OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stefania MINCU
Miorita – o hermeneutica ontologica
Editura Pontica, Colectia „Hermeneus“, Constanta, 2002, 488 p.


Studiul Stefaniei Mincu dedicat cunoscutei balade populare – atit de demonetizate prin indelungul uz scolar cliseistic: toata lumea stie despre „alegoria moarte-nunta“ – este impresionant. Prin seriozitatea demersului, prin intinderea bibliografiei – de la Vasile Alecsandri si Adrian Fochi pina la Heidegger si Vattimo, trecind prin Arnold van Gennep, Constantin Brailoiu si Constantin Noica, de la Lucian Blaga pina la Georges Battaille.
Punctul de plecare: „structura textului este, dincolo de orice si in primul rind, o structura ontologica“, iar motorul care a stat la baza studiului este reprezentat de dorinta autoarei de a scrie o interpretare actualizata a Mioritei. Exegeza baladei a cunoscut, pina la cartea prezenta, „doua impasuri“: cel marxist si cel structuralist. In plus, afirma cercetatoarea, exegeza „trebuia scoasa, de asemenea, si din domeniul etnologicului pur, ce se inchide, din pacate, cel mai adesea, in propria-i specialitate“. Ca toate specializarile, am putea spune noi. Cu exceptia hermeneuticii (ontologice), pare sa afirme Stefania Mincu, inscriindu-se, in acest fel, in traditia de gindire „intemeietoare“, gadameriana, pe versantul (re)constructiei hermeneutice si pe fondul unei implicari auctoriale care exclude din start viziunile relativizante sau ironice dezvoltate in ultimii ani, cel putin la nivel „folcloric“, printre intelectualii romani.

Cele cinci capitole mari ale cartii dezbat chestiunile principale pe care le-ar putea ridica acest corpus de texte: Polisemantismul mortii, Timpul si experienta mortii si limbaj, Figuri si roluri actantiale in scenariul mioritic, Semnificatii etice, juridice, religioase, Probleme ale discursului si ale textului. Lirismul orfic. De remarcat ca unele dintre ele, precum problema discursului sau implicatiile etice, sint puncte de maxim interes in hermeneutica, in special in cea contemporana. Stefania Mincu le trateaza intr-o analiza de rara finete si claritate (tendinta altor „hermeneuti“ este sa le obscurizeze si mai tare). Cu o singura observatie: de multe ori, impresia cititorului este ca, de dragul implicarii si al demonstratiei, adica al teoriei, sint puse in paranteza criterii de validitate. Se incalca, altfel spus, „limitele interpretarii“. Spre exemplu, exista un intreg subcapitol care incearca sa argumenteze legaturile dintre „Ritul Zamolxian si Miorita“.
Informatia si „bataia“ gindului sint, iarasi, impresionante in volumul de fata. O excelenta carte de hermeneutica scrisa la noi, dar al carei „obiect de studiu“ risca sa o impiedice de la o pozitionare centrala in cimpul cultural contemporan. Hermeneutica ontologica desfasurata in acest volum este, totusi, cam mult pentru… Miorita.