Copilul de Aur, Rudy şi Bogdan
Artistu’: iată o triadă de intelectuali alături de care PD-L-ul
nu are cum să piardă alegerile! Partidul prezidenţial se arată
sensibil la gusturile melomanilor de cartier, ale băieţilor cu
ghiul şi lanţ de aur la gît, ale tovarăşilor de celulă şi
ale absolvenţilor de şcoala şmecheriei, lansînd o manea de
campanie cu titlul – cum altfel – „Ei cu ei, noi cu voi“. Din
punct de vedere electoral, nu pare nimic de reproşat: pedeliştii au
dorit să-şi atragă şi voturile acestor indivizi (destul de mulţi,
să recunoaştem). Ca imagine, însă, e de un hilar absolut:
vi-i închipuiţi pe cei trei de mai sus sprijinindu-l pe
Băsescu cot la cot cu Liiceanu, Pleşu şi Patapievici? Hai, că e
distractiv...
Dincolo de amuzamentul situaţiei, am
stat puţin să analizez textul acestui imn... alternativ de campanie
şi am descoperit că PD-L poate concura cu succes PSD-ul şi PRM-ul
la categoria „limbaj de lemn“ şi „sloganuri la derută“.
I-auziţi aici: „Noi sîntem pentru, ei sînt contra/ A
sosit momentul să spunem gata!“. Iată o extraordinară mostră de
concizie şi claritate politică. Carevasăzică, monşer, noi vrem
şi ei nu! Noi sîntem pentru... pentru ce? Ei, dar ce
importanţă are, pentru tot, na! Noi – miam-miam, bun-bun, ei –
cîh, naşpa! Aşadar, nenicule, te lămurişi, da? Ion Iliescu
ar trebui să fie mîndru: limbajul de manipulare practicat de
dînsul la începutul anilor ’90 a făcut şcoală în
politica românească.
Am nişte noutăţi pentru PD-L: nici
un partid, niciodată, nu a reuşit să fie al tuturor. Nu poţi să
te sprijini şi pe intelectuali şi pe manelişti, în acelaşi
timp. Nu poţi
fi părtaş la cota unică de impozitare, de sorginte
economică liberal-capitalistă, şi să te faci apoi „vocea celor
mulţi şi săraci“. Îmi dau seama că PD-L seamănă tot mai
mult cu PSD şi că gargara lui Geoană e doar cu puţin mai
gălăgioasă decît cea a lui Boc. În goana după voturi,
partidele româneşti lasă la o parte orice logică a
bunului-simţ şi orice strategie, apărînd în faţa
electoratului ca nişte prostituate ce se gudură pe lîngă
client cu promisiunile unor nopţi de neuitat în următorii
patru ani. Iar toată această pleiadă de giumbuşlucuri de
prost-gust, toată această tăvălire prin noroi nu mai au nici o
importanţă la final, cînd clientul se duce cu portofelul
furat, creierul spălat şi mersul legănat pe ritmul unei manele de
campanie.
Singurii de care mi-e milă, cumva,
sînt băieţii ăia de la GMP, agenţia publicitară de
campanie a PD-L. După ce, în cazul Roşia Montană, o mînă
de ONG-işti au măturat pe jos cu campaniile lor de imagine în
slujba Gabriel Resources, după ce campania pentru primăria
Bucureştiului le-a fost maculată de oportunismul şi de şmecheria
lui Oprescu, iată că şi campania de toamnă le este dinamitată de
acest gen de încuscreli melomano-electorale. Nu-i nimic,
băieţi, şi-au mai luat-o şi alţi profesionişti publicitari de
la politicieni tîmpi şi avizi de putere. Vorba manelei, „e
uşor de demonstrat, dăm doar filmul înapoi...“
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters