OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Legea indemnizaţiei mamelor ne-a arătat cît de aplecat spre stînga e, de fapt, acest nou guvern. Măsura plafonării indemnizaţiilor ar fi putut intra foarte bine şi pe agenda de lucru a unui guvern dintr-un stat comunist totalitar. Dezinformarea pregătită de Guvern, cu exemplul stupid al brokeriţei care a cîştigat patru miliarde de lei vechi, ne-a demonstrat mentalitatea acestui cabinet, gata să fluture prin faţa săracilor României imaginea unei „ciocoiţe“ de neam nou, cam în acelaşi stil cu care Iliescu anunţa, în iunie 1990, că pe Primăria Capitalei s-a ridicat stindardul legionar. Legea, în forma ei actuală, e de un stîngism găunos, creînd un presupus avantaj pentru „cei mulţi şi săraci“ şi discriminînd persoanele cu venituri mari şi cu nivel ridicat de educaţie, care plătesc taxe mai mari la stat. Populismul acesta este tipic pentru PD-L şi PSD, fiind, de altfel, unul din lucrurile pe care aceste partide le au în comun.

 

Apropo de Iliescu, pe care tocmai l-am menţionat: am trăit s-o văd şi pe asta, în sfîrşit – Ion Iliescu, pocnit cu monede şi cu ouă şi huiduit cu ocazia aniversării Revoluţiei! Era cît pe ce să mă bucur, pînă am realizat că ăia de l-au „atacat“ erau foşti revoluţionari nemulţumiţi că împărţeala carnetelor de erou n-a ajuns şi pe la ei, sau ceva în genul ăsta. Cam ăsta e nivelul de conştiinţă civică la noi: eroii cer premii, ca la şcoală, pentru că dirigintele le-a luat coroniţele şi a fugit cu ele în cancelarie. Oricum, de remarcat orgoliul stupid şi tenacitatea oarbă a fostului şef de stat, care nu s-a lăsat pînă nu a reuşit să fie protagonist în toate locaţiile comemorării, cu toate sfaturile SPP-iştilor din dotare. Cîteva zile mai tîrziu, Mihai Chiţac a fost eliberat din închisoare pentru o operaţie. Asta se întîmplă cînd arestezi vinovaţii prea tîrziu. Plus că, nu-i aşa, nu putea fi statul mai criminal decît criminalul, să-l lase să moară de boală în puşcărie; măcar generalul asasin a avut bunăvoinţa să-i împuşte scurt pe revoluţionari, fără să-i chinuie... Într-un asemenea context, gestul de fiecare an al unor tineri ce lipesc afişe cu „eroii nu mor niciodată“ pare singurul normal şi respectuos faţă de cei care au plătit cu viaţa preţul libertăţii noastre.