OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Seria recenta de emisiuni Memorialul Bucurestilor, realizata de Lucia Hossu pentru postul TVR 1, readuce in atentie rolul destructiv (si adeseori criminal) al tehnologiei demolarilor „epocii Nicolae Ceausescu“, in special in perioada ulterioara cutremurului din 1977. Biserici pisate cu bila, rase de buldozer sau lovite intentional cu bratul macaralei (cazul Bisericii Enei, fosta linga Universitate); cartiere sau strazi darimate din temelii si nivelate cu compactorul (Arsenalul, Calea Mosilor, Stirbei-Voda etc.); cimitire devastate si acoperite cu beton (Cringasiul) – toate aceste secvente patologice de „sistematizare urbana“ concepute si dictate de cuplul Ceausescu se regasesc intr-un montaj de imagini si marturii nu doar impresionant, ci si util, cu precadere publicului tinar, crescut intr-un alt decupaj iconic al Bucurestilor: cel al „ctitoriilor de aur“ (Centrul Civic, Casa Poporului, Lacul Dimbovita, halele tip „Circul Foamei“ s.a.m.d.).
Poate cel mai clar exemplu de utilizare in scopuri pur destructive a tehnologiei demolarii in capitala, purtind o evidenta incarcatura simbolica satanica, este cel al Lacului de acumulare Dimbovita, turnat, incepind cu 1986, pe amplasamentul cimitirului Cringasi si al Bisericii Sf. Nicolae (Cringasi).

Maniera in care a fost distrus cimitirul e relatata intr-un volum din 1995 (citat si de Lucia Hossu) al arhitectilor Lidia Anania, Cecilia Luminea, Livia Melinte, Ana-Nina Prosan, Lucia Stoica si Neculai Ionescu Ghinea: Bisericile osandite de Ceausescu. Bucuresti 1977-1989. Potrivit informatiilor oferite de martori ai demolarii (familia Teodorescu), mortii din cimitir ramasi fara o familie care sa se ocupe rapid de deshumarea si stramutarea ordonate de Ceausesti si supravegheate de metodistii de partid „si-au gasit locul intr-o groapa comuna, acoperita cu beton, sub cota fundului lacului, fara o slujba de pomenire“. Cit despre macabra cursa contra-cronometru deshumare/transport/stramutare, ea este descrisa de autorii volumului in termeni inca mai cutremuratori: „Erau morti si de data mai recenta; se lucra cu masti cu spirt aplicate pe fata. [...] Ca sa reziste mirosului, care era de nesuportat, [lucratorii, n. mea] beau vodca adusa special in lazi si se spalau pe maini cu alcool. Aleile cimitirului erau stropite cu clorura de var pentru dezinfectare. [...] Zilnic, drumul intre noul si vechiul cimitir era parcurs de camioane care transportau cruci si sicrie, urmate de microbuze negre cu familiile celor deshumati. Aspectul sinistru al coloanelor de masini era amplificat de o vreme mohorata, de sfarsit de iarna. La incarcarea in camioane se rupeau bucati de cosciuge, iar pamantul amestecat cu oseminte cadea pe strazi in timpul transportului rapid cu basculantele“.[Pentru a incheia intr-o maniera apropiata de tonul marturiilor de epoca, probabil ca putina lume din cea care merge sa se racoreasca vara pe Lacul Dimbovita stie astazi ca face baie intr-un fost cimitir, deasupra unei gropi comune.