OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mai aveam o oarecare umbră de îndoială privind incapacitatea lui Emil Boc de a face faţă funcţiei pe care o deţine. Îmi spuneam că trebuie să existe înţelegere pentru un premier aflat în mijlocul furtunii economice, mă gîndeam că oricine merită o şansă, trăiam cu iluzia că omul vine din Ardeal, tărîmul cumpătării, răbdării şi al bunului-simţ cu iz occidental. Aiurea. Emil Boc deţine aceeaşi doză de nesimţire şi demagogie politică ce i-a caracterizat pe toţi premierii de dinaintea lui, Emil Boc, la fel ca toată clasa politică, vorbeşte mult şi face mai nimic. Ba, de ce să nu fim sinceri?, vorbeşte chiar mai mult decît majoritatea personajelor pe care avem nefericirea de a le vedea la televizor, la fiecare jurnal de ştiri.

Cred că părinţii ar trebui să se declare solidari cu profesorii copiilor lor. Pentru că, dacă e să judecăm corect, nici majoritatea părinţilor nu cîştigă mai mult decît profesorii. Atunci cînd un ceferist intră în grevă, nu cred că vreun profesor are de gînd să-l dea în judecată pentru că nu mai poate ajunge la şcoala din sat cu personalul. Dacă taximetriştii blochează circulaţia, nici un profesor nu i-ar da în judecată pentru că nu mai ajunge la ore. Şi exemplele pot continua. Nu trebuie să lăsăm politruci demagogi ca Emil Boc să ne strecoare în suflet acest tip de vrajbă. Trebuie ca societatea să se unească împotriva iresponsabilităţii unei clase politice care are oricînd bani de maşini de protocol noi, însă nu găseşte nicicum resurse pentru a-şi onora promisiunile. Unii ar spune că o grevă generală pe timp de criză e un gest nebunesc. Eu spun că e un gest necesar atunci cînd guvernarea doarme în fotolii şi singura criză care o interesează e cea din propriile portofele.