În orice ţară normală, un partid care se comportă cum se
comportă PSD ar ajunge sub pragul electoral. Ar fi normal, într-o ţară normală,
ca un partid în care se dau asemenea lupte, nu doar pentru şefia lui, ci şi
pentru tot felul de funcţii şi funcţişoare, în care iese preşedintele, zice
una, şi după el se perindă toţi liderii din teritoriu şi zic altele, în care
tot felul de comitete şi comisii caută cu lumînarea pe sub masă cîte un individ
care măcar să aibă faţă, dacă nu jumate de creier, de ministru, ar fi normal,
spuneam, ca un asemenea partid să pice liber în sondaje, amendat de judecata
politică sănătoasă a cetăţenilor.
La noi nu e aşa. La noi, cu cît e mai telenovelistic
partidul, cu cît conţine mai multe scandaluri în interior, cu cît există mai
multe guri care nu ştie ce vorbeşte, cu atît mai apreciat e de către români.
„Ai auzit, soro, ce-a făcut Geoană? I-a tras preşul de sub picioare lui Oprea!
Fugi, ţaţo, d-aci, că nu te cred! Tu ai văzut ce-a zis Vanghelie? Să vezi, tu,
că vine Dragnea ministru! Hai, lasă-mă, serios? Eee, păi dacă-ţi zic... şi să
ştii că aici e şi mîna lui Mitrea. Şi nici Iliescu şi Năstase nu stau
degeaba...“. Şi, în timp ce un asemenea serial de prost gust, concurînd cu
Clanul Sprînceană, se desfăşoară sub ochii lacomi de senzaţional ai românilor,
la vecinii de palier ai protagoniştilor e mare veselie, pun pariu! Se distrează
familia PDL de nu mai poate. La cîte o bucată, iese Emil Boc în faţă şi-i trage
un discurs plin de „responsabilitate“, serios şi grav. După aia, închid uşa de
la apartament şi dă-i cu rîs şi cu tăvăleală: ia uite, bă, la ăia din PSD, ce
panarame! Ăăă, scuze, dar „nu e problema noastră!“.
Deasupra tuturor, din fotoliul de piele din uşă de căpitan
de vas, regizorul Băsescu supervizează şi binecuvîntează ghiveciul de emoţii
din platoul de filmare. E clar, îi sînt mai simpatici băieţii de la vila din
dreapta: sînt prieteni vechi, de pe vremea scurtmetrajelor cu mineri sau a
filmelor de acţiune în portocaliu din 2004. Totuşi, „funcţia“ îl obligă să
regizeze întregul show, aşa că mai dă indicaţii şi pe la vecinii din stînga.
Însă e greu: cum deschide gura, cum se bosumflă Năstase şi se încrîncenează
Iliescu. Noroc cu Mircea Geoană, un diplomat desăvîrşit sau, după caz, un
mincinos admirabil – el e întotdeauna politicos, asigură pe toată lumea de
sprijinul PSD şi de conlucrarea între palierele politice, chiar dacă în spatele
său se împart pumni şi picioare, se pun chibrite aprinse între degetele de la
picioare şi se leagă şireturile de la papuci între ele.
În concluzie, bine te-am regăsit, ţară infantilă, bine ai
venit, popor de copii, sub această nouă guvernare care face ca „Cenuşăreasa“ să
pară un basm de o subtilitate politică înfiorătoare... Vorba lui Florin
Piersic: „dragilor, e o meganebunie!“.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters