Dragostea şi banii sau, mai politic vorbind, corpul şi
economia, sînt printre subiectele importante abordate de participanţii la
proiectul KNOT. Corpul, în relaţia lui cu ceilalţi, în slăbiciunile şi
(in)capacităţile lui, era mai demult luat ca măsură în proiectele arhitecturale
şi urbane. Acest lucru nu se mai întîmplă atît de mult în oraşele de astăzi, în
care ne folosim de accesorii şi maşinării sofisticate pentru a parcurge spaţii
din ce în ce mai vaste. Desigur, ritmul Berlinului – şi în special cel din
Kreuzberg – este cu totul altul, iar în acest context, habitarea temporară pe
care o propune KNOT, în pofida condiţiilor meteo vitrege, este una în care
prezenţa fizică se integrează perfect, şi alienarea pe care am simţit-o în
semideşertul de lîngă Potsdamer Platz dispare.
Stadtmatratze, salteaua triunghiulară pneumatică măsurînd 15
metri pe fiecare latură, pe care raumlabor au conceput-o în 2008 ca pe un
catalizator pentru diverse acţiuni şi interacţiuni ale corpurilor umane în
spaţiul public, a fost folosită în cadrul KNOT pînă la epuizare. Copiii din
cartier au fost primii care au invadat Mariannenplatz încă din prima zi în care
am apărut aici şi au rămas o prezenţă constantă şi neobosită, chiar şi după ce
salteaua a plecat. Copiii au participat, de altfel, şi la atelierele de desen
organizate de Kotti-Shop, un grup care lucrează în comunitatea locală, spaţiul
pe care îl coordonează în mod obişnuit fiind situat la cîteva minute distanţă
de Mariannenplatz. Proiectul pe care Kotti-Shop (grup reprezentat aici de
Stefan Endewardt şi Anne Kohl) îl realizează pentru KNOT este însă mai complex,
ei propunînd o structură spaţială numită a-maze-ing, care să reflecte o
colaborare de tip wiki – publicul fiind invitat să participe, în această
structură, cu obiecte, fotografii, texte, înregistrări video sau audio despre
Mariannenplatz, indicînd pe o hartă a împrejurimilor strada sau locul de care
se leagă materialul cu care au contribuit ei. O structură participativă, dar
care reflectă ideea de laborator experimental asupra creaţiei colective pe care
Kotti-Shop îl organizează şi stimulează în practica lor.
Într-adevăr, provocarea cea mai mare pe care KNOT o aduce
atît organizatorilor, cît şi participanţilor este aceea de a determina o reflecţie
asupra posibilităţilor de acţiune colectivă, mai degrabă decît de participare
pasivă. În ce măsură este posibilă o coaliţie între oameni care nu aparţin
aceluiaşi cîmp profesional, cum putem evita situaţiile în care cineva predă
unidirecţional sau vorbeşte în numele celorlalţi, poate fi scopul acestor
coaliţii altul decît crearea unor spaţii discursive, care, de cele mai multe
ori, rămîn limitate şi accesibile doar celor care le generează, putem face
alianţe cu cei care, aparent, aparţin unor grupuri cu interese opuse, poate un
individ să reprezinte o comunitate sau orice reprezentare înseamnă o preluare a
unei poziţii de putere? Acestea au fost cîteva dintre întrebările ridicate în
continuarea seriei de dezbateri After-life of communism. Some positions on
political imagination, la care au participat, între alţii, Joanna Erbel, Vasile
Ernu, Michal Kozlowski, Ewa Majewska, Vlad Morariu, Janek Sowa, Ovidiu
Ţichindeleanu, serie care a trecut spectaculos, în decurs de o săptămînă, de la
determinarea genealogiilor lingvistice şi politice ale postcomunismului la
analiza condiţiilor practice în care, douăzeci de ani după căderea Zidului
(trăită de mulţi prin intermediul televizorului, după cum declara una dintre
participantele la discuţii) mai putem construi o comunitate constituită pe alte
apartenenţe decît cea de elită economică şi la comparaţiile istorice şi actuale
între dezvoltarea urbană şi segregarea profesională în ţări precum Polonia şi
România.
Duminică, 9 mai, dezbaterile au fost transferate arhitecţilor
şi urbaniştilor, care, timp de cinci zile, s-au întîlnit în cadrul unei serii
de ateliere teoretice şi practice cu titlul Fiction and Action, coordonate de
Jakub Szczesny (Centrala, Varşovia), Nicolas Henninger (Exyzt, Paris/ Londra),
Mister (Basurama, Madrid) şi raumlabor (Berlin). Pornind de la ipoteza că
metodele de planificare urbană de sus în jos, care urmăresc să obţină un
proiect concret prin discuţii şi planificări care predefinesc un viitor
posibil, nu funcţionează în multe situaţii, coordonatorii acestor ateliere au
propus înţelegerea oraşului ca entitate dinamică, asemenea unei fiinţe vii,
care nu urmează traiectorii planificate rigid, ci este supusă la nenumărate
surprize şi detururi. Prin observaţie şi lucru colectiv, prin situaţii integrate
de testare practică, scopul a fost de a găsi o abordare mai puţin determinantă
şi mai dinamică a proceselor de dezvoltare urbană.
Desigur, într-un context în care prezenţa efectivă şi
îndelungată este esenţială pentru activarea unei structuri ca THE KNOT, astfel
de ateliere şi dezbateri sînt esenţiale, aşa cum sînt şi concertele sau
prezentările susţinute de materiale audio-video. Programul nostru, însă, invită
formate cît mai diverse, care pot aduce împreună un public fără aparente
interese comune. Procesul prin care noi ne obişnuim unii cu alţii, ne adaptăm
la acest public şi el la noi este asemănat de co-curatorul Oliver Baurhenn cu
„un contract pentru un apartament pe care nu l-ai văzut înainte: în fiecare zi
descoperi lucruri care existau deja, dar nu erau folosite, altele care lipsesc
şi trebuie aduse, dar, în acelaşi timp, te obişnuieşti şi cu cei care-ţi sînt
colocatari (Mitbewohner). Evenimentele organizate funcţionează ca nişte
petreceri, la care inviţi oameni pe care speri să-i mai vezi şi altă dată,
care, astfel, află despre programul tău cotidian. Să fii doar un observator de
o oră în acest proiect nu este atît de interesant, pentru că el se construieşte
zi de zi de către cei care fac parte din el, cu cît oamenii sînt mai implicaţi,
cu atît apare mai mult un spirit de apartenenţă la ceva“.
Chiar dacă acest ceva este o comunitate eterogenă şi
nelipsită de situaţii problematice. Unul dintre proiectele care a anticipat o
astfel de reţea de relaţii este cel al artistelor Dilmana Yordanova şi Mihaela
Kavdanska, Lovers & Enemies, un scenariu de telenovelă cuprinzînd toate
clişeele clasice acestui gen, pe care l-au dat spre interpretare atît
participanţilor la KNOT, cît şi trecătorilor întîmplători. Scenariul va fi
reluat în Bucureşti, iar secvenţele filmate, cu aceleaşi personaje interpretate
de actori diferiţi, vor constitui cîteva episoade care vor fi apoi editate
într-un film de sine stătător. La fel se va întîmpla şi cu fragmentele filmate
de Katharina Koch, cea care documentează video întreg proiectul astfel,
diferite niveluri ale procesului dezvoltării KNOT vor putea fi, pe de o parte,
transportate în celelalte locuri în care acesta va staţiona, iar pe de altă
parte, vor crea o arhivă temporală şi autonomă a proiectului.
THE KNOT. Linking the existing with the imaginary este un
proiect curatoriat de Markus Bader (raumlabor berlin), Oliver Baurhenn
(DISK/CTM), Kuba Szreder, Raluca Voinea (E-cart.ro). THE KNOT este organizat
de: Goethe-Institut, Polnisches Institut, raumlabor Berlin şi Asociaţia E-cart.ro.
Finanţat de: EU- Programul Cultura 2007-2013, Hauptstadtkulturfonds Berlin. Cu
sprijinul: Goethe-Institut Varşovia, Berlin şi Bucureşti, Institutul Polonez
Berlin şi Bucureşti, Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.), Institutul Cultural
Român Berlin şi Varşovia, Forumul Cultural Austriac. În parteneriat cu:
Kunstraum Kreuzberg/Bethanien, Fundacja Bec Zmiana, Skulpturenpark
Berlin/KUNSTrePublik e.V., DISK e.V. & CTM, HAU - Hebbel Theater Berlin
GmbH, Arhitectura, Observator Cultural. THE KNOT este parte din The Promised
City şOraşul promisţ, o iniţiativă culturală între Berlin şi Varşovia, cu
intervenţii în Mumbai şi Bucureşti/ www.knotland.net.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters