OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Stau şi mă gîndesc, uneori, cît de departe pot fi politicienii români de realitatea unei societăţi în care ei ocupă, probabil, ultimul loc în topul încrederii. Cît de departe e Traian Băsescu de o realitate în care şi-a lăsat susţinătorii cu gura căscată, girînd o coaliţie fără cap şi fără coadă, doar de dragul puterii. Cît de departe e Mircea Geoană de realitatea propriului partid, pînă la urmă, în care şefi de trib locali se sfîşie cu dinţii între ei, în timp ce „prostănacul“ iese la rampă şi face declaraţii de unitate şi responsabilitate! Cît de departe sînt Ion Iliescu şi Adrian Năstase de realitatea în care primul e întîmpinat la aniversări revoluţionare cu monede în cap şi ouă pe palton, iar al doilea visează la funcţia supremă în stat, cînd, după colţ, îl aşteaptă DNA-ul şi dosarele de corupţie! Cît de departe e întreg guvernul Boc de realitate, cerînd românilor să strîngă o curea care, oricum, a ajuns la ultima gaură, obligîndu-i pe pensionari la o pensie de cele mai multe ori mizeră şi plafonînd, la urma urmei, nu indemnizaţia, ci direct dorinţa mamelor de a mai avea copii!

 

În vremuri de criză, politicienii români se comportă nu mai bine, ci mai rău decît pe timp de bunăstare. Soluţiile lor seamănă, ca în toţi aceşti 19 ani, cu improvizaţii politice şi legislative, şi chiar au un anume iz de stat poliţienesc. Însă, în primul şi în primul rînd, toate aberaţiile pe care le aduc noile legi, mai ales cele legate de cumulul pensiei cu salariul şi Legea 298, apar datorită faptului că politica românească postdecembristă nu este decît un şir nesfîrşit de greşeli, întrerupt de prea puţine decizii corecte. Dacă pensiile ar fi fost, de la bun început, decente, pensionarii n-ar mai fi fost nevoiţi să muncească. Dacă infracţionalitatea şi marea corupţie ar fi fost de la bun început combătute eficient, n-ar mai fi trebuit, acum, să asculte SRI-ul discuţiile băbuţelor din piaţă. Însă, să fim sinceri: dacă n-ar fi venit la putere acei oameni, în 1990, lucrurile ar fi stat altfel. Acum, ele stau aproape la fel: acei oameni, în marea lor parte, conduc România anului 2009. Aşa că, de ziua lui Nicolae Ceauşescu, putem să-i sărbătorim pe demnii săi urmaşi!...