OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Antoaneta TANASESCU
Proiecte universitare – Personaj/e; Retorica negatiei si a contestatiei: procedee, circumstante, urmariri; Anatomia dramaticului; Unde sint manierele de altadata?
Editura Universitatii din Bucuresti, 2001, 144 p., 57.000 lei

Nu cred ca gresesc cind spun ca studentii Facultatii de Litere asteptau de mult timp o carte, fie si alcatuita pe tiparul unui curs, de la prof. Antoaneta Tanasescu. Iata ca ea a aparut si, sub titlul nepretentios Proiecte universitare, aduna intre copertile ei rezumatele binecunoscutelor si frecventatelor cursuri pe care A. Tanasescu le sustine de citiva ani la facultatea mai sus amintita: Personaj/e si Retorica negatiei…, precum si alte doua proiecte didactice inedite si extrem de interesante care, probabil, isi vor racola inca de pe acum studentii.
Dar de ce rezumate? A. Tanasescu isi exprima, in primul rind, dorinta de a-i motiva pe studenti sa se apropie de aceste cursuri incurajindu-le eventualele contributii personale: „sa beneficieze de o oferta, dar, nu de putine ori, sa o determine caci se intimpla ca profesorii sa preia sugestii de la cei tineri“ (p. 9). Un alt argument nerostit insa, ar putea fi acela de a preintimpina folosirea cursului integral tiparit pe post de manual, fapt care ar reduce considerabil farmecul dialogului si al schimbului de idei.

Constienta insa ca „in cazul cartii cit si al rezumatului, ceva se pierde iremediabil“, Antoaneta Tanasescu concepe aceste rezumate ca pe niste invitatii ispititoare in sala de curs, acolo unde exista posibilitatea impingerii limitelor in directii variate, a gindirii libere, a digresiunilor si a fanteziei constructive. Cursul universitar tiparit aspirind la libertatea operei deschise, iata o subtila si binevenita pledoarie pentru o schimbare mai mult decit necesara in spatiul academic ramas in prea multe privinte incremenit in speciozitate.
Personaje este un curs despre metamorfoza personajului de-a lungul istoriei artei, un fel de istorie prin texte cit mai variate – filozofie, studii de psihologie, de morala, filozofia culturii, literatura etc. – fara a ocoli insa, nota bene, analiza procedeelor formale „ascunderea portretului (masca, grima, travesti, qui-pro-quo), enigma portretistica, interdictia portretistica (centru al controversei desfasurata intre iconoclasti si iconoduli), substituirea portretistica (actorul), seria portretistica (dublul, copistul), pulverizarea portretistica, personajul-oglinda“ (p. 16).

Terminologia conceptului si relatia lui cu caracterul, androginul, masculin/ feminin in Evul Mediu; el, tu si el in lingvistica, psihanaliza, insertia vegetalului, animalierului si obiectualului in uman sau doar consonanta dintre natura/ mediu si personaj, toate aceste aspecte conduc catre ideea ca „relativizarea personajului, pulverizarea identitatii lumii, dar si distrugerea perspectivei imobile, omniscente din care e privit indreptatesc, ca la mijlocul secolului trecut, personajul sa apara o notiune perimata. De fapt, nu Personajul, ci una dintre ipostazele sale istoric determinate“ (p. 37).
Retorica negatiei… este axat pe transformarile suferite in timp de retorica negatiei si contestatiei ca efect al revizuirii cu mijloace stiintifice a teoriilor clasice cu privire la conceptele fundamentale ale artei: timp, spatiu, cauzalitate, parte/intreg, succesiune/ simultaneitate. „Relativitate si indeterminare in primele decenii de modernitate ale secolului trecut, fractalitate, dispersie, fragmentarism in momentele postmoderne ale sfirsitului de secol cu multiple urmari literare: «continuum spatio-temporal» la nivelul prozei moderne (Eco), descentralizarea fictionala, fracturarea identitatii personajului, refuzul tiraniei intregului, discontinuitate, mobilitate antisistemica, eu fisurat. O stare de criza, un non rau al secolului, un posibil impas (…) dar ceea ce este cu adevarat semnificativ este ca aceste elemente sint constientizate si resimtite cu acuitate de contemporanii lor“ (p. 42-43).

In Anatomia dramaticului, Antoaneta Tanasescu propune o dezbatere pe marginea a doua interesante chestiuni: teatrul ca spetacol intre a arata, a ascunde si a sugera si teatrul ca literatura sau forma artistica distincta ce interactioneaza cu matematica, oratoria si… sportul. In fine, „intre literar si teatral raportul este de succesiune sau, macar genetic, de simultaneitate si cum se raporteaza, in aceste doua situatii distincte, conventiile, procedeele, strategiile teatrului dramatic la conventiile, strategiile, procedeele performarii textului gratie unor intermediari specializati?“ (p. 68). De remarcat ca pentru fiecare capitol bibliografiile sint aproape exhaustive.
Surpriza ne-o rezerva insa partea a doua a cartii. Unde sint manierele de altadata? este o savuroasa incursiune in 10 pasi printre carti romanesti, de la 1800 incoace, care au ca subiect conventii retorice ale epistolelor elegante, coduri de comportament, conversatii si bune maniere sau reguli pentru a reusi in viata. Incercarea de a infatisa mileniului trei conventiile de tinuta (in sensul larg al cuvintului) de acum doua secole este singulara in spatiul romanesc. Entuziasmul cu care se citeste acest capitol este singurul repros, pentru ca autoarea a ales si in acest caz solutia rezumatului: Urmeaza, insa, se pare, o carte de sine statatoare. A nu se rata!