Ca in orice stat balcanic care se respecta, daca nu ne-o facem noi, cu mina noastra, ne-o fac vecinii. Vecinii kosovari de etnie albaneza, mai precis. Ce-o fi fost in capul oamenilor astora si, mai ales, ce-o fi fost in capul statelor europene care le-au recunoscut nevoia de avint eroic nationalist si romantic? Sa fim seriosi, nu mai sintem la 1848, cind, la risc, iti afirmai dreptul la neatirnare si sfirseai ori independent, ori pe esafod. Nici atunci nu era tocmai simplu, daramite acum... Pina la urma, Kosovo se dovedeste a fi un bulgare de zapada cam greu de oprit, o reactie in lant declansata de acelasi nationalism gaunos care ii bintuia mintile si lui Ceausescu.
Ca de obicei, Statele Unite mai pun un stegulet pe harta, mai aproape de Rusia, si isi freaca minutele de bucurie ca Europa e iarasi bintuita de ginduri extremist-nationaliste. Dincolo de intentiile de peste Ocean, voalate in discursuri despre „democratie“, Europa are de rezolvat doua probleme pe care autodeclararea independentei Kosovo le ridica. In primul rind, este acesta un precedent cu repercusiuni asupra altor situatii asemanatoare? Raspunsul e simplu: daca este legal, da, daca e ilegal, nu. Stabilirea legalitatii demersului kosovar ar da apa la moara tuturor miscarilor separatiste, din Spania pina in Armenia, trecind prin Romania.
Deja, insa, este greu de pus amprenta de ilegalitate asupra actului de declarare a independentei, din moment ce anumite state europene s-au si grabit sa o recunoasca. Cea de a doua problema este: ce are de oferit Kosovo Uniunii Europene? Stabilitate si securitate? Sa fim seriosi, e o bucata de pamint cit doua judete romanesti, care nu are nici macar armata proprie. Nu exista economie, nu exista industrie, nu exista nimic in afara de mindria de a fi albanez kosovar si de convingerea ca statul sirb este intruchiparea Raului pe pamint. Dimpotriva, UE ar fi trebuit sa fie mai interesata de aderarea Serbiei, aderare care, impreuna, poate, cu cea a Ucrainei, ar fi dat o lovitura serioasa Rusiei si ar fi ridicat gradul de securitate al Uniunii la frontiera rasariteana. In loc de asta, s-a ajuns la declaratii violente din partea Moscovei, cu aluzii la folosirea fortei...
Lasind la o parte tabloul european, observam ca in Romania situatia din Kosovo are efecte electorale intristatoare si bizare. PRM, potrivit ultimelor sondaje, trece iarasi de pragul electoral.
La Cluj, unde locuiesc, au aparut pe strazi afise care ne anunta ca „tinutul secuiesc a fost si va fi intotdeauna pamint romanesc“. Nu stiu de ce, dar mereu m-a nelinistit faptul de a vedea afirmatii de domeniul evidentei transformate in sloganuri. Maghiarimea, in schimb, s-a scindat tot mai tare. UDMR-ul e fortat sa joace la doua capete, sa fie moderat vizavi de partenerii de guvernare si ferm in fata alegatorilor – insa acest joc duplicitar e sanctionat drastic de electorat, partidul aflindu-se sub pragul de 5 procente. Uniunea Civica Maghiara, in schimb, e pe baricade, dar nu pare nici ea a se bucura de un sprijin masiv. Traian Basescu avea dreptate: si pe ungurii de rind, ca si pe romani, ii dor mai mult problemele de zi cu zi, si mai putin iluziile pasoptiste ale unor revoltati romantici... Insa, ce-i drept, clasa politica si-a mai gasit un subiect de abordat in campania din acest an. Kosovo, fi-ti-ar independenta!...

