Carevasăzică, PSD vrea cu PD-L, la
guvernare. Printr-o scenetă frumos aranjată, social-democraţii
s-au jucat de-a democraţia şi au votat cu cine vor să împartă
puterea. Sînt convins că ideea a fost a lui Mircea Geoană.
Şi, ca de obicei, ideea lui Mircea Geoană s-a dovedit extrem de
neinspirată pentru el însuşi. Miron Mitrea şi ai lui –
baroniada locului, scuzaţi interludiul, n-am putut să mă abţin –
au decis altceva decît a vrut şeful partidului. Au decis chiar
şi altceva decît a vrut „părintele spiritual“ al PSD, Ion
Iliescu. Ideea de a merge alături de PNL părea, măcar, firească,
în contextul ajutorului pe care PSD l-a furnizat liberalilor în
a conduce ţara cu un guvern minoritar. Însă, vezi Doamne,
liderii din teritoriu s-au supărat că liberalii i-au atacat prin
campanie. Ce să-ţi spun, ca şi cum pedeliştii i-au mîngîiat
pe creştet şi i-au alintat...
Adevăratul motiv pentru care baza
partidului, oamenii din teritoriu, vor cu PD-L este că vor bani de
la buget şi, de asemenea, intuiesc – exact, după părerea mea –
că Băsescu va numi un premier PD-L, invocînd numărul în
plus de mandate al acestora. Apar însă o serie de probleme şi
de piedici în calea dorinţei PSD-ului. În primul rînd,
PD-L şi-a exprimat prima opţiune, şi aceea este PNL. În al
doilea rînd, chiar dacă PD-L ar dori să se răzgîndească,
nu îl va lăsa Traian Băsescu, conştient că o alianţă
PD-L-PSD îi va crea o imagine extrem de proastă şi de
nefavorabilă în contextul alegerilor prezidenţiale de anul
viitor. În al treilea rînd, PSD vrea să scoată UDMR din
cadrul guvernării, însă PD-L este împins de popularii
europeni să îi ţină pe maghiari în jocul puterii.
Probleme creează ipoteza unui guvern
PD-L-PSD şi pentru democrat-liberali şi Traian Băsescu. În
cazul materializării unei asemenea ipoteze, alegătorii PD-L se vor
întreba, pe bună dreptate, care a fost sensul sloganului „Ei
cu ei, noi cu voi“ şi rostul atacurilor repetate ale lui Emil Boc,
în special, la adresa PSD-ului. Şi se vor simţi înşelaţi.
Pe de altă parte, Traian Băsescu nu poate să nu se gîndească
la faptul că o asemenea alianţă i-ar aduce susţinere din partea
electoratului PSD, un electorat masiv. Însă aici apare o altă
necunoscută: chiar nu va da PSD un candidat la preşedinţie, în
2009? Iar dacă va da, cum vor reuşi să guverneze două partide
aflate în competiţie pentru şefia statului?
Nu în ultimul rînd, trebuie
să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă o opoziţie slabă,
formată doar din liberali şi, posibil, din UDMR. O opoziţie slabă
duce, în timp, la unidirecţionarea vieţii politice şi, în
final, la inexistenţa pluralismului politic. Ceea ce e foarte grav
pentru o democraţie. Aşadar, PNL nu iese încă din ecuaţia
guvernării, în opinia mea. Şi, oricît de mult ar dori
unii sau alţii să arunce întreaga responsabilitate a formulei
guvernamentale pe umerii lui Traian Băsescu, nu doar şeful statului
este responsabil aici – oricare ar fi partidul care va da
premierul, acest partid trebuie să se gîndească bine de tot
alături de cine vrea să guverneze. Dar, din păcate, la noi,
gînditul nu este unul din atuurile clasei politice...