La vremea cînd acest articol va apărea, se va fi tras linie
în lupta electorală pentru primării şi consilii locale. Mai important, poate,
decît cine a cîştigat este cine n-a cîştigat – şi aceea este democraţia.
Alegerile locale din 2008 nu au continuat trendul ascendent de prezenţă la vot,
la care se spera în 2004. În patru ani, clasa politică i-a întors pe români la
lehamitea şi indiferenţa din care reuşise să-i smulgă, întrucîtva, presupusul
cavaler pe cal alb, Traian Băsescu. Mediul urban – care, se zice, ar fi mai
„luminat“ –, în special, nu s-a sinchisit să dea pe la urne, şi pe bună
dreptate: nu a existat nici un candidat care să iasă în evidenţă. În general,
cursa politică a fost dominată de non-combat, de înţelegeri subterane şi de
lipsa unor proiecte de dezvoltare durabilă. Ca de obicei, politicienilor a
început să le turuie gura doar pentru că a fost campanie – începînd cu 2 iunie,
vă garantez că nu o să mai auziţi multe de la ei...
Ion Iliescu orchestrează o lovitură de putere la Bucureşti,
acolo unde preferatul său, Sorin Oprescu, va merge în al doilea tur de scrutin.
Bătrînul obsedat de putere direcţionează voturile PSD către acesta fără nici o
jenă; probabil că, în caz de victorie a doctorului Oprescu, Iliescu va găsi
oportună formarea unei noi grupări de stînga în jurul acestuia şi sub comanda
sa, din umbră. Incidentele de la Ştefăneşti sînt simptomatice pentru
primitivismul politic şi civic în care se află România şi mediul ei rural, în
special. Presupunînd că acei alegători nu s-au călcat în picioare să voteze
pentru că li s-a promis 300 de euro pe vot – aşa cum s-a vehiculat –, singura
motivaţie valabilă rămîne... prostia: a vota nu e un concurs şi votul tău nu
valorează mai mult dacă e exercitat la 7 dimineaţa în loc de 7 seara – iată ce
nu au priceput „alegătorii“ din Ştefăneşti.
Însă imaginea care, de departe, caracterizează cel mai fidel
această campanie electorală, ca şi starea jalnică a presupusei democraţii
româneşti, este cea a premierului Călin Popescu Tăriceanu votînd în deplină
ilegalitate, cu cartea de alegător în loc de cea de identitate şi violîndu-şi,
singur, secretul votului. O doamnă, membră a comisiei electorale a secţiei de
votare, a spus că i-a fost „jenă“ să-l atenţioneze pe premier că a greşit. Uite
de asta îşi fac de cap politicienii români, de asta îşi permite C.V. Tudor să
urle injurii în direct, la TVR, de asta partidele ajung să se bată pe umeri,
frăţeşte, cu neruşinare, eludînd actul competiţiei politice. Pentru că
românilor le este „jenă“!... Oare cum ar fi fost dacă şi celor care au ieşit în
stradă în 1989 le-ar fi fost jenă? Să le fi fost, aşa, ruşine să-l huiduie pe
Ceauşescu? Să le fi fost... lene, să zicem, să iasă cu piepturile goale în faţa
tancurilor?...
Adevărul e că şi mie mi-e jenă. De jena românilor de azi.