OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Uneori, micile nuclee sociale şi economice dau măsura şi exemplul unei întregi societăţi. Privind către sate şi oraşe, către comunităţi mai restrînse sau mai largi, ai imaginea de ansamblu a unui popor.

Am vorbit, în alte articole, despre Roşia Montană. Acum aş dori să vorbesc despre Vama Veche. Nu pentru că e o modă – sau poate şi de asta –, ci pentru că sînt un vizitator al acestui (fost) sat de vreo 12 ani. Acum 12 ani, cînd am pus pentru prima oară piciorul în Vama Veche, am rămas şocat de liniştea şi „primitivismul“ acelei zone. Exista un singur bar pe plajă, făcut dintr-o foaie de paraşută şi din nişte buşteni. La o rulotă, o tanti vindea 3 feluri de bere, apă, suc şi palincă de Oradea. Nu exista un restaurant, doar o alimentară. Cine voia ciorbă, se ducea pînă în 2 Mai. Şi mai era tabăra universitarilor clujeni.

Ca orice plajă virgină, ca orice loc sălbatic, dar accesibil de pe planeta asta, şi Vama Veche s-a dorit a fi explorată şi cunoscută de turişti. Însă dacă s-a ajuns la ce s-a ajuns, nu e din cauza formaţiei Vama Veche, nici din cauza Festivalului Stufstock; ci doar pentru că avem, ca români, un stil unic de a face turism şi un fel, şi mai unic, de a vinde turism. În Vama Veche, prima investiţie făcută pentru „modernizarea“ locului a fost o discotecă. După care betoanele au început să curgă, însă, cum să vă spun, nu în vreun mod ordonat – pentru că şi betoanele pot arăta într-un fel dacă le ordonezi –, ci haotic, la derută, care pe care. În 3 ani de zile, patronii diferitelor terase se turnau unii pe alţii la Garda Financiară şi la Garda de Mediu mai ceva ca Felix Voiculescu la Securitate. Iar peste toţi şi toate trona o primărie coruptă pînă-n măduva oaselor. Care aşa a rămas şi pînă azi. Iar acum există chiar hoteluri în Vama Veche: ele stau vizavi de dughenele cu colaci şi briz-briz-uri, despărţite de o pistă de biciclete, născută direct din praful drumului.

Preţurile sînt doar un pic mai mari ca la Mamaia, în schimb, oferta este cu mult mai proastă decît în Eforie, iar servirea se face în spiritul „nu-ţi convine, cară-te!“. Aşa că Vama Veche este expresia cea mai fidelă a capitalismului de mahala în care se zbate România: nimeni nu respectă pe nimeni, toţi vor să facă bani oricum, legea poate fi ocolită şi autorităţile sînt primele care o încalcă. Cel mai bine pot să v-o spună primarul şi consilierii din Vama Veche, ca şi băieţii de la chioşcul din intersecţie, care îţi cer 1 leu să-ţi desfacă vinul şi 2 lei pe un pahar cu gheaţă. Nu-ţi convine? Cară-te!