Dupa cum o demonstreaza aplicatiile ei cele mai recente, tehnologia cyber tinde sa devina o parte organica a vietii individuale. Extinderea pilotajului bio-cibernetic pe aparate militare americane de zbor, gen Apache sau Stealth (care permit computerului de bord sa „corecteze“ instantaneu decizia pilotului, afisind-o ocular pe cea „optima“) sau dezvoltarea sistemelor rutiere de asistenta computerizata pe diferite tipuri de automobile in Europa, cum ar fi Peugeot 607 (navigatie prin satelit, pilotaj automat, dar si iluminarea, stergerea parbrizului sau reducerea automata a vitezei), ce suplinesc decizia si operatiunile fizice ale soferului, par sa fie doar momente intermediare in trecerea individului de la conditia umana („fireasca“) a biologiei la cea post-umana (sau, in termeni robotically correct, „altfel-decit-umana“) a bio-masinismului cyborgic.
Deocamdata, computerele sint doar niste accesorii care „vad“, „analizeaza“ si „iau decizii“ pentru noi; in viitorul apropiat, ele pot deveni o componenta biologica indispensabila intregii activitati mentale si cerebrale. Astfel, dupa protezele locomotorii (tije si armaturi metalice pentru tibii, glezne etc. sau membre reconstruite in intregime), si cele organice (renale, cardiace etc.), dupa protezele acustice (mini-casti de amplificare) si cele optice (lentile de contact, casti cu infra-rosii), dupa protezele estetice (dinti falsi, operatii de lifting sau siliconare) si cele farmacologice (medicamente, droguri, produse halucinogene), s-ar putea ajunge la implantarea unor proteze emotionale (sintagma e intrebuintata de Virilio, in La vitesse de libération, 1995), care sa imbunatateasca „echipamentul“ afectiv al individului.
De altfel, la sfirsitul secolului 20, unii teoreticieni cyber vorbesc deja de aparitia „amintirilor protetice“ (Alison Landsberg) – anticipate de filme ca Total Recall – sau de fasonarea „constiintei protetice“ (Robert Rawdon Wilson), ca parte a unui proces general si ireversibil de mutatie tehno-corporala si neuro-psihica: „Ca mit, corpul interpeleaza constiinta in mod zgomotos. Cind imi contemplu ochelarii sau genunchiul artificial ori imi imaginez intens oportunitatile pe care mi le-ar deschide un viitor implant de penis, constiinta mea sufera o acuta scindare. Pot sa ma bucur de capacitatea sporita de a vedea si a ma deplasa sau pot tinji, in timpul unor marete reverii diurne, dupa o facilitate zeiasca, dar nu pot sa nu-mi amintesc de cum eram odata (sau ar fi trebuit sa fiu) in timpul istoric. [...] Voi deveni un cyborg, fie si unul aberant si inadecvat, cind voi pune cap la cap un sistem cyber (adica o structura larg raspindita de utilitati tehnologice) cu unul corporal (o retea strins inter-conectata de capacitati psihologice, amintiri si mitologie), silind cele doua retele rizomatice sa coabiteze in interiorul constiintei mele.“ sWilson – Cyber(body)parts: Prothetic Consciousness, in antologia lui Mike Featherstone &Richard Burrows, Cyberspace/Cyberbodies/Cyberpunk. Cultures of Technological Embodiment, 1995t.

