OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Probabil că sîntem singura ţară din Europa în care politicienii au, drept unică preocupare, o campanie electorală continuă. Orice gest, orice decizie, orice porumbel le iese pe gură, trebuie judecat din această unică perspectivă. Jurnaliştii şi analiştii politici încă se mai amăgesc comentînd mişcările clasei politice ca avînd – măcar în parte – o componentă fie ideologică, fie practică, un gînd, acolo, care să se îndrepte şi spre noi, fraierii care le-au acordat puterea pe care stau acum. Nici vorbă de aşa ceva! Tot ceea ce ţine de această castă de oportunişti este impregnat de mirosul şi gustul puterii, de transpiraţia luptei pentru putere, de obsesia păstrării puterii sau de paranoia că cineva îi pîndeşte după colţ, să le-o fure.

 

Traian Băsescu s-a apucat să vîneze voturile puţinilor naţionalişti rămaşi printre cetăţenii cu drept de vot. S-au dus vremurile în care şeful statului stătea confortabil în fruntea sondajelor! Acum trebuie să muncească pentru fiecare procent, să-l caute bine şi să şi-l adjudece. Cu toate acestea, preşedintele greşeşte: maghiarii sînt mai mulţi, mai disciplinaţi şi mai loiali decît mîna de loialişti ai României Mari. Iar după incidentul de duminică, cu refuzul de survol al aeronavei preşedintelui ungar, Băsescu poate să-şi ia la revedere de la voturile minorităţii maghiare...

 

Pînă la maghiari însă, Traian Băsescu a încercat să-l maculeze pe Mircea Geoană, ridiculizîndu-l şi acreditînd ideea că, fără el, Geoană ar fi fost acum undeva, la coada partidului. Însăşi formularea cu glas tare a acestei idei ar trebui să ne dea fiori: ea ne certifică faptul că, în România, partidocraţia a înlocuit cu succes democraţia, încît nici măcar vinovaţii ei autori nu se mai sinchisesc s-o ascundă. Acest fapt – că preşedintele ţării dictează cursul evenimentelor în interiorul partidelor, coordonîndu-le luptele interne şi influenţînd rezultatul –, precum şi ţopăiala ideologică ce permite stîngii să-i dea în cap dreptei pentru ca, mai apoi, s-o pupe zgomotos pe gură ne arată o clasă politică dispusă doar la a-şi împărţi puterea în interior în loc să o gestioneze şi să o întoarcă spre popor, sub formă de legi, reforme şi programe economice şi sociale coerente.