Observator cultural reia seria suplimentelor dedicate dansului contemporan si performance-ului, realizate in parteneriat cu Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB), care au de asta data ca tema conditia insasi a acestei arte.
Corpul ramine un subiect fierbinte – subiectul absolut, de altfel, in artele spectacolului postmodern –, dar revista noastra a ales sa puna acum in dezbatere mai degraba forma de existenta a dansului si relatiile pe care le construieste el nu cu alte arte, ci cu domenii (teoretice) de analiza inrudite: psihologia, sociologia, filozofia…
Iar pentru asta am ales sa-i punem pe dansatori, coregrafi si critici fata in fata cu profesionisti ai acestor stiinte si cu publicul de toate orientarile, intr-o serie de dezbateri live gazduite de CNDB. „Dari de seama“ despre aceste dezbateri vor aparea in suplimentele Observatorului si pe portalul cultural LiterNet.ro incepind din octombrie (pina la sfirsitul lui noiembrie vor aparea patru astfel de suplimente). In acest prim numar, o editie suta la suta romaneasca, Gina Serbanescu si Eugenia Anca Rotescu scriu despre cel mai important eveniment coregrafic al sfirsitului de vara, festivalul Sibiu Dans 2007.
The Dance in the Mirror prezinta in avanpremiera programul inceputului de stagiune la CNDB (patru zile concentrate de Restart ’07, o recapitulare a premierelor de anul trecut), un prim contact cu cea de-a doua editie a unui alt festival important (organizat la Bucuresti) – eXplore dance festival – si un fragment (mica degustare inainte de festin) din cartea Ginei Serbanescu, Sensuri ale corpului in dansul contemporan, publicata de Fundatia „Camil Petrescu“ in colectia sa de teorie cu sprijinul financiar al Centrului National al Dansului. (I.P.)

