OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 13 iunie 2009, scutierii au intervenit din nou. De data aceasta, pentru a potoli cîteva zeci de timişoreni, pe Stadionul din Târgu-Jiu, la finala Cupei României. Motivul „revoltei“ microbiste: un penalty. Cam aici s-a ajuns în 20 de ani de pseudo-democraţie: de la Legea lustraţiei la un penalty. Acest drum lung, presărat cu numeroase obstacole, printre care intelectuali luminaţi, cetăţeni revoltaţi şi tentative de reformă a Justiţiei, a fost desăvîrşit cu ajutorul unei clase politice preocupate exclusiv de furt, precum şi a mass-mediei preocupate excesiv de scandalurile mondene, de hăhăielile lui Băsescu şi Becali şi de dramoletele familiale ale ţaţelor din Cîmpia Bărăganului. Acum, după 20 de ani de la Revoluţie şi la 19 ani de la legalizarea furtului ei, putem să declarăm, cinici şi întristaţi: democraţia nu există în România.

 

Libertatea a fost transformată în libertinaj. Politica –, în telenovelă greţoasă. Votul este un produs scos la mezat, pentru cine dă mai mult. Economia e un labirint nesfîrşit de şpăgi, mită, interese personale, afaceri ilegale şi politicieni corupţi. Societatea civilă e împărţită între „intelectualii cool“, à la Caţavencu, care, pe de o parte contestă Codul Civil şi pe cel Penal, şi pe de alta, fac reclamă firmei Roşia Montană Gold Corporation, şi o mînă de tineri care îşi menţin cu greu entuziasmul prin pădurile de la Tăşuleasa şi în munţii de la Roşia Montană. Violenţele de pe stadioane, bîlbîielile şi minciunile din politică, autismul social şi nepăsarea oamenilor – toate atestă definitivarea acelui drum început în 13 iunie 1990, un drum greşit, pe care am păşit şi de pe care nu am avut curajul să ne abatem. Iar acest drum s-a încheiat în momentul în care Băsescu a pronunţat cuvîntul „recesiune“, un cuvînt pe care Vanghelie a trebuit să-l caute pe goagăl pentru a-l înţelege. Însă noi am înţeles foarte bine că vor fi din ce în ce mai puţini bani, din ce în ce mai puţine locuri de muncă, din ce în ce mai multe nemulţumiri. Şi am înţeles că asta nu este o urmare, în primul rînd, a crizei mondiale, ci mai ales a iresponsabilităţii, corupţiei şi nesimţirii cu care clasa politică, de orice culoare, a condus această ţară în aceşti 20 de ani.