OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-un mod inconstient, probabil, cei care au gindit brand-ul de tara al Romaniei au nimerit-o foarte bine, daca ar fi fost vorba de clasa noastra politica. intr-adevar, fabula(tia) si spiritul (de gasca) sint definitorii pentru niste personaje ce par coborite fie din benzile desenate, fie din comediile cu Stan si Bran. „Fabulospirit“ are o constructie de struto-camila, de animal mitic imbatat cu tuica de prune, capturat si prezentat la tirgul de duminica numai asa, sa mai faca si badea un leu...

In Posibilitatea unei insule, Houellebecq anunta, sec si cinic, moartea poeziei. Laolalta cu ea, europenii sint pe cale sa arunce la gunoi, potrivit autorului francez, imaginatia, literatura, natura, iubirea si, in general, orice tine de abstractul si absurdul existentei umane, orice nu poate fi explicat de tehnologie, televiziune sau publicitate. in goana dupa modelul uniunii de state americane, Europa se corporatizeaza, se compactizeaza, economic vorbind; cetatenii ei formeaza regimente disciplinate de lucratori, inchisi in birou de luni pina vineri si trimisi in cautarea fericirii de 24 de ore in weekenduri. Ne plac orasele lor, insa ne plingem ca nu-i vedem deloc pe strazi sau in baruri seara, in timpul saptaminii. Sintem naivi, pentru ca nu am aflat ca pina si distractia, acolo, are timpul ei bine delimitat. Mai mult, formele ei au preturi precise si au fost de multisor transformate in afaceri de succes. Iar ceea ce noi numim „la tara“, la ei a disparut de mult. Satele lor au dezvoltat aceeasi tehnica urbana, doar ca prezervarea naturii din jur le confera un aer mai curat si o poluare fonica mai redusa.

Daca era nevoie neaparata de un brand de tara – si asta e o dezbatere viabila: chiar era nevoie?... – el s-ar fi putut axa pe faptul ca, in Romania, inca se viseaza, ca aici inca se fac planuri, ca mai exista natura salbatica, ca vaca se mulge cu mina, ca exista chioscuri de cartier, ca exista restaurantul de cartier si circiuma de la sosea, ca se mai fac festivaluri de poezie, ca mai sint doua mocanite, ca inca mai descoperim vestigii arheologice, ca facem vin fara conservanti, ca avem tuica si palinca. Chiar si „barbaria“ noastra cu care omorim porcul si mielul de sarbatori, am fi putut-o include in prezentare, ca opusul „umanitatii“ cu care europeanul trage un glont in cap animalului, sau, si mai blind, il electrocuteaza. il loc de toate astea – si multe altele –, ne-am trezit cu o imagine de Pacala (care e al nostru, adevarat, dar parca nu e de scos la parada...). Singurii ce se integreaza suta la suta in aceasta imagine sint politicienii romani, pe care Occidentul si exigentele lui i-au lasat complet reci. Prin comportament si apucaturi, acesti Catavenci, Branzovenesti, Farfurizi si Dandanachi au reusit atit sa scirbeasca Europa, cit si sa bage acest popor intr-o lehamite care ne-a fost, oricum, mereu aproape. Cind aude de politica, orice roman, de la 15 la 80 de ani, manifesta un resentiment atit de puternic, incit incepi sa te intrebi daca la viitoarele alegeri se va mai prezenta cineva.

Ne-am integrat intr-un organism complicat, cu propriile lui probleme. inainte de a le avea, insa, Europa a trecut prin procese de dezvoltare sociala, politica, a constiintei civice, si asa mai departe. Daca Occidentul e pe moarte, asa cum declara Houellebecq, nivelul sau de civilizatie ii da un oarecare drept la extinctie. Decaderea survine in urma unei ascensiuni fulminante. Romania, insa, in loc sa se prezinte in acest corp cu forte proaspete, cu energia si curatenia unei natiuni renascute, se integreaza direct in aceasta decadere. Se vorbeste de noi in domeniul infractionalitatii, al prostitutiei, al muncii la negru, al coruptiei si instabilitatii politice si sociale. Iar „fabulospirit“ ne face un serviciu la fel de mare ca acela pe care ni l-ar face instituirea unui guvern de uniune nationala. Mai mult fabula decit spirit, nu-i asa?...