Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2007   |   Septembrie   |   Numarul 389   |   TINAR, CAUT POLITICA. Anti-Becali

TINAR, CAUT POLITICA. Anti-Becali

Autor: Mihnea BLIDARIU | Categoria: Rubrici | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Unul dintre primele lucruri pe care le inveti la Facultatea de Stiinte Politice este ca sondajele sint irelevante si ca fac mult rau, atit politicii, cit si formarii opiniei publice. Cu toate acestea, daca jumatate din ce spun ultimele sondaje e adevarat, atunci, cel putin pentru mine si pentru dumneavoastra, cititorii Observatorului, nu prea mai e rost de stat prin Romania. Daca Gigi Becali ar avea 18, si nu 37 % in sondaje, cit are acum, tot ar fi grav. Cum a ajuns, totusi, acest personaj sa apara in topul increderii la romani? O explicatie ar fi ca, de fapt, nici media, nici analistii politici, nici sociologii nu cunosc cu adevarat acest popor. Toti cei mai sus mentionati, dimpreuna cu intelectualitatea, au crezut – marea lor parte – ca 18 ani e un timp suficient pentru ca un popor sa se dezvete de teoria plus-valorii, de materialismul dialectic si de obisnuintele comportamentale din societatea sub dictatura. Nici vorba de asa ceva. Poporul roman nu s-a dezvatat de aceste obiceiuri – nici de altele – si le-a perpetuat, fie sub aceeasi forma, fie transferate in noi modele si reguli sociale.

Pe timpul comunismului, teoria plus-valorii spunea ca doar constructiile materiale, blocuri, uzine, masini, tractoare, strunguri, doar productia de bunuri materiale conteaza si, prin urmare, conteaza doar clasa muncitoare. Cel a carui munca nu putea fi masurata, cintarita, a carui munca nu era in folosul societatii „multilateral dezvoltate“ – acela era marginalizat. Romanii au transferat aceasta teorie intr-un obicei post-decembrist foarte ciudat: i-au ales mereu pe cei care „fac“: nu neaparat strunguri sau avioane, dar vizite de lucru, conferinte de presa, bai de multime, in orice caz, pe cei care se agita non-stop, spre propasirea natiei, la televizor, insa spre umplerea propriilor buzunare, in particular. Ca politician, in Romania nu renteaza sa fii doar prezent; trebuie sa fii galagios. Trebuie sa faci sau, mai precis, sa te faci ca faci. Or, Gigi Becali chiar a facut: a dat bani saracilor, a construit case sinistratilor si, mai presus de toate, a finantat echipa Steaua. A fost haiduc, filantrop, afacerist, capitalist dur, omul lui Dumnezeu, patronul milos si smecherul de Pipera. Insa nu a fost – cu tot cu indelunga straduinta a profesorului Dan Pavel –, nici o clipa, politician. Asa cum n-au fost si nu vor fi majoritatea celor care populeaza Parlamentul in momentul de fata. Si, asa cum ei nu ne pot minti pe toti, asa nici Gigi Becali nu ne poate cumpara pe toti, oricit de multi bani ar avea. Oricit de mult ar „face“, Gigi nu ne poate „face“ pe toti.

Dupa ce am fost condusi de un cizmar, de un fost student la scoala bolsevismului, de un geolog cu aspiratii de Cuza Voda si sintem condusi de un marinar cu pretentii de erou proletar, incep sa cred ca nu sintem atit de departe de a fi condusi de un cioban. Un cioban la fel de periculos ca si cizmarul, pentru ca e la fel de megaloman. E trist atunci cind faci apel la fosta conditie sociala a sefilor de stat. Insa toti presedintii Romaniei au reusit trista performanta de a ne aminti ca orice mediu social are marile sale lipsuri. Lipsuri pe care ei au reusit, ca sefi de stat, sa le scoata in evidenta, nu sa le umple. Iar acest ultim exemplar de grandoman de Dimbovita, numit Gigi Becali, are necesarul tupeu – mostenit de pe stadioane, probabil – de a face din propriile trasaturi negative lege de stat. Pentru ca, in mintea sa, legea e el…

 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai recente comentarii
@Mihnea Moroianu: nu facem sondaje
@Ovidiu Simonca (Propunere "electorala")
CAPITALA şi SCULPTURA CAPITALĂ
Normalizare
Un om inteligent, sensibil fata de oameni, sensibil la argumente
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire