Pînă la apariţia acestui
articol, FMI se va fi decis dacă acordă sau nu a doua tranşă de
împrumut României. Cu sau fără această tranşă,
România se află deja într-un blocaj – în primul
rînd, de comunicare între clasa politică şi societate.
Nimeni din România nu mai e dispus să îi creadă pe
politicieni. De aceea, nimeni nu mai are nici răbdare şi nici nervi
să îi asculte. Şi începe să se iasă în stradă.
Aşa, pe bucăţi, pe sindicate, dar se iese.
Politicienii vor coborî degeaba
în „mijlocul cetăţenilor“. În cel mai bun caz, nu
îi va băga nimeni în seamă, în cel mai rău caz,
s-ar putea să-şi ia vreo două poşete după ceafă sau un picior
în stomac. Iar după cum se precipită lucrurile, a doua
variantă pare mai probabilă. Astfel, în locul politicienilor,
în stradă vor mai „coborî“ doar Poliţia şi
Jandarmeria, două instituţii care nu au decît darul de a
irita populaţia. Nu ştiu dacă se va ajunge la grave violenţe de
stradă, dar incidente vor fi. Şi politicienii români habar nu
au să gestioneze asemenea stări de nemulţumire. Ei sînt
obişnuiţi doar să promită. Dacă împrumutul FMI va veni,
vor promite plata pensiilor şi salariilor, însă nu vor face
decît să mai amîne puţin valul crescînd de
nemulţumire. Dacă acest împrumut nu va veni, tare mă tem că,
după 20 de ani, ne aşteaptă un nou Crăciun tulbure.
Între joaca de-a „cine pe cine
scoate de la guvernare“ şi „poate candidez, poate nu“,
politicienii sînt incapabili să vadă cum vasul pluteşte în
derivă, asta cu toate că unii dintre ei sînt marinari cu
experienţă (zice-se…). Cu toate că alianţa mogulilor de presă
împotriva lui Traian Băsescu e transparentă şi vizibilă, nu
aceasta ar trebui să fie prima grijă a – încă –
preşedintelui. Pentru că nu televiziunile şi ziarele dau de
mîncare populaţiei şi nici nu îi plătesc salariile şi
creditele la bănci. Deşi se vede cu ochiul liber că nu se (mai)
suportă, grijile PSD-ului şi PDL-ului ar trebui să fie altele
decît să se îmbrîncească şi să faulteze prin
intermediul oamenilor din Serviciile Secrete şi al comisiilor de tot
felul. Politicienii au ajuns atît de siguri de puterea lor şi
atît de indiferenţi la neputinţa cetăţenilor, încît
au uitat şi de pîine. A mai rămas doar circul. Or, poate s-a
uitat, dar acum 20 de ani, apelul la circ, cu pancarte, steguleţe şi
ovaţii, l-a dus la pierzanie pe Ceauşescu. Conştiinţa de sine a
unui popor poate fi subestimată. Foamea lui – niciodată.