul acestui festival?
Nu stiu, dar privind locul, impreuna cu echipa tehnica, am fost cu totii de acord ca Block Bach ar merge perfect acolo... Eu sper sa pastram relatiile cu oficialitatile din Bassano del Grappa si sa ne intoarcem acolo, mai ales ca am merge cu un spectacol care nu are text, iar un spectacol vizual e recomandabil pentru un turneu in Italia, avind in vedere reticenta publicului italian fata de orice spectacol jucat in alta limba decit italiana.

Urmeaza Parisul...
Da, intre 3 si 9 septembrie este o saptamina de comemorare a lui Constantin Brancusi, se implinesc 50 de ani de la moartea artistului. Ne-am gindit ca Block Bach este spectacolul cel mai potrivit pentru aceasta manifestare. Noi am primit invitatia cind se faceau ultimele repetitii pentru spectacol, nu am indraznit atunci sa spun „Block Bach va fi!“..., dar a fost Block Bach pina la urma, pentru ca acest spectacol extrem de profund este realmente in spiritul manifestarii. Spectacolul se va juca luni, 3 septembrie, la sala UNESCO.
Si tot legat de turneul Teatrului Odeon la Paris, trebuie sa reamintesc faptul ca anul trecut, in cadrul manifestarilor prilejuite de Anul Francofoniei, Théatre de La Huchette a fost aici, cu spectacolul Cintareata cheala, a venit chiar Nicolas Bataille, cel care a facut spectacolul pe vremea lui Ionesco. Anul acesta se implinesc 50 de ani de cind la Huchette se joaca fara intrerupere Cintareata cheala si Lectia de Eugene Ionesco. Anul trecut am facut o intelegere: noi pregateam Ionesco – Cinci piese scurte si am discutat despre o posibila venire la Paris cu acest spectacol, in chip de omagiu pentru dramaturg. Si, astfel, pe 5, 6, 7 septembrie 2007, se va juca la Théatre de La Huchette acest spectacol spiritual si frumos, care mie mi se pare ca seamana cu un haiku...

Ce va fi dupa Paris?
Dupa Paris avem un lung sir de spectacole in tara: va fi festivalul de la Alba Iulia, care este la a doua lui editie, unde vom merge cu Un tango mas, Sefele, E doar sfirsitul lumii si Ionesco – Cinci piese scurte. Ionesco – Cinci piese scurte pleaca de la Alba Iulia la Arad, de la Arad la Timisoara, dupa aceea la Festivalul de Comedie de la Galati. in octombrie plecam la Craiova, sint „Zilele Craiovei“, iar primaria aduce spectacole, plateste toate cheltuielile, intrarea fiind libera pentru locuitorii orasului. Noi mergem acolo cu Portretul lui Dorian Gray, cu Marchizul de Sade si cu Sefele. in Festivalul National de Teatru din noiembrie vom participa cu siguranta, iar spectacolele din festival cred ca vor fi Block Bach si Ionesco – Cinci piese scurte. Se pare ca va mai exista o invitatie la Budapesta cu Un tango mas. in prima saptamina din decembrie sintem invitati la Bruxelles, tot cu Un tango...

Ca si a anul trecut, cind tot in decembrie ati fost la Bruxelles cu Portretul lui Dorian Gray...
Da, si exista posibilitatea sa mergem cu spectacolul si in alte orase ale Belgiei. Iar daca totul se cristalizeaza asa cu ne-am dori, e posibil sa mergem cu Ionesco – Cinci piese scurte la sfirsitul lui noiembrie-inceputul lui decembrie la New York, unde are loc Festivalul Filmului Romanesc si, pentru ca in festival sint filme in care joaca si actori din acest spectacol, se incearca o legatura.

Desi cele doua laturi sint intr-o inevitabila relatie, as dori sa vorbim despre dumneavoastra ca director de teatru si despre dumneavoastra ca actrita... De cind sinteti dumneavoastra directoare, care simtiti ca e cel mai important lucru pe care l-ati facut, realizarea care va e cel mai aproape de suflet?
Cu mina pe inima marturisesc ca cel mai important pentru mine ca manager e momentul in care Teatrul Odeon a ajuns sa fie ceea ce este acum, dar, am spus-o si o repet la infinit, este rezultatul a zece ani de stabilitate, zece ani de lucru al unei echipe formate din aceiasi oameni. Cind Alexandru Dabija era director, eu eram adjunct, acum eu sint director, iar Alexandru Dabija este consilier artistic in continuare, eu cu el ma sfatuiesc. Echipa de actori este relativ constanta, s-ar mai cere desigur completata, dar exista o stabilitate generala.

Si daca ar fi sa va ginditi la ceva ce in calitate de director ati dori sa realizati si nu s-a intimplat inca?
Pai deja se intimpla, e vorba de o sala chiar sub Teatrul Odeon, in care a functionat pina in 1948 „Teatrul Nostru“, a carui directoare era Dina Cocea. Acum primaria ne-a oferit fonduri sa punem aceasta sala pe picioare.
Sa vorbim si despre actrita Dorina Lazar...
in ceea ce ma priveste, niciodata nu am stiut ce voi juca, niciodata nu am propus ceva, nu pentru asta am devenit director, ca sa propun in ce voi juca eu, niciodata nu am indraznit efectiv sa propun un text pentru mine, niciodata nu am vrut sa joc ceva anume, mereu m-am lasat aleasa....asa ca nu stiu ce voi juca....Pentru stagiunea viitoare chiar nu vad daca va fi ceva nou de jucat. Cred ca am atins acea mentalitate „perversa“ de a fi fericita daca joaca ceilalti...

Ce noi montari se anunta la Odeon?
Radu Nica va monta Emilia Galotti de Lessing, Alexandru Dabija cred ca va monta o comedie a lui Feydeau, iar Dragos Galgotiu va pune in scena Epopeea lui Ghilgames. Razvan Mazilu ar dori sa monteze un muzical, dar nu in stagiunea ce vine. Pentru 2009 este sigura punerea in scena a unei piese de Ionesco montata de Tompa Gábor, pentru ca se implinesc 100 de ani de la nasterea dramaturgului si as vrea sa marcam acest eveniment.
Desi la Teatrul Odeon sint montate spectacole de factura diferita, trebuie spus ca este vizibil spiritul teatrului, imediat se simte „marca Odeon“...
Sa dea Domnul sa fie asa, eu personal nu urmaresc un anumit profil al teatrului, dar cred intr-adevar ca e vorba de niste lucruri de calitate care s-au selectat de la sine.

Scenografia lui Alexandru Dabija si a Laurei Paraschiv, esentializata, de mare puritate, ca de obicei, reuseste sa creeze acea stare magica din spectacolele lui Dabija, la fel si efectele video (Casa Gontz). Cele patru cuburi plasate la inaltimi diferite si legate intre ele prin scari metalice inchipuie (apartamentele) blocul(ui). Pe fundal, si chiar pe un cearsaf care inchide la un moment dat unul dintre apartamente, se proiecteaza fatada unui bloc sau imagini din interioare. Totul se misca, avem in fata un fel de bloc Rubik, cu apartamente intersanjabile. Socul pe care ti-l da fatada aceea apasatoare, gri, strivitoare, de bloc ceausist (parc-ar fi scene dintr-un Kieslowski) rimeaza perfect cu personajul Cocai Bloos si e compensat doar de intilnirea fericita a cuplului Razvan Mazilu-Monica Petrica si de bonomia relaxata a lui CRBL.
Liviu ORNEA, Observator cultural

Block Bach, dincolo de un spectacol de teatru-dans, se afirma ca un discurs despre o metafizica a cotidianului: ceea ce se petrece in lumea noastra cea de toate zilele se fundamenteaza in ceva ce transcende spatiul nostru de manifestare, durata in care sint turnate actiunile noastre, fie ca ele au sau nu pentru noi o incarcatura afectiva, este hranita de o meta-temporalitate pe care, daca sensul nu ar fi fost deturnat prea mult, in atitea discursuri, as indrazni sa o numesc vesnicie.
Gina SERBANESCU, Observator cultural

Cel mai montat autor in Franta dupa Shakespeare si Molière, Lagarce e comemorat in 2007 in tara sa natala si in toate Institutele Franceze din lume.
E, altfel spus, un moment propice pentru ca «debutul» lui Jean-Luc Lagarce in Romania sa aiba loc tocmai acum – la Odeon (teatrul cu cel mai consistent si interesant repertoriu din Bucuresti), intr-o montare a unui regizor cu sensibilitati marcate pentru teatrul de atmosfera. Si cu o sensibilitate la fel de marcata pentru extragerea unor dimensiuni de rangul doi ale textelor de teatru, devenite, prin el, nota dominanta. Asa se face ca E doar sfirsitul lumii, o piesa autobiografica despre un barbat de 32 de ani, Louis, care afla ca va muri si se intoarce sa-si viziteze familia de care se instrainase cu ani in urma, vorbeste in spectacolul lui Afrim mai putin despre moarte si mult mai mult despre o fundamentala incapacitate de a comunica, mai ales cind e vorba de sentimente. Nu ca asteptarea de a-l auzi pe celalalt – mama, frate, sora – spunind «te iubesc» n-ar fi un laitmotiv al dramaturgiei lui Lagarce…
Iulia POPOVICI, Ziua