OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultimul timp, in rindul tinerilor posesori autohtoni de telefoane mobile (cu precadere, al studentilor) se poate observa o modalitate cel putin ciudata de comunicare: discutia la o secunda. Mai exact, datorita faptului ca o anumita companie furnizoare de servicii de telefonie mobila asigura (doar) gratuitatea primei secunde in convorbire, utilizatorii mai putin instariti au descoperit o metoda de a face economii pe cartela sau abonament, transmitindu-si unii altora informatiile dorite intr-o forma segmentata strict pe dimensiunile intervalului netaxat. Ispititi mai degraba de tentatia pragmatica a gratuitatii continue decit de avatarurile filozofiei lui Bergson, junii posesori de „moleculare“ fractureaza discursuri de citeva minute (prin intermediul carora isi anunta locatia in oras, ora de intilnire, iubirea, nevoia de a copia cursurile de la care au lipsit, dorinta de a merge la film, bere sau biliard s.a.m.d.) in eterne decupaje vocale variind intre doua si patru silabe.

Astfel, pe bulevarde, holurile facultatilor sau scaunele barurilor de cartier pot fi auzite frecvent „discutii“ de tipul: „Buna!“ Bip si pauza de inchidere a aparatului. „Ce faci?“ Bip si pauza. „Vin...“ Bip/pauza. „...sa te iau...“ Bip/pauza. „...la sase...“ Bip/pauza. „...la tine...“ Bip/pauza. „...in fata...“ Bip/pauza. „...casei.“ Telefon inchis si virit in buzunar.
Desigur, acest gen de „convorbiri“ sincopate prezinta si o serie (deloc neglijabila) de inconveniente, pentru toate partile implicate: de la metrii de hirtie ai desfasuratoarelor de convorbiri, pentru care compania furnizoare de servicii plateste probabil mai mult decit economiseste telefonic prin limitarea gratuitatii la o secunda, la erorile de receptie/interpretare ale interlocutorilor, pentru care un cuvint rostit mai repede sau o intonatie mai apasata poate transmite un involuntar semnal negativ si genera, prin decompresie semantica, dezastrul. Acest ultim exemplu sta, de altfel, la baza celor mai multe neintelegeri dintre indragostiti, atunci cind acestia accepta sa faca schimb (monosilabic) de simtaminte pe banda rulanta a secundei.

In cazul telefoniei mobile la o secunda, dislocatia la care vorbitorul se supune in mod obisnuit atunci cind foloseste un celular este dublata de schizoidizarea accelerata a continutului sau mental, obligat sa se „formateze“ pe un interval de timp-informatie incomplet si insuficient. Ambele forme de mobilitate in suspensie (dislocatia – ca omniprezenta absenta a vorbitorului si schizoidizarea accelerata – o scindare pe coordonatele vitezei de transmisie a informatiei generate mental si articulate verbal) supun individul la ceea ce Paul Virilio numea inca din 1984, in L’espace critique, o „presiune dromosferica“, adica o deformare datorata rapiditatii transferului de informatie. Numai ca, in exemplul utilizatorilor de telemobile, aceasta presiune vitezificata nu se mai aplica unui obiect tehnic (ca in exemplul lui Virilio, cu avionul supersonic transformat in „holograma“ de catre propria sa accelerare sau, mai corect spus, de catre urma/forma virtuala a propriei sale accelerari), ci individului insusi, redus la conditia fluida de bip-viteza.